“D-ale lui Mitică”, în Muscel, pentru trei zile
O echipă a postului de televiziune TVR 2 s-a deplasat, săptămâna trecută, la Câmpulung, pentru a investiga modul cum Janeta Stela (Tică) Prunoiu a reuşit să păcălească aproape 50 de persoane să fie giranţi sau titulari de contract pentru împrumuturi de care a beneficiat. După ce, o perioadă, a achitat ratele la împrumuturi, intrată în blocaj, aceasta a dispărut, oamenii fiind nevoiţi să achite banii împrumutaţi. Despre ancheta pe care echipa de la TVR, în colaborare cu ziarul nostru, a realizat-o la faţa locului, vă vom informa, în curând, într-un număr viitor al ziarului nostru. Din culisele filmărilor realizate în comuna Boteni, într-un itinerariu jurnalistic ce a urmat paşii anchetei, în Câmpulung şi Piteşti, vă vom prezenta câteva episoade în continuare, însă.
Ceea ce nu ştiu telespectatorii postului de televiziune este că „D-ale lui Mitică”, o emisiune gen pamflet, ascunde în spatele camerelor de filmat anchete reale, realizate de adevăraţi profesionişti specializaţi în acest domeniu. Realizatoarea emisiunii, Aurelia Tescaru, şi directorul de imagine, Sorin Nicolae Toma, alături de care am fost pe durata filmărilor, au fost în centrul atenţiei, timp de trei zile, în municipiul nostru, pentru a descâlci iţele încurcate ale unui caz aproape incredibil. Aurelia Tescaru are în spate o carieră de 30 de ani în televiziune, ca reporter de investigaţii, şi a câştigat premiul pentru cel mai bun reportaj, la Veneţia, în 2008, reportaj ales din alte 131 din 17 ţări participante, intitulat „Italieni versus romi”, dar, cu siguranţă, este cunoscută din emisiunea „Reflector”, realizată la TVR. Ceea ce părea simplu la prima vedere s-a complicat pe parcurs, numărul celor intervievaţi în comună crescând de la o zi la alta. Din poartă în poartă şi din om în om, întrebările stânjenitoare ale Aureliei Tescaru au purtat pecetea neutralităţii şi a unei deontologii profesionale întâlnite din ce în ce mai rar în presa de orice fel. Chiar dacă nu a fost depistată poştăriţa, tatăl şi naşul acesteia au fost în prim planul filmărilor, alături de alţi oameni păcăliţi. Localnicii nu au avut nici cea mai mică emoţie în faţa camerelor, comportându-se normal. Un mic scandal iscat între tatăl poştăriţei şi una dintre cele păcălite de Janeta Prunoiu arată că nimic nu a fost regizat. Printre alte bănci intrate în acest caz se află şi Banca Cooperatistă Piatra Craiului, al cărei director, Mircea Avram, a fost solicitat să dea lămuriri. Un personaj important în cadrul investigaţiei jurnalistice de la Boteni este şi primarul localităţii intrate în vizorul postului de televiziune amintit, Vasile Leau, care este rudă cu poştăriţa din Boteni. Reacţiile muscelenilor transformaţi în personajele unei emisiuni televizate vor putea fi urmărite în curând, pe acelaşi post în care va apărea şi directorul Casei de Cultură “Tudor Muşatescu”, Liviu Cioacă. El a avut rolul pictorului, care a schiţat portretul robot al poştăriţei, aşa cum a fost descrisă de localnici, neexistând o poză a femeii. Deoarece regulamentul oamenilor de ordine, care investigehază, la rândul lor, acest caz presupune ca orice informaţie să fie furnizată doar de la Piteşti, filmările s-au întins şi în reşedinţa de judeţ. La Piteşti, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş a trebuit să treacă prin tirul de întrebări ale realizatoarei emisiunii. Demersul anchetei întreprinse, realizate prin intermediul acestei colaborări, a încercat să descifreze părţi ascunse şi ieşite la suprafaţă neaşteptat, dar toate acestea vă vor fi prezentate în curând şi în ziarul nostru.
ISSN 1224-9068
Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter
Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650
evenimentulmuscelean@yahoo.com