Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

ADEVĂRUL CREŞTIN (continuare din numărul trecut)

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 122

1.Despre viaţa creştină

Sunt două feluri de vieţi: pârloagă şi teren arat. Minunile vin după plug. Pavel era un om mai bun din pricina ţepuşului lui. De ce unele persoane Îl „găsesc” pe Dumnezeu într-un fel în care altele nu-L găsesc? El nu are favoriţi. Deosebirea nu se află în Dumnezeu, ci în noi. Eu mă încumet să sugerez că singura calitate vitală pe care o aveau în comun sfinţii cei mari era receptivitatea spirituală. Când simţeau o dorinţă fierbinte, ei intrau numaidecât în acţiune. Receptivitatea poate fi sporită prin exerciţiu sau nimicită prin delăsare. Ea nu vine asupra noastră ca o forţă irezistibilă. Este un dar al lui Dumnezeu care trebuie recunoscut şi cultivat. Faptul că nu se vede lucrul acesta este pricina unei serioase prăbuşiri a evanghelismului modern. Noi cerem vrajă şi acţiune dramatică ce se desfăşoară repede. Aplicăm metodele secolului vitezei în relaţiile noastre cu Dumnezeu. Citim în fugă un capitol şi ne îndeplinim scurtele îndeletniciri religioase, după care alergăm să luăm parte la o altă adunare de evanghelizare ca să compensăm falimentul lăuntric. Ne trebuie o inimă hotărâtă şi mult curaj ca să scăpăm din strânsoarea lăuntrică a timpului nostru şi să ne întoarcem la căile biblice. „Hristos în voi, nădejdea slavei”.

 Diavolul are un sistem de luptă de care eu nu am auzit niciodată. Dar el nu poate manevra pe Unul de Care eu sunt legat, pe Unul cu Care eu sunt unit, pe Unul a Cărui fire locuieşte în firea mea. Biserica este familia lui Dumnezeu şi locul ideal pentru creşterea copiilor lui Dumnezeu. Creştinul care se retrage de la părtăşia cu alţi creştini va suferi o mare vătămare sufletească şi nu se va dezvolta normal. Domnul nu poate să binecuvânteze pe deplin pe un om pe care nu l-a cucerit mai întâi. Noi, creştinii, trebuie să ne simplificăm viaţa; altfel, vom avea pagube nespuse pe pământ şi în veşnicie. Civilizaţia modernă este atât de complexă încât face aproape imposibilă viaţa de evlavie. Ştiinţa le-a creat oamenilor un oarecare confort material, dar i-a jefuit de sufletele lor, înconjurându-i cu o lume potrivnică existenţei.

Un mod în care lumea civilizată distruge pe oameni este prin a-i împiedica să gândească propriile lor gânduri. „Metodele de informare considerabil îmbunătăţite” cu care miopii se fălesc introduc în milioane de suflete un material de gândire străin, gata confecţionat şi digerat de mai înainte. Se cere doar o mică asimilare fără efort a acestor idei împrumutate, şi omul de mijloc a făcut toată cugetarea pe care vrea sau poate s-o facă. Această subtilă înrâurire a minţii continuă zi de zi. Nevoia de singurătate şi de linişte n-a fost niciodată mai mare decât astăzi. Ca să avem credinţă trebuie să ne afundăm în Scripturi. Şi credinţa trebuie să fie exersată ca să aibă putere. Credinţa, la fel ca muşchii, creşte prin încordare. Străduieşte-te să depăşeşti o simplă năzuinţă meditativă. Faceţi-vă faţa ca o cremene şi puneţi-vă viaţa în ordine! Orice om este atât de sfânt cât doreşte în realitate să fie. Dar dorinţa trebuie să fie autoconstrângătoare. Începe să-ţi plăteşti datoriile evlaviei, repară pagubele, instituie rugăciunea în familie, pune-ţi deoparte vreme pentru rugăciune şi pentru cercetarea Scripturilor... predă-te în întregime lui Dumnezeu! Descotoroseşte-te de orice obicei necreştin! Adu-ţi aminte de cuvintele: „Alţii au voie, tu nu poţi”. Nu osândi, nici nu critica, ci caută o cale mai bună! Adu pe Domnul Isus Însuşi în focarul inimii tale şi păstrează-L acolo necontenit! Numai în Domnul Isus vei găsi realizare completă. Deschide-ţi inima larg pentru Duhul Sfânt şi pofteşte-L pe El să te umple! El o va face. Fiecare om este atât de plin de Duh, cât doreşte el să fie. Goleşte-ţi inima, şi Domnul Se va grăbi să ţi-o umple. Fii aspru cu tine însuţi şi îngăduitor cu alţii! Poartă-ţi crucea tu însuţi, dar să nu pui niciodată vreuna pe spatele altuia! Începe să practici prezenţa lui Dumnezeu!

Slujire în cazuri extreme.

Pământul va cunoaşte o perioadă de dezastre, şi locuitorii lui vor trăi într-o stare de extraordinară urgenţă. Sunt creştini evanghelici care trăiesc în vremea acestei cumplite crize, ca şi cum n-ar fi deloc criză. Ei spun că slujesc Domnului, dar îşi împart zilele în aşa fel ca să le rămână belşug de timp, să se joace, să hoinărească şi să se bucure de plăcerile lumii. Ei sunt tihniţi în vreme ce lumea arde. În faţa scaunului de judecată, slujirea mea va fi evaluată nu după cât de mult am făcut, ci după cât de mult aş fi putut să fac. Darul meu este măsurat nu după cât de mult am dat, ci după cât de mult aş fi putut să dau, după cât de mult mi-a rămas. Darul este judecat nu după mărimea lui, ci după cât de mult din mine este în el. Ceea ce dai nu are nici o valoare până când nu te-ai dat mai întâi pe tine însuţi în dragoste şi sacrificiu.

(continuare în numărul viitor)

Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424

The most visited gambling websites in The UK