În urma noilor aderări ale diferiţilor oameni de afaceri, la partidul de guvernământ, şi a simpatiilor celor declaraţi apolitici, cu membri de seamă ai PD-L, s-au făcut câteva confuzii. La ultima şedinţă a Partidului Democrat-Liberal din Sala Mare a Primăriei Câmpulung, în cadrul căreia s-a stabilit componenţa Comisiei de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor din cadrul PD-L Argeş (CODA), s-au strigat noii membrii ai organizaţiei Câmpulung. Unul dintre consilierii locali a fost dus în eroare de legătura strânsă de prietenie dintre Ion Cornea şi prefectul Gogu Davidescu şi nici nu-şi putea închipui că omul de afaceri nu este trecut pe lista noilor veniţi ori “transferaţi” de la un partid la altul. Mai ales că PD-L şi-l dorea de mult, datorită faptului că este o persoană echilibrată şi de valoare. Cum informaţia circula şi printre politicienii din partid, care se lăudau cu noii membri locali, printre care şi câţiva oameni de afaceri, nu putea fi exclus unul dintre apropiaţii prefectului. Se pare că Ion Cornea a rămas doar un simpatizant al PD-L, fără a intra „în această cloacă politică”, după cum specifica chiar un membru înfocat al organizaţiei Câmpulung.
ISSN 1224-9068
Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter
Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650
evenimentulmuscelean@yahoo.com