Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut) Cap. III

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 275

 

COPIII ÎN CĂMINUL CREDINŢEI

3.Răspunderea familiei pentru creşterea copiilor (Efeseni 6:4)

N-am să mă refer la aspecte de experienţă personală, pentru că experienţa noastră este în general limitată, ci la Cuvântul lui Dumnezeu, care este pentru orice problemă un izvor de experienţe.

Şi în răspunderea faţă de creşterea copiilor, Cuvântul trebuie totdeauna să ne stea înainte, dar numai Cuvântul nu este de ajuns, pentru că învăţăturile Sale trebuie să fie acceptate prin credinţă. Ca în orice aspect de viaţă, întâi este Cuvântul, apoi este credinţa şi în al treilea rând este experienţa, care se va potrivi cu Cuvântul lui Dumnezeu numai în măsura credinţei.

Se consideră un lucru însemnat naşterea copiilor şi este, dar fiecare copil care se naşte aduce cu sine o altă măsură de răspundere în faţa lui Dumnezeu, în faţa oamenilor şi în faţa părintelui. Răspunderea noastră nu se termină, ci începe cu naşterea copiilor, iar în ce priveşte creşterea lor, răspunderea trebuie totdeauna dublată de respectul faţă de Stăpânul nostru, căci noi suntem doar nişte ispravnici ai Săi. Copiii pe care-i primim sunt bunuri spirituale încredinţate de Dumnezeu şi trebuie să avem grijă faţă de ei, respectându-ne astfel Stăpânul care ne încredinţează această destoinicie. Răspunderea noastră se dublează şi se agravează, pentru că una este să fii răspunzător faţă de copii şi altceva este să înţelegi că eşti răspunzător faţă de un Stăpân, care este Dumnezeu. Iar dacă faţă de copii ne putem ascunde uşor, considerându-i mici, faţă de Dumnezeu nu ne putem ascunde lipsurile în împlinirea răspunderii noastre; din partea lui Dumnezeu primim copiii şi pentru El trebuie să îi creştem.

Un alt aspect al răspunderii este că atunci când se nasc copiii într-o familie, atunci „se nasc” şi părinţii, pentru că ei nu sunt părinţi decât din momentul când au copii. Părinţii nu au o experienţă personală anterioară în ce priveşte naşterea şi creşterea copiilor. Dar, deşi suntem părinţi şi trebuie să creştem copii, avem o calitate care nu s-a schimbat din momentul în care avem copii, şi anume: suntem şi rămânem copii ai lui Dumnezeu, crescuţi de Dumnezeu pentru a putea creşte copii pentru Dumnezeu. El trebuie să ne crească pentru a ne face destoinici în creşterea copiilor noştri, pentru că, de fapt, anii copiilor noştri exprimă şi vârsta noastră ca părinţi. În acest fel, răspunderea de a ne creşte copiii ne-o putem împlini numai în măsura în care şi noi ne lăsăm crescuţi de un Tată, care este Dumnezeul nostru.

Pentru aceasta, toţi recunoaştem că avem nevoie de mult har, de pricepere, de răbdare şi de iscusinţă spirituală; nu ne naştem, ci devenim părinţi şi suntem total dependenţi de Dumnezeu, ca El să ne formeze în această privinţă. Noi avem mai multă minte decât copiii pe care-i creştem, dar nu şi mai multă experienţă; şi chiar dacă am avea experienţă, tot nu ne este de ajuns numai aceasta, ci contează resursele lăuntrice de har. Să modelezi un caracter dur sau aspru al unui copil, greu de înclinat în faţa Cuvântului lui Dumnezeu, presupune mai mult decât experienţă, presupune folosirea mijloacelor de har, puse de Tatăl nostru la dispoziţia copiilor Săi.

Ca ispravnici în creşterea copiilor, împlinirea răspunderii înseamnă să facem o slujbă în contul Lui, depinzând de El şi aşteptând de la El mijloacele de har necesare în această lucrare. Am putea înţelege creşterea copiilor ca un ciclu superior din şcoala vieţii, care are mai multe etape: om necăsătorit, om căsătorit, părinte, bunic, etc. Aceste cicluri de viaţă ne formează şi pe noi, în timp ce avem impresia că-i formăm noi pe ei. Creşterea copiilor ne modelează caracterul nostru într-un chip potrivit voii lui Dumnezeu. Un om niciodată nu va putea să înţeleagă sentimentele paterne, profunde, ale lui Dumnezeu, decât atunci când se lasă şi el crescut şi modelat în interiorul fiinţei sale alături de copiii pe care-i creşte. Credinciosul are un har dublu: să-i vadă pe copii crescând şi să crească şi el în înţelegerea, în pătrunderea, în părtăşia gândurilor, a sentimentelor tainice şi a preocupărilor lăuntrice ale lui Dumnezeu Tatăl. Bineînţeles că această creştere nu înseamnă doar înaintarea în vârstă a copiilor noştri, nici înaintarea lor în înălţime, în statuia fizică, potrivit rânduielilor biologice, ci presupune dublarea creşterii fizice de o statură morală şi spirituală, potrivită Cuvântului lui Dumnezeu.

     (continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea ,,Căminul credinţei sau familia” de Ion Socoteanu şi cu acordul autorului.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3,  

Câmpulung Muscel. 

Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK