
Un punct de atracţie deosebit al zonei turistice din Munţii Iezer - Păpuşa a fost şi rămâne Cabana Cuca. După ce multe alte refugii turistice s-au degradat în timp şi au dispărut, administratorul de la Cuca şi-a dorit să păstreze acest refugiu montan şi, prin multe eforturi, reuşeşte să îl renoveze şi modernizeze. Cabana şi-a păstrat aspectul originar, de-a lungul celor peste 35 de ani de existenţă, aspect plin de personalitate, conferit şi de sculpturile în lemn, cu influenţe amerindiene, rămase de pe vremea fostului cabanier Aurelian Nica. Actualul administrator Romeo Şerbănescu se ocupă îndeaproape de renovarea şi păstrarea structurii principale a construcţiei.
O oază în natură
Cabana Cuca este situată la poalele Muntelui Grădişteanu din Masivul Iezer - Păpuşa, la o altitudine de 1.210 metri. Cabana a aparţinut iniţial unei exploatări forestiere, apoi a trecut în proprietatea Clubului de Drumeţie Montană „România Pitorească” din Piteşti, în 1974, fiind reamenajată în acelaşi an. De atunci şi până anul acesta, construcţia cabanei nu a mai fost îmbunătăţită. Amenajarea rustică dispune de trei camere cu toate utilităţile, iar accesul spre cabană se poate face pe drumul forestier ce pleacă de la Voina, fiind situată la aproximativ 5 kilometri de aceasta, atât pe jos, cât şi cu mijloace auto. În interior există o sală de mese, bucătărie cu tacâmuri, veselă, aragaz cu butelie, puse la dispoziţia turiştilor, având o capacitate de cazare de 26 locuri în trei dormitoare. Nu există restaurant, de aceea, masa este în regim de autogospodărire. Încălzirea se face cu sobe de teracotă, cu lemne, aprovizionarea cu alimente, din Câmpulung, iar apa potabilă se găseşte la numai 10 metri de cabană.
Drumul forestier de la Voina la Cuca s-a refăcut
În urma ploilor de anul trecut şi din ultima perioadă, drumul către Cuca era impracticabil, chiar şi cu piciorul. La iniţiativa patronilor de exploataţii forestiere din zonă, acest drum s-a refăcut. Din păcate, nu în interes turistic, ci în avantajul celor care distrug pădurile acestor munţi. Au refăcut drumul şi digurile de apă, pentru a avea acces la transportul materialului lemnos. Avantaje şi dezavantaje pentru iubitorii de munte, care acum reuşesc să urce cu orice tip de maşină, până la altitudinea de peste 1.200 de metri, însă, în câţiva ani, munţii vor fi despăduriţi de proprietarii de terenuri forestiere şi hoţii de lemne.
Se taie şi arborii cu indicatoare turistice
Furtul de lemne a îmbogăţit ilegal mulţi patroni de gatere. De 20 de ani, pădurile sunt tăiate şi defrişate. Nimeni nu răspunde pentru acest lucru. Toate sunt ordonate de sus, iar hoţii de lemne sunt apăraţi de politicenii de la putere. Se taie cu bună ştiinţă, nimeni nu pare să ia în serios defrişările necontrolate, nici măcar cei care ar trebui să le ţină sub supraveghere şi să aplice legea. Grav este faptul că nu se mai ţine cont de nici o regulă şi nu se mai ia în considerare turismul care se poate practica în zonă. S-a ajuns să fie tăiaţi şi arborii pe care sunt marcate potecile spre traseele de munte. Copacii însemnaţi cu indicatoare pe drumurile turistice s-au tăiat, iar indicatoarele metalice au ruginit de mult. Lipsa semnelor distinctive pe drumurile de munte duc în eroare turiştii, care vin, oricum, în număr destul de mare.
Tags: