„În secolul acesta, nu putem spune că avem săraci, cu toate că există, dar este o pată şi pe obrazul nostru”

Marţi, 14 Februarie 2012 • Magda BĂNCESCU • 329 vizualizari
Imprimare PDF

bc8914485dabe898a6fa0e670a59c93c.jpgLucaciuc motivează de ce vrea schimbarea numelui “Cantina Săracilor”
La şedinţa publică, în cadrul căreia s-a dezbătut modul de repartizare a banilor comunităţii, în acest an, consilierul local Ion Lucaciuc l-a rugat pe primarul Călin Andrei să facă tot posibilul să suplimenteze bugetul prevăzut pentru Cantina Săracilor, denumire cu care peremistul a avut o problemă, cerând să fie modificat termenul „săraci” cu „persoane aflate în dificultate”. „Pentru că în secolul acesta nu putem spune că avem săraci, cu toate că există, de fapt, dar este o pată şi pe obrazul nostru. Să suplimentăm bugetul cu 20 de porţii.”, a cerut Lucaciuc, motivându-şi solicitarea astfel. De la Serviciul Social şi din discuţiile cu anumiţi cetăţeni a aflat că sunt persoane imobilizate, în vârstă, care nu se pot deplasa la sediul cantinei. În schimb, pot primi hrana, măcar o dată la două zile, pe bază de voluntariat. „Fac apel inclusiv la Clubul Pensionarilor - al cărui preşedinte, Grigorie Bascacov, era prezent la dezbaterea publică - astfel, putând să devină mai eficienţi în activitatea dânşilor. Pot să ducă porţiile de mâncare la acele persoane în nevoie.”, a susţinut Ion Lucaciuc, insistând pentru cele 20 de porţii, care vor ajunge la câmpulungenii imobilizaţi la pat. „Adică nu numai pentru cei care se mai dedau şi la acte incorecte şi necivilizate prin localitate.”, a punctat acesta.

O soluţie pentru suplimentarea acestei surse a venit tot de la autorul cererii: „Ne uităm un pic la bugetul de cheltuieli materiale al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, unde vedem că este un miliard şi vreo trei sute de milioane, sumă care nu se justifică, în condiţiile în care Muzeul, o unitate „vie”, are mai mult cu un miliard.” Călin Andrei i-a întrerupt expunerea, informându-l că va căuta o soluţie. Primarul spunea că la întocmirea listei de beneficiari n-a vrut să implice Serviciul Social al Primăriei. „Pentru că ar fi apărut suspiciuni şi, atunci, am lăsat la latitudinea unor parohii şi a Asociaţiei „Sfânta Elena Împărăteasa” alegerea persoanelor care să beneficieze de hrană. Nici acum n-am vrea să intrăm cu Serviciul Social pe selectare, pentru că putem avea tot felul de conflicte. Am zis că parohiile pot face această activitate cu caracter social, pe care noi s-o sprijinim.”, a adăugat acesta. Andrei a anunţat că, din partea Clubului Lions, Cantina Socială a mai beneficiat de o finanţare. El declara că speră să se poată suplimenta numărul de persoane, dar acest lucru trebuie să rămână în sarcina asociaţiei, care a avut iniţiativa de a organiza activitatea caritabilă. Dacă va fi nevoie de sume suplimentare, pe parcursul anului, ele vor fi alocate. „N-am nimic împotrivă, putem găsi o formulă, chiar să ne implicăm în atragerea de sponsorizări din zona economică, deşi va fi foarte greu, pentru că economia ştiţi cum merge şi va fi şi an electoral şi probabil că vor bate toţi la uşa agenţilor economici.”, spunea Andrei. Organizarea activităţii la Cantina Săracilor este realizată de un Comitet de Iniţiativă, iar Asociaţia „Sfânta Elena Împărăteasa” a gestionat acest program ani la rând, cu finanţare şi de la Primărie. Faţă de suma alocată, edilii au contribuit cu fondurile necesare pregătirii cadourilor de Paşte şi de Crăciun.

Tags:     andrei      social      lucaciuc
Avem 651 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com