Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

 

 

Cap. III

COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI

3.Răspunderea familiei pentru creşterea copiilor (Efeseni 6:4)

„Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale” Proverbe 10:1. Copilul crescut bine face bucurie tatălui, dar când nu este crescut aşa cum se cuvine, aduce mâhnire mamei sale, pentru că nu şi-a împlinit această răspundere cu privire la creşterea sa.

„Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine” 2 Timotei 1:5 - sunt cuvinte spuse de apostolul Pavel despre copilul său spiritual, Timotei, pe care îl educaseră într-un chip potrivit, din punct de vedere moral, mama şi bunica lui.

Creşterea copiilor este astfel câmpul de lucru al mamei, răspunderea ei directă. Mai înainte de evanghelizarea altora, umblând din casă-n casă (aşa cum se va spune într-un chip corectiv pentru anumite femei), mai înainte de a căuta oi pierdute sau miei prinşi în vreun tufiş, răspunderea mamei este să-şi crească proprii ei copii. În creşterea lor se verifică adevărata competenţă a mamei înaintea lui Dumnezeu; acesta este examenul spiritual al mamei şi în acelaşi timp, un aspect al mântuirii ei. Creşterea copiilor am putea-o înţelege ca un fel de amvon al mamei. Femeile nu sunt chemate la amvon, dimpotrivă, sunt îndepărtate, pentru că au amvonul lor, au câmpul lor de lucru, au auditoriul lor, copiii, pe care trebuie să-i crească din Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Copiii sunt sfera stăpânirii ei. În timp ce este dependentă de soţ şi de Domnul Hristsos, mama este stăpână, cu autoritate directă, asupra copiilor ei. Această dependenţă de soţ şi în creşterea copiilor trebuie înţeleasă ca o armonie cu soţul, nu ca un dezacord, nu ca un transfer de răspundere, nu ca o fugă de răspundere sau ca o autocruţare.

 Sunt mame care, în loc să-l disciplineze pe moment pe copil, lasă în seama taţilor: „am să-i spun tatălui”; sau, când vine tatăl acasă, ele spun: „ocupă-te şi tu de el, căci eu n-am ce-i face”. Competenţa şi răspunderea directă pentru creşterea copilului le are mama, iar dacă ea nu se achită de aceasta, atunci copilul va creşte spontan şi va fi o ruşine, în primul rând pentru mamă. Ea influenţează caracterul moral al copilului, aspectul afectiv al acestuia, în timp ce tatălui îi revine aspectul doctrinar sau de învăţătură. Învăţătura Cuvântului este de multe ori rigidă, seacă, iar mama trebuie să-i dea gustul afectiv pe inima copiilor, căci ea cunoaşte cel mai bine inimile lor şi poate face plăcute învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Mama îl întreabă pe soţ, ea învaţă de la soţ acasă, iar după aceea, ceea ce primeşte de la el le va spune copiilor cu afectivitatea caracteristică femeii, ajutându-i ca pe lângă lapte, ca hrană fizică, să poată primi şi această hrană spirituală, „laptele duhovnicesc şi curat” 1 Petru 2.

 Dorinţa şi nevoia de a învăţa pe alţii se poate realiza în mod deplin în familie, faţă de copii, ca o autentică lucrare pentru Dumnezeu. De la aceasta sunt două căi anormale: întâi, când înveţi pe alţii sau pe soţ, în loc să înveţi tu de la el, iar o altă cale anormală este să nu-l înveţi pe copil, considerând că trebuie să-l înveţe tatăl.

 Mama trebuie să transmită învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu copiilor şi pentru aceasta este foarte însemnat ca ea să cunoască bine Scriptura. Mama nu are doar răspunderea casei, aşa cum am putea considera; şi este fals ce auzim că ea „n-are nevoie de atâta învăţătură”. Mama are nevoie de foarte  multă învăţătură corectă, pentru că şi copiii sunt necruţători faţă de statura intelectuală şi spirituală a părinţilor lor şi nu vor trece cu vederea faptul că părinţii nu cunosc, dar vor totuşi să-i înveţe.

 Copiii sunt criticii noştri şi, deşi ei nu ne spun, simţim că nu le putem spune orice, ci numai lucruri temeinice din Cuvântul lui Dumnezeu. Pe lângă albie, cratiţă sau mătură, mama are un amvon pe care trebuie să-l onoreze în faţa copiilor şi-n faţa lui Dumnezeu, transferându-le o bună învăţătură, adevărata moştenire spirituală, pe care, dacă n-o primesc la această vârstă, cu greu o vor mai putea primi altă dată.

     (continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,  

Câmpulung Muscel. 

Telefon contact: 0745.021.424

Evenimentul Muscelean