Marcel Vintilă, director interimar la “Dinicu Golescu”

Marţi, 14 Februarie 2012 • Răzvan GRIGORE • 710 vizualizari
Imprimare PDF

7430d7a69008ee3c438f8f29929903bd.jpg Situaţia de la Colegiul „Dinicu Golescu” este dezbătută din ce în ce mai mult. După ce directorul Cristi Creţu a fost demis de inspectorul general Gabriel Bratu, pe motiv că ar fi trecut peste cuvântul său, iar conducerea şcolii ar fi încercat să ia aprobarea pentru o clasă de gimnaziu de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, profesorii, nemulţumiţi de decizia radicală, au decis că un protest spontan ar fi soluţia. În prezent, şcoala este condusă de adjunctul Marcel Vintilă, ca interimar, pentru că niciun profesor nu a vrut să preia conducerea unităţii. S-au făcut propuneri de la Inspectorat, dar au fost refuzate. Consilierul local George Bălan, preşedintele Comisiei de Învăţământ a Consiliului Local, spune că profesorii au fost îndreptăţiţi să protesteze. Acesta ne-a declarat că inspectorul general trebuie să arate că strategia sa este cea mai bună, dar trebuie să convingă şi oamenii de acest lucru. În opinia sa, s-a ajuns în această ipostază, pentru că nu a existat o bună colaborare între Inspectorat şi conducerea liceului. Acesta ne-a declarat că inspectorul general ar fi trebuit să convoace Consiliul de Administraţie şi să le spună punctele sale de vedere. Aşa le arăta că, dacă nu a aprobat clasa, a avut dreptate. Comisia de Învăţământ nu a fost convocată pentru acest caz dar va fi, în cazul în care situaţia o va cere. „Din punctul meu de vedere, mi se pare justificată atitudinea profesorilor, atâta timp cât din partea inspectorului general nu a existat o comunicare. Nu este suficient să rezolvi problemele prin forţă. Este al doilea moment de acest gen, nici la „Dan Barbilian” nu a existat comunicare, nici la „Dinicu Golescu”. Dacă directorul Creţu a obţinut aprobare de la Minister, poate, nu a fost bine. Atunci, trebuia să convoace Consiliul de Administraţie şi să aibă un dialog cu directorul şi cu reprezentanţii Consiliului, ca să explice de ce nu a dorit să dea această clasă. Dacă nu se rezolva nimic, trebuia să dea un avertisment directorului. Nu era nevoie de măsuri atât de radicale. Acesta este punctul meu de vedere. Cert este că, în acest conflict de orgolii, au de pierdut numai copiii. Normal era ca inspectorul general şi directorul să se aşeze la masă şi să discute, să găsească soluţia, astfel încât să nu perturbe procesul educaţional. Au aruncat şcoala într-un conflict care se putea atenua. Trebuia să arate că este cel mai tare, astfel încât oamenii să fie convinşi că soluţia găsită este cea mai bună, dar nu prin forţă.”, ne-a prezentat punctul său de vedere consilierul George Bălan.

Tags:     general      acest      inspectorul
Avem 653 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com