S-au dublat unele taxe pentru transportatorii câmpulungeni

Vineri, 20 Ianuarie 2012 • Magda BĂNCESCU • 382 vizualizari
Imprimare PDF

dda27546c2d0d23261071745594f7862.jpg Taxele pe care locuitorii municipiului le vor plăti pentru mijloacele auto deţinute s-au modificat, conform unei Ordonanţe apărute la sfârşitul lunii decembrie 2011. Astfel, câmpulungenii vor avea surpriza să constate că unele dări percepute de autorităţile locale pentru vehiculele din dotare au crescut exagerat de mult, până la dublarea cuantumului lor. Prevederile Ordonanţei 125 din 27 decembrie 2011 n-au putut îmbrăca forma unui proiect de hotărâre la Câmpulung, pentru că ea a fost publicată abia pe 30 decembrie 2011. La lecturarea proiectului de hotărâre, pe care aleşii comunităţii l-au votat în urmă cu cinci zile, într-o întrunire extraodinară, unii consilieri au fost un pic induşi în eroare de cifrele înşiruite în materialul de şedinţă, susţinând că nivelurile taxelor auto au rămas neschimbate. Este adevărat că unele sunt la fel, însă altele au cunoscut creşteri semnificative, pe fondul ultimelor modificări ale Codului Fiscal. Ca de pildă, modificări consistente în privinţa taxelor auto au intervenit în cazul vehiculelor de peste 12 tone. În situaţia acestora, impozitul care trebuie achitat bugetului local s-a majorat, aproape s-a dublat, după cum au remarcat unii dintre aleşii comunităţii. „Avem o dublare a taxelor. Vă daţi seama, cel care are un parc de maşini, care face export... acele societăţi vor da faliment. Pentru că, dacă se dublează impozitul, se mai scumpeşte şi motorina, s-au mărit şi asigurările, poluarea şi altele, aceste societăţi trebuie să se închidă.”, s-a alarmat preşedintele şedinţei extraordinare de luni, Maria Cotenescu.  În momentul în care Ion Lucaciuc a cerut să fie informat cu cât este mai mare această creştere impusă prin Codul Fiscal, faţă de anul trecut, colegul de la PNL, Iustinian Stănescu, s-a grăbit să-i răspundă: „Cu 300%”, asta pentru că şefa de la Economic, Gheorghiţa Nestor, nu avea calculul finalizat. „Eu m-am uitat special în Codul Fiscal, aceste taxe sunt identice celor de anul trecut, cu o singură excepţie: nu s-a mai trecut capitolul de transport internaţional, unde, oricum, taxele erau mai mari, şi s-au echivalat şi acelea la aceste taxe (aferente transportului intern).”, a replicat Ion Lucaciuc. Gheorghiţa Nestor a susţinut că nu s-au modificat cu un anume procent şi nu pentru toate mijloacele de transport de peste 12 tone, ci cu anumite condiţii. „S-a modificat modalitatea de impozitare ca structură. Unele sunt modificate, altele nu, dar asta nu înseamnă că nu trebuia să introducem întreaga ordonanţă.”, a răspuns directorul economic. Din partea grupului PSD din Consiliu, au fost lansate comentarii, potrivit cărora nu trebuia să se modifice taxele şi impozitele şi că guvernanţii au asigurat că obligaţiile pentru 2012 nu vor creşte. „Dar, încet-încet, unul câte unul, vedem că se modifică.”, au susţinut aceştia.

Tags:     unele      trecut      fiscal
Avem 624 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com