Joi noaptea, în jurul orei 22.08, două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de pe strada Walter Mărăcineanu. Ajunşi la faţa locului, salvatorii nu au avut pe cine să întrebe despre imobil, pentru că nu se cunoştea proprietarul. Proprietatea trecuse pe la mai mulţi bucureşteni şi niciun vecin nu ştia cine o deţine în prezent. Până la sosirea echipajelor, arsese întreg acoperişul şi o cameră. Au ars elemente de mobilier, tâmplăria din lemn, acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi. Fiindcă nu se cunoştea proprietarul, iar anchetatorii au mers pe premisa că cineva ar fi incendiat imobilul, au fost chemaţi şi poliţiştii de la Biroul Judiciar Câmpulung. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că incendiul a fost provocat de către persoane necunoscute, imobilul fiind nelocuit, situat într-o zonă izolată. Anchetatorii nu au putut lua legătura cu proprietarul şi au deschis o anchetă. În urma incendiului, bunurile din imobil au fost distruse în proporţie de 80%, iar acoperişul a ars în totalitate. „Se vedeau flăcări dintr-o cameră de la parter. Au venit pompierii şi Poliţia, dar nu a găsit pe nimeni aici. Nu ştiu cine este proprietar, întrucât nu ştiu cine a cumpărat casa. A avut mai mulţi proprietari de la Bucureşti.”, ne-a declarat o localnică de pe strada Walter Mărăcineanu. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere din culpă şi îl caută în continuare pe cel care a dat foc imobilului. Aceştia merg şi pe varianta unui boschetar care nu avea unde să înnopteze, iar aici a găsit un loc numai bun. Acesta ar fi încercat să se încălzească şi aşa ar fi pornit incendiul.
ISSN 1224-9068
Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter
Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650
evenimentulmuscelean@yahoo.com