Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

„Bucovina”, noul ARO, va fi fabricat la Gura Humorului

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 5000
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/stories/1667/bucovina.jpg'
There was a problem loading image 'images/stories/1667/bucovina.jpg'

bucovina.jpgÎn februarie 2011, Amrom a încheiat cu Bucovina Vehicles un contract de peste 300 de miliarde de lei vechi, însă magistratul n-a ţinut cont de el, declarând falimentul firmei câmpulungene. Astfel, contractul a picat, dar proiectul va fi realizat la Gura Humorului, dacă la Câmpulung nu s-a vrut. • Prototipul realizat la Braşov a fost adus, pe o platformă, la Câmpulung, unde a stat o vreme în curtea unui localnic
Un vehicul derivat din autoturismul fabricat la Câmpulung, care include elemente din ARO, se va fabrica la Gura Humorului. Nu s-a putut la Câmpulung, unde s-ar fi salvat atâtea locuri de muncă pentru locuitorii zonei - nu mai vorbim despre maşina-simbol a Muscelului, care ar fi continuat să trăiască fie şi prin această autoutilitară destinată fermierilor - dar se poate la Gura Humorului. Proiectul lui Mihai Mărţişor Ciobanu, directorul Amrom Automotive 2006 SA, care intenţiona să fabrice camioneta agricolă la Câmpulung, a fost bine primit de Bucovina Vehicles. Mai mult, din câte am aflat până la această dată, entuziasmul firmei merge chiar în direcţia realizării pe mai departe a autoturismului ARO, nu doar a unui vehicul destinat muncilor agricole.

Directorul Amrom, Mihai Mărţişor Ciobanu, este acţionar la Bucovina Vehicles, cu 29%

Ca o paranteză, legătura între directorul firmei Amrom Automotive 2006 SA, Mihai Mărţişor Ciobanu, şi Bucovina Vehicles SA, a îmbrăcat, pe 16 februarie 2011, forma unui contract de prestări servicii în valoare de 29.353.786,80 lei, contract ce prevedea lucrări de proiectare produs, omologare, elaborare specificaţii de produs, etc. Acest lucru făcea ca obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate de Amrom, societate în insolvenţă, în condiţiile stipulate prin planul de reorganizare, confirmat pe 28 februarie 2011, să poată fi duse la îndeplinire. Cei care au atacat sentinţa judecătorului sindic de la Tribunalul Comercial Argeş, din 27 iunie 2011, prin care Amrom Automotive 2006 SA, a intrat în faliment, au susţinut, nemulţumiţi, că nu s-a ţinut cont de existenţa acestui contract, care ar fi permis reorganizarea societăţii.
Amrom nu mai are, în prezent, nicio legătură cu investiţia despre care relatăm, ci numai profesorul Mihai Mărţişor Ciobanu, care a conceput maşina, implicat în program împreună cu fratele său şi Institutul de Proiectare şi Cercetare de la Braşov, unde a fost realizat prototipul. La început, denumirea ei a fost M.U.L.E., însă, într-un final, s-a optat pentru „Bucovina”.

Camioneta agricolă va fi fabricată de firma Bucovina Vehicles, care va construi la Gura Humorului o fabrică de asamblare a autoutilitarei 4x4. Pentru aceasta, recent, a depus la Primăria localităţii amintite o cerere de concesionare a 25 de hectare de teren în oraş, cu acces la utilităţi, apă, canalizare, gaze naturale şi energie electrică. Mediafax relatează că „firma intenţionează să construiască o fabrică de platforme auto multifuncţionale pentru fermieri, investiţia fiind de 104 milioane de euro şi va crea, în prima fază, 1.701 locuri de muncă directe. Senatorul PDL Sorin Fodoreanu, unul dintre acţionarii firmei, a declarat corespondentului Mediafax că această autoutilitară multifuncţională este o invenţie a sa şi a inginerului Mihai Ciobanu şi combină elemente din aviaţie şi auto. El a adăugat că a fost realizat un studiu de fezabilitate şi s-a proiectat întreaga fabrică cu o firmă din Cehia, cu linie de asamblare, hale, piste de încercare. În primul an, se preconizează ca fabrica să producă 20.000 de autoutilitare, urmând ca în al patrulea an să ajungă la o producţie de 40.000 de maşini. Fodoreanu a menţionat că acest autovehicul este un produs de nişă, subliniind că îşi doreşte ca această investiţie să fie realizată cât mai curând, mai ales că va fi un parteneriat public-privat, lege pe care el a iniţiat-o. Firma Bucovina Vehicles SA Suceava a fost înfiinţată în ianuarie 2011, având cinci acţionari, printre care inginerul Mihai Ciobanu, cu 29% din capital, şi Sorin Fodoreanu, cu 28%.”

“Bucovina” a fost ţinută în curtea unui câmpulungean

Autoutilitara 4x4, cu platformă, combină elemente de ARO: şasiul este de ARO 24, nu şasiu mare de 320, o benă de aluminiu, iar cabina seamănă cu Raptor (ARO Dragon). Ea va fi destinată fermierilor, deoarece i se pot ataşa diverse dispozitive agricole, dar poate fi folosită şi la construcţii în munţi. Vehiculul are o caroserie din tablă foarte uşoară, flexibilă, foarte rezistentă şi permite o greutate utilă mult mai mare decât la alte autovehicule de acest fel. „Bucovina” este o maşină specială, pe care o înscrie orice Primărie. Prototipul camionetei realizate în condiţii foarte bune a fost dotat cu motor Andoria, însă motorizarea va fi Ford, din câte se pare. Sigla autoutilitarei aplicată pe capotă conţine un cap de bour stilizat, „flancat” iniţial de literele B şi V. Întrucât exista riscul să se confunde cu prescurtarea termenului „Braşov”, va fi scris întreg numele în jurul siglei, „Bucovina”. Prototipul proiectat de profesorul Mihai Mărţişor Ciobanu a fost realizat la Braşov. S-a lucrat la această maşină aproape pe întreg parcursul anului 2011, ajungându-se în etapa în care a fost brevetată, omologată, testată, înscrisă în circulaţie. Îi mai trebuie numerele, ca să poată circula în scop publicitar. În rest, pentru cele destinate folosinţei în gospodăriile şi fermele agricole, este suficientă înscrierea la Primărie.  Maşina costă 10.000 de euro, însă va fi achiziţionată cu 5.000 de euro, jumătate din preţ fiind subvenţionat de europeni. Proiectul „Bucovina” este realizat cu fonduri europene.         
Partenerul ceh, care, la rândul său, produce alt fel de maşini agricole, este cel care se va ocupa de partea de contractare şi de comercializare a autoutilitarei, iar o societate germană va construi fabrica în maximum trei luni. Maşina, se pare, a fost adusă pe o platformă şi la Câmpulung, iar cine a văzut-o a exclamat: „Ce maşină este asta? Seamănă cu ARO 10!” La Câmpulung, se intenţionează să se realizeze scaunele şi evacuarea, care este mai greu de executat.

The most visited gambling websites in The UK