Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 85

 

 

Cap. III

COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI

3.Răspunderea familiei pentru creşterea copiilor (Efeseni 6:4)

Pe noi, ca părinţi, ne pot induce deseori în eroare calităţile strălucite ale copiilor noştri, dar dincolo de aceste calităţi intelectuale, morale sau afective, trebuie să urmărim dacă voinţa copiilor se supune sau nu. O minte sclipitoare poate fi un lucru frumos, dar poate ajunge şi o mare piedică pentru ei. O afectivitate ieşită din comun, cu care reuşesc să câştige bunăvoinţa mamelor sau a taţilor, este de asemenea un lucru frumos, dar poate fi şi periculos pentru copii. Dincolo de frumuseţea comportării lor intelectuale sau afective şi dincolo de calităţile care strălucesc şi ne fac plăcere să le remarcăm, trebuie să observăm creşterea lor sufletească, după criteriul ascultării lor; cât ascultă ei este mai important faţă de cât cunosc sau cât iubesc ei. Ei ne iubesc mult şi vor să ne facă pe plac, dar dincolo de aceasta, adevărata situaţie trebuie verificată după criteriul Scripturii şi anume, ascultarea lor. Un copil deştept, frumos sau plin de iubire este mai puţin decât un copil ascultător. Numai cât ascultă - atât este măsura creşterii lor. Câţi părinţi sunt prinşi în mreaja aparentei bune creşteri a copiilor lor, remarcând frumoase calităţi, frumoase trăsături, dar dincolo de acestea, unde este ascultarea? Ascultarea este un criteriu exact şi real al Scripturii, pentru a aprecia creşterea sufletească a copiilor noştri în răspunderea noastră faţă de ei în această privinţă.

Ascultare marchează, de fapt, trecerea spre maturitate, pentru că diferenţa dintre copil şi fiu este dată de ascultare. Cine a învăţat să asculte este cu adevărat fiu. Poate fi un fiu precoce, cum este Samuel: precoce înaintea poporului, înaintea lui Eli şi înaintea lui Dumnezeu; toţi recunosc că Samuel este mai mult decât un copil, nu pentru calităţile sale intelectuale sau morale, ci pentru că a învăţat să asculte, iar aceasta îl face mare înaintea lui Dumnezeu şi competent în slujba de conducător al poporului într-o vreme de declin.

Dacă ascultarea copiilor poate avea înfăţişarea înclinării lor în faţa unei alte voinţe sau a înfrângerii unei voinţe proprii, care cu siguranţă la copii nu este niciodată bună, am putea adăuga la aceasta că de la copiii noştri nu se aşteaptă doar să se încline în faţa voinţei părinţilor, ci mai ales să se încline în faţa voinţei Domnului manifestată în părinţi: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri”. Această ascultare este cu clauză, întrucât copiii nu au o obligativitate absolută, ci ei au obligaţia să asculte în părinţi numai acea voie a Domnului. Copiii trebuie să asculte de Domnul aflat dincolo de părinţi sau de Capul spiritual aflat deasupra tatălui; ei nu sunt obligaţi să asculte de voinţa matură a unui părinte, de înţelepciunea lui sau de argumentaţia lui, ci de voia Domnului, pe care deocamdată nu o poate cunoaşte direct, dar pe care trebuie să o cunoască prin părinţi.

„Ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept” poate fi spus: „este normal să te înclini în faţa autorităţii divine transmisă temporar prin intermediul părinţilor”. Într-adevăr, copiii noştri nu au Duhul Sfânt până în momentul naşterii lor din nou din Dumnezeu şi nu au nici posibilitatea să cunoască direct autoritatea divină pe care doar Duhul lui Dumnezeu o mediază în oameni, prin Cuvântul Sfânt. Din pricina aceasta, calea dreaptă pentru copii este o cale mediată, mijlocită, în sensul că presupune aceşti intermediari, părinţii, care cunosc autoritatea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi care o pot transmite copiilor lor.

Părinţii au astfel rolul de translatori ai voii lui Dumnezeu pe înţelesul copiilor, până când aceştia vor ajunge să cunoască limba divină, prin Duhul Sfânt, pe calea inspiraţiei. Părinţii trebuie deci să cedeze în faţa Domnului, în favoarea Lui, supunându-se autorităţii Lui, iar copiii trebuie să cedeze în favoarea părinţilor lor, în măsura în care aceştia respectă şi transmit autoritatea Domnului.

Ascultarea copiilor de părinţi este „cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”, citim în Efeseni 6:2. Este un aspect remarcabil, pentru că atunci când, în prezentarea celor zece porunci, Dumnezeu porunceşte ceva pentru copii, pentru prima dată adaugă o făgăduinţă. Această promisiune este ca un cadou pentru copiii ascultători, ca o răsplată a unei atitudini cuminţi, aşa cum fac părinţii fireşti cu copiii lor, promiţându-le o surpriză. Acest cadou divin care răsplăteşte ascultarea copiilor de părinţi cuprinde două laturi importante: fericire şi longevitate sau „zile multe şi fericite”.

     (continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,  

Câmpulung Muscel. 

Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK