Apar alţi creditori în procesul falimentului Superpan Geoprod
În octombrie 2006, Gheorghe Mocanu, în ajutorul fratelui său aflat la ananghie şi la solicitarea acestuia, a luat de la BCR Câmpulung un credit de 29.000 de euro, bani pe care i-a depus în contul Superpan Geoprod. În acel contract de credit, Georgeta şi Vasile Miloiu figurează ca giranţi ipotecari, fiind proprietarii garanţiei constituite în favoarea băncii. Puiu Mocanu, reapărut în peisajul câmpulungean, după ce a stat ascuns, o vreme, de teama creditorilor, şi-a luat avocat şi a abordat o nouă strategie în faţa instanţei comerciale, care judecă falimentul firmei sale. Afaceristul intrat până la gât în datorii s-a trezit că vrea să i se dea şansa de a-şi continua activitatea, deşi utilajele de producţie, potrivit celor hotărâte de magistrat, trebuie restituite companiei de leasing, iar CEZ Vânzare i-a tăiat de mult curentul. De altfel, acestea au fost motivele pentru care lichidatorul Gheorghe Banu, care se ocupă de Superpan Geoprod, a propus, în primăvara anului trecut, ca producătorul de panificaţie să treacă de la etapa de reorganizare la cea de faliment. La o jumătate de an distanţă de intrarea în faliment, Puiu Mocanu a încercat, fără succes, o „schemă”, probabil, ca să tragă de timp. Patronul brutăriei datorează, potrivit evidenţei lichidatorului, în jur de 44 de miliarde de lei vechi celor aproximativ 60 de creditori, însă, în realitate, se pare că numărul lor şi al sumelor de recuperat este mai mare.
Administratorul special, Ion Mocanu, a apelat, pentru litigiul tranşat de instanţa comercială, poate, şi din cauza complexităţii cazului, la o avocată din Ploieşti. Reamintim că de lichidarea firmei afaceristului câmpulungean Puiu Mocanu se ocupă Gheorghe Banu, prin societatea sa, Lichidări Info Consult.
Pe lângă nemulţumirile creditorilor, care, în decembrie 2010, le-au manifestat în stradă, Puiu Mocanu, la rândul său, a avut o reacţie faţă de decizia CEZ Vânzare de a-i lăsa firma fără curent electric. Pe 7 iulie 2011, patronul de la Superpan Geoprod a făcut la tribunal o cerere de ordonanţă preşedinţială, prin care a solicitat ca societatea de utilităţi să fie obligată să reia furnizarea energiei electrice. Adresa a fost discutată în şedinţa din 13 octombrie 2011, când magistratul instanţei comerciale a luat o hotărâre atât în privinţa lui, cât şi a solicitărilor familiilor Movileanu şi Miloiu, de a se alătura celorlalţi creditori, în procesul falimentului Superpan Geoprod.
Pe lângă problema cu societatea de utilităţi, Mocanu a mai cerut instanţei să respingă propunerea lichidatorului Gheorghe Banu, de trecere la faliment, să anuleze hotărârea prin care Superpan a intrat în lichidare şi să se reia procedura în perioada reorganizării. Adică să i se permită să se reorganizeze printr-un program de plată eşalonată a datoriilor. Chiar a susţinut că-şi doreşte o colaborare cu administratorul judiciar. Puiu Mocanu a recunoscut că relaţia dintre el şi Gheorghe Banu s-a deteriorat, şi din vina administratorului judiciar, şi din vina lui, pentru că s-a ascuns, din cauza datoriilor firmei sale.
Patronul susţine că vrea să reia producţia
Prin 2010, CEZ a mai fost obligată de instanţa comercială să rebranşeze firma la reţeaua de curent electric, lucru pe care nu l-a pus în aplicare. Prin urmare, patronul de la Superpan Geoprod a invocat în apărarea sa că producţia n-a fost reluată de la data pronunţării primei hotărâri de rebranşare, tocmai din cauză că n-a avut curent. De cealaltă parte, lichidatorul Banu a replicat că reînceperea activităţii la Superpan nu mai este posibilă, fiindcă nu există resurse financiare şi că instanţa a dat deja o hotărâre de intrare a societăţii în faliment.
Puiu Mocanu n-a reuşit să convingă judecătorul să oblige CEZ Vânzare să reia furnizarea de curent electric la punctele de conectare ale producătorului de panificaţie. Mocanu s-a folosit de prevederea legală, potrivit căreia „orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii”. O astfel de posibilitate priveşte, exclusiv, perioada de reorganizare a activităţii. Or în cazul lui Puiu Mocanu, din 7 aprilie 2011, firma sa a intrat în procedura de faliment, la cererea administratorului judiciar, Lichidări Info Consult. Motivul pentru care Gheorghe Banu a considerat de cuviinţă să ceară falimentul brutăriei: mijloacele de producţie necesare redresării societăţii trebuie restituite companiei de leasing, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile. În plus, activitatea nu se mai putea derula, din cauză că unitatea era debranşată de la reţeaua de curent electric. Puiu Mocanu, „aruncat” în faliment prin sentinţa din aprilie, anul trecut, a Tribunalului Comercial Argeş, a ripostat cu un recurs, pe care Curtea de Apel i l-a respins, în septembrie 2011, ca netimbrat.
În aceste condiţii, judecătorul sindic a considerat că cererea lui Mocanu, de obligare a CEZ Vânzare să-i rebranşeze firma la reţea şi de respingere a propunerii lui Banu, de trecere la faliment, este inadmisibilă, Superpan fiind deja în faliment de câteva luni.
Cu aceeaşi ocazie, în luna octombrie a anului trecut, la Tribunalul Comercial Argeş s-au judecat cererea soţilor Mariana şi Ioan Movileanu şi cea a familiei Georgeta Doina şi Vasile Miloiu, toţi din Câmpulung. Primii locuiesc la Rotunda, pe strada Costel Constantinescu, nr.8, în blocul 2, iar ceilalţi, în Centru, pe strada Poenaru Bordea, nr.1, blocul A11.
În luna iulie 2011, soţii Movileanu, Mariana şi Ioan, au făcut fiecare câte o cerere la tribunal, cu intenţia de a-şi recupera banii luaţi de la bancă pentru patronul de la Superpan Geoprod. În luna august a anului 2008, la solicitarea lui Puiu Mocanu, Mariana Movileanu a contractat un credit de nevoi personale, la BCR Câmpulung, în sumă de 48.456 lei, bani pe care i-a depus în contul firmei acestuia. Femeia a informat că Puiu Mocanu s-a angajat, verbal, că societatea lui va suporta rambursarea creditului, plata dobânzii şi a comisioanelor. Între timp, suma a crescut la 98.706,66 lei (valoarea la data de 18 martie 2010), deoarece creditul nu a fost achitat, conform graficului convenit cu banca, prin urmare, s-au calculat majorări de întârziere.
În acelaşi timp cu soţia sa, Ioan Movileanu, a depus o adresă similară, în vederea înscrierii sale la masa credală cu suma de 84.680,31 lei. Tot la rugămintea lui Mocanu, în luna aprilie a anului 2006, bărbatul a luat un credit de nevoi personale de la BRD Câmpulung, în valoare de 40.000 lei, pe care, la fel ca soţia sa, l-a depus în contul SC Superpan Geoprod SRL. Şi faţă de acesta Puiu Mocanu şi-a luat acelaşi angajament de plată, pe care, însă, nu l-a respectat. Suma împrumutată de la bancă de Ioan Movileanu a crescut, până la data intrării în insolvenţă a societăţii, ajungând la 84.680,31 lei.
„Răfuiala” dintre Mocanu şi Banu se mută din nou la Curtea de Apel Piteşti, întrucât patronul brutăriei a făcut un recurs, după ce pretenţiile i-au fost respinse de Tribunalul Comercial. Asociatul unic şi administratorul de la Superpan Geoprod a atacat la instanţa superioară cele hotărâte pe 13 octombrie 2011, acuzându-l pe Gheorghe Banu că „a forţat intrarea în faliment a Superpan Geoprod SRL” şi că n-a ţinut cont de posibilităţile reale de redresare a firmei. Mocanu insistă că patrimoniul societăţii sale este format din active în stare de funcţionare şi o dotare adecvată „desfăşurării în bune condiţii a unei activităţi normale a fabricării şi comercializării pâinii şi altor produse de panificaţie”. Mocanu îl mai acuză pe Banu de rea credinţă când a propus intrarea în faliment a firmei, în loc să convoace Adunarea Creditorilor, ca să voteze planul de reorganizare judiciară depus de Superpan Geoprod. Patronul mai invocă în acţiunea de recurs faptul că Fortis Lease Romania IFN nu a ridicat nici până acum bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing financiar încheiat în octombrie 2007. Din discuţiile pe care omul de afaceri le-a avut cu reprezentanţii firmei a reieşit că mijloacele de producţie îi vor fi lăsate în continuare în folosinţă. „Rebranşarea la reţeaua electrică este un act de rea voinţă din partea companiei furnizoare, cu largul sprijin al administratorului judiciar Lichidări Info Consult, cât şi ocuparea abuzivă a unei părţi din patrimoniul debitoarei (n.r. Superpan Geoprod) de către SC Mădălina SRL, reprezentată de către Marcu Gabriel, cu largul sprijin al administratorului judiciar.”, este un fragment din acţiunea de recurs a lui Puiu Mocanu, programată a se judeca pe 27 ianuarie.
La trei zile distanţă de soţii Movileanu, s-a adresat tribunalului cu o cerere şi familia Miloiu, Georgeta Doina şi Vasile, solicitând să fie luaţi în considerare la masa credală cu 30.337,02 euro. În octombrie 2006, Gheorghe Mocanu, în ajutorul fratelui său aflat la ananghie şi la solicitarea acestuia, a luat de la BCR Câmpulung un credit de 29.000 de euro, bani pe care, la fel ca în cazurile de mai înainte, i-a depus în contul Superpan Geoprod. În acel contract de credit, Georgeta şi Vasile Miloiu figurează ca giranţi ipotecari, fiind proprietarii garanţiei constituite în favoarea băncii. Puiu Mocanu şi-a luat angajamentul, verbal, faţă de fratele său, care a făcut împrumutul, şi faţă de cei care l-au girat că va restitui banii băncii, cu dobânzile şi comisioanele aferente, însă nu s-a ţinut de cuvânt. Nerespectându-se graficul de plată, banca a calculat dobânzi şi comisioane, ajungându-se, în urmă cu doi ani, când Superpan a intrat în insolvenţă, la 30.337,02 euro.
Lichidatorul Gheorghe Banu a solicitat judecătorului sindic să respingă toate aceste cereri, pe motiv că a anunţat şi a publicat în termenul legal sentinţa de deschidere a procedurii de insolvenţă la Superpan Geoprod. Pentru firma lui Puiu Mocanu, procedura generală s-a deschis pe 18 martie 2010. Termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă a fost fixat pe 14 mai 2010, fiind publicată o notificare în acest sens. Cei patru nu s-au încadrat în termenul stabilit de instanţă, ca să prezinte declaraţii de creanţă pentru sumele rezultate din contractele de credit, astfel, au fost decăzuţi din dreptul de a fi înscrişi în tabelul creditorilor. Depunerea de către soţii Movileanu şi Miloiu a cererilor de înscriere la masa credală pe 1 iulie 2011, în cazul primilor, şi pe 4 iulie 2011, în cazul celorlalţi, a fost considerată de judecătorul sindic tardivă şi, pe cale de consecinţă, ele au fost respinse. Cei patru au atacat sentinţa, iar recursul este programat a se judeca la sfârşitul acestei săptămâni.
ISSN 1224-9068
Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter
Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650
evenimentulmuscelean@yahoo.com