1.300 de şomeri în plată are zona Muscel

Marţi, 24 Ianuarie 2012 • Răzvan GRIGORE • 419 vizualizari
Imprimare PDF

Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă a înregistrat, anul ce a trecut, o scădere considerabilă a ratei şomajului. Dacă, în anul 2010, au fost depuse 3.370 de dosare pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj, în anul 2011, au fost depuse 1.875 de dosare. Pe tot judeţul, rata şomajului, în anul 2010, a fost de 8,11%, iar anul trecut, a avut o rată de 6,1%. În acest moment, în toată zona Muscel, sunt 1.300 de şomeri în plată. La 1 ianuarie, nu mai puţin de 3.100 de musceleni se aflau pe listele ALOFM, ca şomeri neindemnizaţi, dar, din aceştia, 2.300 primesc ajutor social. La prima vedere, cifrele ar trebui să fie îmbucurătoare, dar situaţia nu este nici pe departe una roz. Cu toate acestea, la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Câmpulung sunt vacante 40 de locuri de muncă, majoritatea în confecţii textile şi câteva ca strungar şi vânzător. Tot la ALOFM, lista cursurilor incluse în planul de formare pentru 2012 este cuprinsă din 34 de meserii. Momentan, sunt în pregătire 10 cursuri, iar de la începutul anului şi până acum, datorită acestor cursuri, prin agenţia locală s-au făcut 100 de angajări.

115 locuri de muncă pentru străinătate

Dacă cunoaşteţi bine limba engleză sau aveţi un grup de persoane din care unul o stăpâneşte bine, vă puteţi înscrie în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Aveţi ocazia să ocupaţi un loc pe listele celor care vor munci în străinătate. În perioada 31 ianuarie - 1 februarie, la Sala Sporturilor din Piteşti, se va organiza o selecţie în vederea ocupării a 40 de locuri de muncă pentru recoltarea de căpşuni, zmeură, fructe de pădure, mazăre sau cartofi în Finlanda. Astfel, veţi putea câştiga 7,64 de euro pe oră, timpul de lucru fiind de 40 de ore pe săptămână, iar durata contractului variind de la două, la şase săptămâni.
O altă ofertă de locuri de muncă vacante pentru străinătate a fost primită pentru sectorul agricol din Danemarca. 75 de locuri au fost acordate pentru AJOFM Argeş, iar această ofertă este mai bună, din punct de vedere al salariului. Aici, pentru o oră de lucru, puteţi fi plătiţi cu 10-15 euro, iar programul variază între 25 şi 37 de ore pe săptămână. Durata contractului poate oscila de la o lună, la trei luni, în funcţie de recoltă. Nu trebuie decât să vă completaţi un CV online, pe care să îl trimiteţi pe site-ul firmei de recrutare, până la data de 6 februarie.

Tags:     muncă      locuri      străinătate
Avem 625 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com