Angajaţii Primăriei au eliberat calea să plătim taxele şi impozitele

Marţi, 14 Februarie 2012 • Daniela BENEA • 377 vizualizari
Imprimare PDF

ce3e3a260130fd7e885a176af8ffd6a6.jpgLopata un accesoriu la modă printre politicieni • Au încercat-o Boc, Becali şi Andrei
Ce supărat o fi fost primarul Călin Andrei când, ieri dimineaţă, a descoperit, venind la lucru, că, odată coborât din maşină, nu avea potecă până la scara Primăriei. Atât de supărat, încât a scos la muncă toţi angajaţii. Cu mic, cu mare, cu lopeţi şi cu cazmale, pentru prima dată în istoria primei instituţii câmpulungene, bugetarii s-au pus pe răscolit troienele din faţa, spatele şi părţile laterale ale Primăriei. Sau, mai bine zis, angajaţii diferitelor servicii aflate în slujba cetăţeanului nins au fost puşi de către primar, şi cu el în frunte, să dea exemplu concret a ceea ce înseamnă să fii un bun gospodar, mai ales în vremurile grele cu nelipsite coduri galbene, portocalii şi roşii. Trebuie să recunoaştem că au făcut treabă bună cei echipaţi în straie hibernale cu fesuri şi bocanci şi le recomandăm în continuare acest sport de sezon, care nu poate face decât bine stresului ante şi post alegeri. Şi chiar sănătăţii, diferiţilor muşchi! Păcat că efortul vizibil depus ţine doar cât lungimea cozii lopeţii şi, ca de obicei, primarul Călin Andrei nu este preocupat decât de propria grădină, fără a-şi extinde obiceiul în întreg oraşul, unde se înoată prin nămeţi, iar trotuarele există numai în amintire. Ar trebui să luăm o piatră în gură, să ne închinăm precum babele ca minunea să ţină iarna aceasta şi cele viitoare, la nesfârşit. Mai ales că lopata a devenit un accesoriu la modă. Se poartă şi la Boc, şi la Becali, acum şi la Câmpulung.  Asta e viaţa, toată lumea ajunge la lopată mai devreme sau mai târziu. Cât de benefic este acest sport devenit extrem de când iernile au fost mai blânde se poate convinge oricine. Mai ales atunci când, dimineaţa, cauţi maşina şi, chiar dacă o găseşti îngropată în zăpadă, îngheţată, îţi dai seama că nu ai potecă până la ea. Spor la lopată, musceleni! Chiar dacă se lasă cu aspirină şi febră musculară, şi primarul a încercat-o!

Tags:     primarul      chiar      când
Avem 647 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com