Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Datorită vârfurilor recrutate de la Bulugea, s-a construit Fontana la Schitu Goleşti

  • Written by Magda BĂNCESCU
  • Hits: 2804

b_400_250_16777215_10_images_stories_1971_1971-9.jpgCu toată exigenţa lui Victor Naghi, care voia să se facă treabă, să fie şi calitate, iar omul să fie inventiv, au fost situaţii tragi-comice generate de lipsa utilajelor, în care nepotrivirile pieselor erau rezolvate de angajaţi cu ciocanul, după principiul „nimic nu se pierde”. Norel Georgescu, angajat la Matriţe, vreme de peste trei decenii, care a avut ocazia să experimenteze stilul de lucru din străinătate, şi înainte, şi după Revoluţie, ne povestea, cu un zâmbet larg, cum ieşeau ai noştri din încurcătură, mai ales când clientul era unul pretenţios şi riguros ca neamţul. Naghi cerea permanent noutate şi noutate, în ideea de a schimba maşina veche cu alta nouă. „Măi, la maşina asta, n-am mai adus nimic nou.”, îşi aminteşte interlocutorul nostru vorba lui Naghi, când îşi făcea turul prin secţie. „Când venea în vizită prin secţie, intra inclusiv pe sub bancurile de probe, ca să vadă tot. Când apărea, dispăream la toaletă.”, povestea musceleanul din Capu Piscului, al cărui exemplu era urmat de toţi cei cărora apariţia lui Naghi le dădea fiori. „La un moment dat, spunea: „În secţia asta, toţi sunt învoiţi astăzi?”, relata amuzat Norel Georgescu, a cărui activitate în uzină, înainte de a fi mutat la Matriţe, a însemnat şase ani la Sculărie.   

Una dintre cele mai complicate comenzi: nişte limbi de „ceas”, cerute de Fabrica de Avioane
Am relatat în episodul anterior că, după doi ani de la stagiul de specializare efectuat, în perioada septembrie-decembrie 1974, la o fabrică din RDG, Norel Georgescu şi mai mulţi colegi de la Sculărie au fost transferaţi de la Secţia 1215 la Fabrica de Matriţe. Timp de 28 de ani, până la vânzarea FSM către societatea Montana MG, a lucrat atât pentru Întreprinderea ARO, cât şi pentru unităţi din ţară şi din alte ţări. „Fabrica era şi este apreciată şi astăzi, ca drept dovadă că există şi în prezent.”, a continuat Norel Georgescu, a cărui activitate la Matriţe, ca unitate patronată de omul de afaceri Gheorghe Bulugea, a continuat încă trei ani.
La Fabrica de Scule şi Matriţe ARO l-a avut ca şef de secţie, printre alţii, pe inginerul Nae Nicolae, iar, ca maiştri, pe Marin Stan şi Nicolae Tudose. Fiecare dintre noi păstrăm, peste ani, în amintire momente deosebite din viaţa profesională, plăcute sau mai puţin plăcute. Întrebat ce comenzi mai complicate a avut de executat la Matriţe, Norel Georgescu şi-a amintit că au existat trei piese care lui şi colegilor le-au dat de furcă, fiind rezolvate, într-un final. Una dintre cele mai dificile cerinţe a venit din partea Fabricii de Avioane Bucureşti: nişte limbi necesare unor ceasuri (manometre), pentru a căror execuţie s-a apelat la Fabrica de Matriţe de la Câmpulung. „Au fost cele mai grele, pentru că noi n-aveam dotare. Cine s-a angajat să realizeze această lucrare... a întocmit contractul, l-a semnat şi, când a adus comanda, noi am zis că nu putem face aşa ceva.”, a rememorat interlocutorul nostru acel episod, care a generat, la început, panică în rândul angajaţilor puşi în faţa unei probe de fineţe şi precizie.
Acele limbi de alamă - comanda conţinea trei-patru tipuri de limbi - erau foarte subţiri şi trebuiau să iasă foarte fine. „Aveam nişte maşini care lucrau prin electroeroziune, pe bază de grafit. S-a străduit un coleg, Tică, din Poienari, şi a ieşit ceva. L-au chinuit pe băiatul de la electroeroziune şi ne-au chinuit şi pe noi, la montaj. Execuţia nu trebuia să scoată „grad”, adică asperităţi. Poate, era diferenţa de cadran de un milimetru şi, dacă limbile ieşeau cu asperităţi, loveau cadranul şi ceasul nu mai funcţiona. Le-am rezolvat până la urmă. Chiar maistrul Munteanu spunea: „Nu mă gândeam să rezolvăm comanda.” A fost atât de grea, încât mi-a rămas întipărită în minte atâţia ani. Nu ne făceam de râs din cauză că n-am fi avut meseriaşi, ci din cauză că n-aveam utilaje.”, relata Norel Georgescu.

Masca radiatorului şi scrumiera, alte piese de belea
Altă comandă grea, care nu se făcea ca pocnind din degete, era masca radiatorului, care prezenta o serie de decupări, ce presupuneau precizie şi migală. „Era o matriţă grea. Se tăia tot conturul, se dădeau găuri în locurile în care se monta şi se făceau decupajele.”, explica Norel Georgescu. O altă piesă năbădăioasă era scrumiera, un fel de sertăraş în bord, cu interior metalic „ondulat”, care le „încreţea” nervii celor în sarcina cărora intra execuţia piesei din inox. „Micuţă, dar grea. Te chinuia mai mult decât o piesă mare.”, spunea fostul angajat.
Din tot ansamblul de operaţii, în general, cele mai complicate lucrări erau tuşările. Când lucrarea este gata şi o pui la presă, la probă, trebuie să bată una cu alta, să închidă, ca să dea forma piesei. „Dacă nu închide una cu alta, ţine într-un punct-două. În acel punct se vede zona mai tasată. Or o piesă cu o astfel de defecţiune este respinsă. Este respins întreg lotul. Când făceam piese de schimb, erau alese trei prin sondaj şi, dacă cele trei piese s-au nimerit a fi rele sau doar una dintre ele, tot lotul era refuzat.”, descria acesta o parte a muncii sale.                                      
După alegerea pieselor dintr-un lot, se întocmea o fişă de măsurători şi se constata că, dimensional, corespund. Apoi era verificat aspectul comercial, „gradul”, ceea ce însemna ca produsul să nu aibă asperităţi pe zona pe care era tăiat. Iar proba era făcută chiar pe degetul executantului, care risca nişte tăieturi dacă cizelarea suprafeţei nu era realizată impecabil. „Această operaţiune era cea mai importantă. Este adevărat că toate erau importante. Mai ales segmenţii, la matriţe, când îi îmbini unul cu celălalt, trebuie să închidă perfect. Căci, dacă rămâne diferenţă între segmenţi, dacă nu este perfect unul cu celălalt, când taie poansonul piesa, rămâne o asperitate.”, a continuat acesta.  

Nemţii care comandau ştanţe la noi, unde era foarte ieftin, închideau ochii când vedeau cum se lucrează la Câmpulung
De maniera deficitară în care lucrau românii s-au convins şi nemţii, care au venit la Câmpulung, pentru execuţia unor ştanţe, fiindcă la noi era, vorba aceea, „pomană” faţă de cum se lucra la ei, din punct de vedere al costurilor. „Când au auzit cu cât le lucrăm, s-au bucurat şi au zis: aici le facem.”, a început povestirea altui episod Norel Georgescu. Dar când au venit pentru operaţiunea de verificare, la finalizarea lucrărilor, au înţeles de ce este atât de ieftin la noi. „Prima dată, îţi pune lucrarea pe presă, ca să vadă cum funcţionează. Au verificat funcţionarea, designul, asperităţile, după aceea, hai s-o băgăm la laborator, ca s-o verificăm dimensional. Ca să vedem dacă se montează cu contrapiesă. A fost bine până aici. Ca să verifice matriţa, o luau şi ţi-o demontau, apoi se făcea montaj din nou. „Dă-mi segmentul, dă-mi ştifturile”, care au rolul de poziţionare a piesei, cu suportul pe care se monta. Ştifturile erau cu 2-3 sutimi mai mari decât gaura. Adică să intre presat. Însă, atunci, unele erau de „fluierau”. Le mai dădeam câte un ciocan, ca să stea agăţate în câteva zecimi, un milimetru. Nemţii mai închideau ochii. Vedeau şi ei în ce condiţii lucram, cu ce lucram. Le-au acceptat aşa şi le-au luat, căci le-am făcut „pomană” faţă de cât ar fi costat la ei o sculă din asta. Degeaba ai oameni buni, dacă n-ai ce-ţi trebuie, scule. Cum-necum, au trecut anii.”

Patronul de la Fontana a recrutat vârfurile de la Matriţe şi pentru oamenii din zonă a făcut o fabrică la Schitu Goleşti
În 2007, când Norel Georgescu şi-a întrerupt activitatea la Matriţe, fabrica aparţinea de trei ani afaceristului Gheorghe Bulugea. A ales o companie mai bună, unde condiţiile de lucru şi salarizare erau superioare. L-au determinat să procedeze astfel şi colegii săi care au părăsit Fabrica de Matriţe înaintea lui şi care l-au încântat să li se alăture, la Fontana, care activa în acelaşi domeniu. În cei doi ani anteriori pensionării, interlocutorul nostru şi-a desfăşurat activitatea la fabrica din Turcia. Pentru două luni, a  fost plecat în Italia, unde este sediul firmei patronate de Walter Fontana. Fabrica de matriţe din Turcia producea pentru industria auto din întreaga lume, onorând comenzi pentru fabricanţi de autoturisme redutabili.
Practic, datorită lucrătorilor „aspiraţi”, în mare parte, de la FSM s-a construit Fontana la Schitu Goleşti, întreprinzătorul bazându-se pe existenţa forţei de muncă în zonă. În Italia şi în Turcia s-au adunat în jur de 70 de musceleni, care erau „plimbaţi” între cele două fabrici aparţinând aceluiaşi om de afaceri, după cum era nevoie de ei.
Patronul, un tip de treabă, după cum ni-l descria Norel Georgescu, nu se zgârcea când venea vorba de cheltuieli cu personalul. „La o lună şi jumătate - două luni, veneam din Turcia acasă. A fost bine, erai sigur de banul primit, aveam apartament, pentru care nu plăteam nimic, avionul, ca să venim acasă, totul era plătit de ei. Stăteam la 25-30 de kilometri de locul de muncă, dar aveam mijlocul de transport asigurat. O masă gratuită. Patronul ne-a promis: „Vă văd că sunteţi isteţi, că vă faceţi treaba, sunteţi meseriaşi şi sunteţi şi mulţi, se merită să vă fac o fabrică.”, ne-a dezvăluit acesta cum s-a născut planul italianului de a demara o afacere în zona Câmpulungului.    
Scriam în ediţia trecută că Norel Georgescu, martor, ca mulţi alţii, ai ridicării din temelii a Fabricii de Scule şi Matriţe pe locul grajdurilor CAP-ului, se numără printre puţinii musceleni care au avut ocazia de a vedea, cu câţiva ani înainte de a fi construită, cum va arăta fabrica din Schitu Goleşti. Unul dintre directorii de la Fontana le-a prezentat lucrătorilor români un film despre viitoarea fabrică de la Câmpulung, atunci când va fi construită în totalitate. Le-a spus că, pentru început, va fi pus în funcţiune un tronson, dar pe parcurs urmau şi altele. Altele care nu s-au realizat în prezent, fiindcă italienii au, de mai mult timp, planuri de extindere. „În Turcia, ne-au adunat în sala de şedinţe şi ne-au pus un diafilm. „Dăm drumul primei părţi, ca să începem, uşor-uşor, iar voi să vă puteţi retrage către casă.”, ne-au spus.”, a continuat Norel Georgescu relatarea experienţei la Fontana, care s-a încheiat în februarie 2010. După aproximativ doi ani, s-a retras spre casă, întrucât, după calculele sale, îndeplinea condiţiile pentru pensionare. În vara anului 2011, fabrica din Schitu Goleşti a fost pusă în funcţiune.       

I-a avut pe colegi aproape şi în plan personal
Fost şef de brigadă, Norel Georgescu ne mărturisea că i-a avut alături pe colegi la multe evenimente din planul personal. De pildă, în vremurile în care sindicatul se ocupa de organizarea unor excursii la Slătioara, angajaţii, împreună cu familiile ori ei între ei, făceau nişte chefuri de pomină, cu muzică, sârbe, fripturi la iarbă verde. Şeful cabanei era de fel din Poienari. Altădată, într-o iarnă, pe când Norel Georgescu trebăluia prin beci, s-a pomenit acasă, la Capu Piscului, cu câţiva colegi de la ARO, pentru o agapă de final de an. Era vremea tăiatului porcului, prin urmare, tovarăşii de la Matriţe s-au gândit să-i facă o surpriză. Şi chiar a fost o surpriză plăcută, care s-a transformat într-o petrecere.   
Din păcate, când se uită la fotografiile făcute pe când era în activitate, Norel Georgescu constată cu tristeţe că foarte mulţi colegi s-au prăpădit, mulţi pe când erau în putere. Ultimul care s-a stins, în urmă cu câteva luni, a fost un vecin, Florian Negoescu, subinginer la Proiectare. Ca să încheiem într-o notă optimistă, reamintim cititorilor, în special, celor care au trăit momente frumoase la Campionatul de Table al Muscelului, organizat de Evenimentul Muscelean, că Norel Georgescu a fost câştigătorul zarurilor de aur şi al titlului de „Rege al Jocului de Table în Muscel”, ediţia 2011, finala jucându-se în luna ianuarie a anului 2012.

The most visited gambling websites in The UK