Incredibilul caz al poştăriţei se complică

Vineri, 20 Ianuarie 2012 • Daniela BENEA • 678 vizualizari
Imprimare PDF

176670dec97e9e889b085ba8783992ae.jpgUna dintre păgubite îl acuză pe primarul Leau că a bătut-o
Cum a reuşit să păcălească poştăriţa din Boteni mai mult de 50 de localnici ţine de domeniul fantasticului. Un caz încâlcit, pentru elucidarea căruia s-a deplasat şi echipa de la emisiunea „D-ale lui Mitică”, de la TVR 2, în colaborare cu care am realizat această anchetă complicată. Giranţi şi titulari de împrumuturi, bănci şi împrumuturi pe baza unor simple hârti, pensii înjumătăţite şi foarte mulţi bani. Nu suntem o instanţă de tribunal, nu dăm sentinţe, dar putem afirma, fără nici cel mai mic dubiu, că naivitatea oamenilor din Boteni întrece orice închipuire, iar fosta poştăriţă, Janeta Prunoiu, a „muncit”, în adevăratul sens al cuvântului, pentru banii pe care i-a câştigat din aceste înşelăciuni, fie căutând bănci, fie încheind contracte, fie pentru a convinge oamenii să gireze sau să facă împrumuturi, chiar şi pentru a juca teatru sau a-şi înscena un jaf. Poştăriţa din Boteni este un geniu, în felul ei, şi chiar dacă intenţia nu a fost aceea de a păcăli oamenii,  angrenajul de împrumuturi în care s-a trezit în lanţ implicată putea să fie perfect, fără ca nimeni să aibă de suferit, folosind o metodă destul de simplă, un împrumut ducând la achitarea altuia. Când iţele s-au încurcat şi aceasta a fost în imposibilitatea de a achita împrumuturile oamenilor, a dispărut, lăsând aproape un sat întreg plin de datorii. Surprinzător este că oamenii nu au ştiut, mulţi dintre ei, unii de alţii, dar şi faptul că la Poliţie nu există decât două plângeri.

Copiii au început să-i plătească ratele la bănci

Dacă personajul principal al acestei poveşti este Janeta Prunoiu, poştăriţa care aducea oamenilor pensiile în Boteni, de mai bine de 10 ani, aproape în acelaşi rol o putem situa pe Otilia Bănică, unul din mulţii oameni păcăliţi. Transformată într-un adevărat detectiv particular, aceasta poate concura pe bună dreptate cu orice agent de poliţie, procuror sau chiar reporter de investigaţie, servind pe tavă în plângerea înaintată Poliţiei din Boteni şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung toate dovezile, numele persoanelor, băncile şi sumele împrumutate. Împreună cu Floarea Tican, s-au trezit girante la CAR Express Bucureşti, fără voia lor, după declaraţiile acestora, la momentul actual, având poprire pe pensie. De asemenea, un alt împrumut unde aceasta este titulară de contract a fost făcut la BRD Finance, în valoare de 3.500 de lei, şi un altul la CETELEM, tot ca titular, în valoare de 4.500 de lei. Aceasta ne-a spus că au plătit ratele copiii din Spania, la BRD Finance, 710 de lei, iar la CETELEM, 916 lei vor fi plătiţi tot de ginerele ei.
Unii oameni din sat ne-au declarat că Otilia Bănică ar fi luat de la Stela Prunoiu câte 500 de lei pentru fiecare girant găsit, iar banii i-ar fi folosit pentru construirea unui cavou. „Dacă am fost atât de bună cu ea, nu am fost şi proastă şi dacă justiţia e dreaptă şi se va adeveri că sunt părtaşă la aceşti bani pe care i-am pus ei în pălmuţă, o să-i dau la orfelinat. Ea mi-a dat telefon, de curând, şi mă ameninţă, şi ea, şi fiica ei, că mă pune cu botul pe labe. Eu am făcut-o, eu plătesc, e greşeala vieţii mele. V-am adus la cimitir să vă arăt că aici este făcut, de peste 40 de ani, cavou cu patru încăperi, din care doar una e locuită. Lumea vorbeşte aşa, pentru că Stela Prunoiu, când m-a pus pe mine să fac împrumut, mi-a dat o sugestie că, dacă sună de la Bucureşti, să spun că îmi trebuie banii să fac un monument. De ce să fac altul, dacă am cavou? O fi umblat cu diavolul, poate ne-a fermecat. M-a vrăjit, m-a indus în eroare, m-a păcălit.”, a mai spus aceasta.

Unii, giranţi fără voie, alţii, titulari peste noapte

Bătând din poartă în poartă, am descoperit că numărul celor păcăliţi sau doar convinşi este mult mai mare decât ne aşteptam, deşi o parte a acestora a semnat cu bună ştiinţă, doar că nu toţi au ştiut pentru ce semnează, ca girant sau ca titular pentru împrumuturi, nici măcar pentru ce sumă de bani. Sau mai grav, au semnat ca girant, dar s-au trezit titulari. „M-a pus să semnez ca girant şi m-am trezit titular de contract. Nu ştiu pentru câţi bani. Eu nu m-am uitat, am iscălit doar. Ea era în legătură cu cei de la Banca “Piatra Craiului”. După un an, am observat că mă chema la bancă. Mă somează să plătesc, eu nu plătesc nimic! Ea era mână în mână cu Cosmina Bălan, de la Banca “Piatra Craiului.”, ne-a declarat Floarea Tican, pensionară.
Stelian Petroiu s-a trezit şi el ca girant pentru un împrumut făcut pe numele vărului său, convins tot de poştăriţa din Boteni să o ajute cu bani. Vărul acestuia a murit, astfel încât bărbatul este nevoit să achite împrumutul. „Am mai împrumutat-o cu bani, mi i-a dat înapoi. Eu am girat un văr de-al meu, care a murit între timp, care s-a împrumutat pentru ea. Nu ştiu ce sumă. După o perioadă, m-am întâlnit cu ea şi mi-a zis că nu s-a mai făcut împrumutul, apoi ne-am trezit cu înştiinţări de la Banca “Piatra Craiului”, că ne pune sechestru, dacă nu plătim. Decât să vină oamenii de la bancă pe capul meu, plătesc în continuare. Vărul meu zicea că vrea să facă un cavou. I-am zis că doar nu o să moară mâine. Şi aşa s-a întâmplat.”, ne-a spus acesta.
Chelcea Moise a împrumutat-o pe Janeta Prunoiu, în 2010, cu 180 de milioane de lei vechi, pe baza unei hârtii semnate de amândoi. „Eu am femeia paralizată la pat, ce mă fac? 180 de milioane de lei am de recuperat de la ea, plus încă 20 de milioane şi mi-a furat şi 13 milioane din mână. E cea mai periculoasă femeie din comuna Boteni. Mi-a câştigat încrederea şi acum ne-a păcălit pe toţi, de ne-a luat dracu!”, ne-a pus acesta.
Maria Vâjan spune că a fost păcălită când i s-a adus pensia, poştăriţa punându-i pe masă mai puţin cu 700 de lei, banii fiind număraţi decât a doua zi. „A pus banii pe masă, hoaţa! În februarie 2010, m-a păcălit cu pensia, 700 de lei lipsă din pensie. A doua zi, am numărat banii. M-a mai înşelat odată cu 70 de lei, nu am numărat banii, la fel. Parcă are pe dracu! E o bandită!”, ne-a declarat aceasta.

Şi-a păcălit şi tatăl?

Elena Bădescu se chinuie de doi ani să recupereze cele 14 milioane de lei vechi împrumutaţi pentru un botez poştăriţei. „A zis că face botez şi am împrumutat-o cu 14 milioane de lei. De doi ani, nu am mai mai văzut banii. Tot a zis că mi-i dă înapoi. M-am îmbolnăvit de inimă rea.”, a spus aceasta.
Singurul care a scăpat, oarecum, basma curată dintre cei convinşi de Stela Prunoiu să facă împrumuturi pentru ea este naşul acesteia, Ion Ştefănescu, dar şi el a ajutat-o cu împrumuturi, pe care, însă, le-a achitat. „Eu am fost un binefăcător, care i-am făcut un favor. Când a avut nevoie, naşul a ajutat-o. Am ajutat-o să ia o maşină, pe care o are acum soţul, am fost la Piteşti, i-am dat 60 de milioane de lei. Mi-a dat banii. A doua oară, m-a rugat iar, că are o problemă la serviciu, i-am dat iar 60 de milioane. A treia oară, i-am dat 80 de milioane de lei, bani pe care îi aveam puşi la CEC pe termen, pe un an. Era pe 26 ianuarie 2011, i-am spus să mi-i dea pe 1 martie înapoi. Mai are să-mi dea 10 milioane, dobânda la bani. Nu mi-a dat ţeapă, eu doar am ajutat-o.”, ne-a spus acesta.
Nici tatăl poştăriţei, Lazăr Rujan, nu a fost ocolit de „mrejele” fiicei lui, pe care a ajutat-o cu ştiinţă, dar şi fără să ştie e că este titularul, evident, al unui nou împrumut. „Nu am girat, nu am făcut împrumut pentru fata mea. Otilia Bănică a umblat cu ea, eu nu cunosc absolut nimic. Ele m-au trecut împrumutant, fără să ştiu. Eu nu am nicio treabă. Nu este iscălitura mea nicăieri. Nu ştiu unde e, nu mai vreau să aud de ea. M-a pus să iau 120 milioane lei de la bancă din Piteşti, e vorba de alt împrumut, n-a plătit banca, acum o plătesc eu. 4 milioane plătesc pe lună şi am pensie de 8 milioane.”, ne-a spus acesta.

“Femeile care au intrat în jocul ăsta, femei fără minte!”

În sat se vorbeşte că primarul comunei ar fi achitat banii furaţi în jaful înscenat, sau nu, al poştăriţei, care susţinea, în urmă cu doi ani, că doi bărbaţi ar fi atacat-o şi i-ar fi furat pensiile oamenilor din geantă, în valoare de 180 de milioane de lei vechi, plătind oamenilor pensiile. De asemenea, Otilia Bănică şi alţi păgubiţi susţin că Vasile Leau îi convinge pe oameni să nu reclame la forurile competente poştăriţa. Dar, cum gura lumii e slobodă, adevărul poate fi undeva la mijloc, ca peste tot, neexistând dovezi în acest sens, decât cuvântul unuia împotriva cuvântului celuilalt. „Nu este adevărat că i-am acoperit prejudiciul când a fost jefuită. Familia lor e familia lor, familia mea e familia mea. Este cumnată, e soră cu soţia. Sunt o gaşcă de femei, inclusiv ea, că e o nemernică, că altfel nu pot să-i zic, ele ştiu ce au făcut. Din câte ştiu, e plecată la muncă prin Cehia, la croitorie. Femeile care au intrat în jocul ăsta, femei fără minte! Fiecare trebuie să gândească înainte să semneze pentru aşa ceva. Înseamnă că au avut şi ei o legătură, că nu degeaba semnezi. Bănică Otilia, la vârsta ei, ce a căutat să facă aşa ceva. Cu ce să o acopăr eu pe poştăriţă? Ambele sunt rude cu mine.”, ne-a declarat Vasile Leau, primarul comunei.

Plimbaţi de la un sediu de Poliţie la altul

Pe Cătălin Brian, agent la sediul Poliţiei din Boteni, l-am găsit la post, dar acesta nu a vrut să ne dea nicio informaţie în legătură cu cazul poştăriţei, pentru acest lucru fiind nevoiţi să ne deplasăm la Piteşti, fiindcă şi la Câmpulung regulile oamenilor de ordine sunt limitate tot de şefii superiori de la judeţ. „Referitor la acuzaţiile de înşelăciune asupra persoanei, există trei dosare, care se află la Poliţia Câmpulung. Vorbim de două plângeri de înşelăciune făcute de două persoane din Boteni. Aceştia reclamă faptul că persoana, în perioada anilor 2009-2011, a convins mai mulţi cetăţeni să întocmească credite pe numele lor sau ca giranţi, i-a convins să le dea banii, pe care i-a folosit în interes personal. Al treilea dosar este cel al Poştei Române, care este pentru delapidare, uz de fals şi fals, iar acesta se referă exclusiv la neîndeplinirea atribuţiunilor de serviciu în timpul programului. S-au făcut doar două plângeri, dar persoanele respective au specificat şi alţi cetăţeni din comună, care se află în aceeaşi situaţie. În momentul de faţă, poliţiştii efectuează cercetări pentru toate persoanele care sunt vătămate. Dosarul se află în faza de co-audieri ale persoanelor în cauză şi se încearcă să se ia legătura cu poştăriţa, care, din câte cunoaştem noi, nu se află în ţară.”, ne-a declarat agent Adriana Bălănoiu, purtător de cuvânt al IJP Argeş.

Banca Cooperatistă “Piatra Craiului” dezminte legătura angajaţilor cu prejudiciul

Din declaraţiile directorului Băncii Cooperatiste “Piatra Craiului”, Mircea Avram, am aflat că nimic nu este în neregulă. Numai în Boteni sunt 368 de acţionari la Banca Cooperatistă “Piatra Craiului” din Câmpulung, 119 clienţi activi, cu credite pe rol. Până în octombrie 2011, nu exista limită de vârstă până la care se putea face un împrumut, dar, de atunci, aceasta a fost limitată la 75 de ani, dar cine este membru şi a accesat cel puţin un credit este acceptat până la 85 de ani. Banca nu este interesată cine se împrumută, ci doar dacă este o persoană „credibilă”, din punct de vedere financiar, iar contractele se semnează numai în prezenţa unui ofiţer de credit, nu la colţ de stradă, conform declaraţiilor directorului băncii. Deşi localnicii au invocat mereu în declaraţiile lor o anumită salariată, Cosmina Bălan, sub motivaţia că îi sună frecvent, că îi agresează şi îi hărţuieşte,  directorului băncii i se pare normal, din moment ce banii trebuie recuperaţi. „Eu nu dau nici mere, nici pere şi banii nu sunt nici de la Boc, nici de la Băsescu. Trebuie să rulez banul mai tare ca un jidan, să exist. Este dreptul oricărei persoane să devină membru la banca mea, eu nu îl analizez decât din punct de vedere al venitului.”, ne-a spus acesta. Otilia Bănică a primit un răspuns semnat de director la reclamaţia înaintată, în care i se spune că s-au făcut cercetările de rigoare în cazul contractului de credit nr. 253/04.06.2010, în valoare de 9.800 de lei, credit garantat de aceasta şi Elena Tătaru (decedată între timp) pentru Floarea Tican şi că ele au recunoscut că au semnat. Cu alte cuvinte, au semnat şi vor plăti.

Otilia Bănică, internată în spital

Săptămâna acesta, cazul poştăriţei din Boteni a luat amploare. Otilia Bănică, aflată momentan în spital, îl acuză pe primar că i-a rupt două coaste. Mai ceva ca într-o telenovelă, lucrurile se precipită zilnic în comuna Boteni, primarul declarând că vrea să o dea în judecată pe cea care, aflată în prezent la Spitalul Câmpulung, intenţionează, la rândul ei, să facă plângere la Poliţie împotriva primului. Vasile Leau este cumnatul fostei poştăriţe dispărute şi, în acelaşi timp, fata Otiliei Bănică este căsătorită cu fratele edilului din Boteni. Toţi rude între ei, triunghiul personajelor implicate în acest caz, se pare că nu mai pun punct conflictului. Luni seară, Otilia Bănică susţine că s-a dus la fata ei, să o ajute cu treburile, aceasta locuind în aceeaşi curte cu mama primarului. În timp ce se afla aici, a vizitat-o fata primarului, Adelina Vâjan, cu care s-ar fi certat. La scurt timp, a venit nepotul Otiliei Bănică, băiatul fetei acesteia, dar şi al fratelui primarului, care ar fi avertizat-o că vine primarul să o bată. „Am fost să stau cu cuscra, care este bolnavă, să fac treburile fetei mele, care era plecată. Fata primarului a venit înainte să se întâmple această altercaţie, cu care m-am certat. M-a făcut nebună, că de ce am zis că poştăriţa e cumnata primarului, că îi stric reputaţia. După ce a plecat aceasta, nepotul meu a venit şi m-a anunţat că vine primarul şi o să mă bată. Nu a durat 5 minute şi l-am văzut cum deschide uşa şi, din trei paşi, a fost la mine, cu mâinile întinse. Îmi aduc aminte doar că am ţipat. Nepotul mi-a spus că m-a găsit picată şi primarul îmi dădea palme ca să îmi revin.”, ne-a spus Otilia Bănică.

Primarul susţine că nu a atins-o

În acelaşi timp, primarul susţine că nici măcar nu a atins-o pe Otilia Bănică, decât atunci când a ajutat-o să-şi revină. Cu toate acestea, dacă este adevărat că Otilia Bănică ar avea două coaste rupte, cum ne-a declarat, cine este vinovat? La Spitalul Municipal nu am reuşit să obţinem nicio informaţie până la închiderea ediţiei, dar vom reveni cu amănunte. Nepotul comun al celor doi este singurul martor al celor întâmplate şi pus, oarecum, la mijloc. „Eu am fost, luni, la mama mea şi, când am intrat în casă, Otilia Bănică a început să ţipe şi s-a trântit pe jos. Eram la 5 metri de ea. Femeia nu e sănătoasă! Dacă cumnata mea a făcut prostii, sunt eu de vină? Of-ul ei cel mare este că nu-i plătesc banii, pe care îi pierde din cauza cumnatei mele. Eu nu am atins-o. Am ajutat-o, am pus-o în pat.”, ne-a declarat Vasile Leau, primarul de la Boteni. Cazul încâlcit al poştăriţei din Boteni este departe de a fi rezolvat şi se pare că lucrurile se încurcă pe zi ce trece. Sunt încă multe întrebări fără răspuns.

Tags:     boteni      bănică      banii
Avem 627 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com