Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Pentru cei 45 de cetăţeni care depind de bugetul local, Primăria Godeni şi-a prevăzut un fond de salarii de aproape 2,3 milioane de lei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 284

În 2019, autorităţile locale de la Godeni şi-au propus un total al cheltuielilor de 7.773.890 lei, din care o pondere însemnată o au salariile în administraţia publică locală. După ce se scad lefurile, puţinii bani rămaşi se duc pe bunuri şi servicii, unde nevoile sunt limitate de insuficienţa fondurilor. Vom prezenta în această ediţie cum stau edilii din comuna musceleană cu banii de chenzinele cuvenite celor 45 de persoane dependente de vistieria publică, număr care include nu numai personalul Primăriei şi al instituţiilor subordonate, serviciul pompierilor voluntari - unde nu este remunerată decât şefa Gabriela Tudoriţa Iliescu -, Biblioteca şi Căminele Culturale, ci şi aceia care compun domeniul Asistenţei sociale: angajaţi şi indemnizaţi ca persoană cu dizabilităţi ori asistent personal.            

Iată în continuare care este consumul salarial la Primăria Godeni, pe domenii de activitate:

8La „Autorităţi executive”, domeniu însemnând angajaţii Primăriei, totalul cheltuielilor a fost prevăzut într-un cuantum de 1.896.430 lei, din care „grosul” se duce pe salarii: 1.353.630 lei. Nici ce se duce pe bunuri şi servicii nu este de neglijat, 371.800 lei, restul de 171.000 lei reprezentându-l „active nefinanciare”.    

8Următorul capitol care generează cheltuieli de personal este „Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor”. Sau Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, care beneficiază, în 2019, de o prevedere bugetară de 48.750 lei, în mare parte, direcţionată către chenzina şefei pompierilor voluntari: 46.750 lei. Numai 2.000 lei merg către dotările S.V.S.U. 

8Învăţământul, care funcţionează în acest an cu costuri estimate la 91.600 lei, nu împovărează bugetul comunei cu plata personalului, plătit prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş. Primăria, în schimb, este obligată să suporte banii de navetă pentru învăţătorii şi profesorii care nu sunt din localitate, prin urmare, doar 4.000 lei figurează în bugetul acestui an cu titlu de cheltuială salarială la Godeni. Pe de altă parte, administraţia publică locală finanţează unităţile de învăţământ din localitate cu sume mari pentru bunuri şi servicii - 69.000 lei şi asistenţa socială - 18.600 lei. 

8Continuăm cu partea de „Cultură, recreere şi religie”, pentru care s-au rezervat 142.450 lei, din care 104.750 lei, pentru remuneraţiile angajaţilor. Diferenţa se împarte între bunuri şi servicii - 8.700 lei, active nefinanciare - 25.000 lei şi alte cheltuieli - 4.000 lei. 52.880 lei vor susţine Biblioteca, unde, cu excepţia a 500 lei, toţi banii intră în salarii. Căminele Culturale figurează în bugetul acestui an cu un sprijin de 81.570 lei, distribuit astfel pe categorii de cheltuieli: 52.370 lei pentru plata personalului, 4.200 lei pentru bunuri şi servicii şi 25.000 lei, active nefinanciare.

8Asistenţa socială constituie, după Primărie, cel mai mare consumator de bani publici, aici intrând, pe lângă chenzinele angajaţilor de la Social, indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi cele ale însoţitorilor persoanelor cu handicap, precum şi ajutoarele sociale. Avem, aşadar, la Asistenţa socială a Godeniului o estimare a cheltuielii totale de 1.075.950 lei, din care salariile celor care activează în acest domeniu ajung la 772.350 lei, diferenţa de 303.600 lei reprezentând-o diferitele forme de ajutorare a celor în nevoie prevăzute de lege. 

Celelalte domenii conţinute de bugetul localităţii, pe care le vom enumera în continuare, nu generează costuri cu personalul, ci cheltuieli specifice de funcţionare a lor în condiţii: 

8Sport: 4.000 lei;

8Servicii religioase: 4.000 lei; 

8Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică: 1.183.040 lei şi aici intră: 

-Alimentare cu apă: 1.006.970 lei; 

-Iluminat public şi electrificări: 151.070 lei; 

-Alimentare cu gaz metan: 25.000 lei.

8Protecţia mediului, cu un total de 703.360 lei, repartizat astfel:

-Colectare, tratare şi distrugere a deşeurilor: 95.000 lei; 

-Canalizarea şi tratarea apelor reziduale: 608.360 lei;

8Combaterea de inundaţii şi îngheţuri: 10.500 lei; 

8Alte cheltuieli în domeniul agriculturii: 2.000 lei; 

8Drumuri şi poduri: 2.614.810 lei.

Mai spunem la final că fondul de salarii prevăzut pentru 2019, la Primăria Godeni, se cifrează la 2.277.480 lei, pentru cele 46 de posturi aprobate, din care ocupate 45. Aparatul Primăriei, care funcţionează cu 19 salariaţi din totalul de 20 de funcţii în instituţie, are puşi de-o parte, pentru salarii, 1.353.630 lei, pompierul care conduce S.V.S.U., 46.750 lei, cei doi salariaţi din domeniul cultural, 104.750 lei, iar asistenţii sociali şi personali, 23 la număr, 772.350 lei.

The most visited gambling websites in The UK