Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Lucrările la noul corp al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti sunt în plină desfăşurare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 331

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iunie_2496_3.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, a vizitat şantierul deschis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde se execută lucrările la noul corp de clădire al unităţii sanitare. Potrivit coordonatorului de proiect, din luna martie, când s-a dat ordin de începere a lucrărilor, şi până în prezent, s-a executat aproximativ 20% din lucrări, termenul de finalizare fiind de 24 de luni.

Noul corp de clădire se va realiza în partea de sud-vest a terenului în suprafaţă de 31.268 metri pătraţi, aflat în folosinţa spitalului. Va avea un regim de înălţime subsol, parter şi patru etaje şi va putea fi accesibil de la nivelul terenului (de pe latura vestică), dar şi din construcţiile existente, respectiv la nivelul parterului, din corpul G, iar la nivelul etajului 2, din corpul E.

Ca organizare funcţională, clădirea va avea un nivel subteran, în care vor fi amplasate spaţiile tehnice aferente construcţiei, trei adăposturi ALA şi o zonă destinată prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secţii medicale transferate din clădirea principală a spitalului şi un bloc operator, respectiv:

-la parter: Secţia Chirurgie Plastică şi Arşi;

-la etajul 1: Secţia de Chirurgie Vasculară;

-la etajul 2: Blocul Operator (cu săli de operaţie Chirurgie Plastică, Electrofiziologie şi Chirurgie Cardio-Vasculară);

-la etajele 3 şi 4: Secţia Cardiologie.

Terasa va fi tip grădină cu strat de pământ vegetal şi alei circulabile. La nivelul terasei se regăsesc şi surse regenerabile de energie de tipul panourilor solare. Acestea permit ca prepararea apei calde menajere să se realizeze atât de la instalaţia de încălzire, cât şi de la instalaţia de panouri solare.

Valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 85.213.652 lei (cu TVA inclus), din care 36.882.724 lei (cu TVA inclus), reprezintă valoarea pentru construcţii - montaj, iar 32.385.983 lei, reprezintă dotările cu aparatură şi echipamente medicale, mobilier medical şi general. Întreaga investiţie va fi finanţată din fondurile băneşti alocate de C.J. Argeş. “E.M.”

 

The most visited gambling websites in The UK