 Personalul de la Ambulanţă a venit, dar, crezând că acesta se află în interiorul apartamentului, a spart uşa, dar nu l-a găsit. De-abia peste două ore, în urma unui nou apel la 112, a fost găsit în apropierea maşinii, în parcare. Inima lui Coco a cedat la doar 51 de ani. O veste neaşteptat de dureroasă i-a lovit, la începutul acestei săptămâni, pe toţi prietenii lui Coco, cum obişnuiau să-i spună apropiaţii. Cristian Popovici avea mulţi prieteni, pentru că reuşea...
 Scăderea populaţiei municipiului nostru va avea efecte negative în mai multe domenii de activitate. Potrivit datelor provizorii făcute publice ale recensământului de anul trecut, populaţia Câmpulungului ar număra 30.025 de persoane, faţă de 38.209 de persoane, la recensământul anterior. Dacă cifra va rămâne bătută în cuie, asta va însemna disponibilizări de personal în mai multe instituţii de stat.7 poliţişti locali vor fi disponibilizaţi O primă instituţie care...
 Rubeola face ravagii în şcolile din Argeş, boala manifestându-se deja la 20 de elevi, majoritatea liceeni din 15 şcoli din judeţ. „Pojărelul” este o boală cât se poate de contagioasă şi, la fel ca în întreaga ţară, aceasta a început să-şi facă simţită prezenţa şi în zona noastră. Deşi suntem obişnuiţi să tratăm această afecţiune normală pentru cei mici, rubeola fiind una din bolile copilăriei, odată cu apariţia vaccinului anti rujeola-oreion-rubeola...
 În loc de inimioare, muscelenii au alergat după lopeţi! Se pare că dragostea a trecut prin stomac şi anul acesta. Muscelenii nu prea s-au înghesuit de Valentine’s Day la inimioare şi ursuleţi roşii de pluş, deşi erau de toate mărimile. Deşi cel mai mic simbol al dragostei costa doar 50 de bani, comercianţii din faţa Primăriei au îngheţat de frig degeaba. Colac peste pupăză, codul portocaliu a închis şcolile, astfel încât nici cei mai mici cumpărători, copiii, nu...
 O familie din Câmpulung a fost lovită de un necaz inimaginabil. Fetiţa lor s-a născut bolnavă, având mai multe afecţiuni ale creierului, ceea ce face ca aceasta, la vârsta de doi ani, să fie dezvoltată psihic ca la trei luni. Părinţii se luptă să facă rost de bani pentru tratamente care să le ajute fetiţa, măcar să stea în şezut sau să îi recunoască. Familia duce un trai modest, iar tratamentele sunt foarte costisitoare. Oamenii apreciază orice ajutor venit din...
 Lopata un accesoriu la modă printre politicieni • Au încercat-o Boc, Becali şi Andrei Ce supărat o fi fost primarul Călin Andrei când, ieri dimineaţă, a descoperit, venind la lucru, că, odată coborât din maşină, nu avea potecă până la scara Primăriei. Atât de supărat, încât a scos la muncă toţi angajaţii. Cu mic, cu mare, cu lopeţi şi cu cazmale, pentru prima dată în istoria primei instituţii câmpulungene, bugetarii s-au pus pe răscolit troienele din faţa...
 Lucaciuc motivează de ce vrea schimbarea numelui “Cantina Săracilor” La şedinţa publică, în cadrul căreia s-a dezbătut modul de repartizare a banilor comunităţii, în acest an, consilierul local Ion Lucaciuc l-a rugat pe primarul Călin Andrei să facă tot posibilul să suplimenteze bugetul prevăzut pentru Cantina Săracilor, denumire cu care peremistul a avut o problemă, cerând să fie modificat termenul „săraci” cu „persoane aflate în dificultate”. „Pentru că...
 Peste 500 de etnici se nasc anual la Câmpulung Deşi populaţia Câmpulungului este într-o continuă scădere, iar acest lucru este confirmat chiar de datele ultimului recensământ, de la sfârşitul anului trecut, populaţia de etnie rromă creşte în mod vertiginos. Dovadă sunt şi statisticile Spitalului Municipal, conform cărora la Câmpulung, din numărul total de nou-născuţi, mai mult de jumătate sunt ai rromilor. Numărul mai mare al acestora nu se referă strict la populaţia...
|
|