Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Doi profesori din Bughea de Sus şi Bughea de Jos, nota 10 la Titularizare

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 643

Pe 4 august au fost afişate rezultatele obţinute de cadrele didactice care au susţinut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2020, adică la Titularizare. La nivelul Argeşului, înainte de contestaţii, procentul notelor mai mari de 7,00, obţinute de candidaţi a fost de 56,59%, adică 348 de cadre didactice au luat note pe 7,00, patru primind chiar nota 10. Per total, 83,09% au luat note peste 5,00. 

La Titularizare s-au prezentat 708 candidaţi din totalul de 816 înscrişi, iar în centrele de evaluare au fost notate 615 lucrări, întrucât 84 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale. A fost şi un candidat eliminat, iar lucrările a altor opt au fost anulate în centrele de evaluare, din motive legate de nerespectarea metodologiei. 

Contestaţiile s-au depus în prima zi, pe 4 august, la Inspectoratul Şcolar, dar şi pe 5 august. Rezultatele finale se afişează tot la Inspectorat şi pe Internet marţi, 11 august. Pentru titularizare, angajare pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minim nora 7,00, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minim nota 5,00. La nivel de Muscel, doi profesori, unul din Bughea de Jos şi celălalt din Bughea de Sus au obţinut nota 10 la Titularizare, anul acesta fiind puţine note sub 5,00.

Iată care au fost notele de anul acesta.

Cristina Georgiana Alexandru (Dârmăneşti), educatoare: 7,10

Viorina Cătălina Andrei (Dragoslavele), educatoare: 9,20

Alina Anghel (Lereşti), Geografie: 6,75

Ionela Alexandra Apreutesei (Câmpulung), educatoare: 7,25

Raisa Nicoleta Arsenică (Boteni), Cultură Civică şi Educaţie Socială: 7,50

Adelina Bianca Avram (Rucăr), Turism şi Servicii: 1,55

Vasile Robert Badea (Berevoeşti), Istorie: 8,45

Valentin Bădicu (Lereşti), Istorie: 1,55

Valentin Flavian Băjan (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 5,70

Petruţa Mădălina Bălan (Stâlpeni), Geografie: 9,40

Ioana Diana Banu (Stoeneşti), educatoare: 8,35

Eduard Alexandru Belega (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 8,15

Daniela Belu (Câmpulung), Geografie: 7,05

Andreea Alexanda Benea (Câmpulung), educatoare: 7,85

Denisa Ioana Benea (Poienarii de Muscel), educatoare: 5,75

Mihaela Ramona Bica (Schitu Goleşti), educatoare: 7,00

Bogdan Ion Bivol (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 7,05

George Gabriel Bratu (Valea Mare Pravăţ), Religie Ortodoxă: 5,45

Manuela Brătulescu (Berevoeşti), învăţător: 4,15

Polyana Delina Brănescu (Aninoasa), învăţător: 5,35

Manuela Bunel (Rucăr), Prelucrarea Lemnului: 5,40

Elena Petronela Butnaru (Câmpulung), învăţător: 4,75

Mihaela Cargol (Câmpulung), Mecanică: 5,30

Ioana Ceauşu (Poienarii de Muscel), Educaţie Fizică şi Sport: 9,40

Maria Cosmina Ceauşu (Mihăeşti), educatoare: 9,00

Filofteia Cosmina Chiţa (Mihăeşti), educatoare: 6,25

Cornel Ciobotea (Rucăr), Geografie: 6,90

Ioana Alexandra Coman (Câmpulung), educatoare: 9,85

Nicoleta Cristina Crasan (Davideşti), învăţător: 5,65

Andreea Adelina Crîmpiţă (Mihăeşti), educatoare: 7,65

Elena Cutic (Stâlpeni), învăţător: 6,90

Simona Sînziana Damian (Valea Mare Pravăţ), învăţător: 5,15

Anelis Maria Damian (Câmpulung), învăţător: 6,70

Ion Codruţ David (Aninoasa), Religie Ortodoxă: 5,20

Ancuţa Florentina Dejanu (Bălileşti), educatoare: 8,45

Alexandru Mihai Deriuţă (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 9,30

Anca Dîrdea (Câmpulung), Religie Ortodoxă: 8,40

Sonia Dobrescu (Valea Mare Pravăţ), educatoare: 7,20

Gheorghiţa Loredana Dolbea (Vlădeşti), Psihopedagogie Specială: 1,40

Vasile Laurenţiu Drăgoi (Godeni), Religie Ortodoxă: 5,70

Ion Dragomir (Aninoasa), Religie Ortodoxă: 6,05

Oana Paula Durdun (Câmpulung), Religie Ortodoxă: 7,80

Cristina Nicoleta Durdun (Mioarele), educatoare: 5,15

Dumitru Bogdan Dureci (Dârmăneşti), Terapie Educaţională Complexă şi Integrată: 2,65

Georgeta Simona Duţă (Dârmăneşti), Educaţie Fizică şi Sport: 7,35

Andreea Oana Enache (Câmpulung), învăţător: 8,20

Georgiana Maria Florea (Albeştii de Muscel), educatoare: 7,15

Sabin Ion Floricu (Berevoeşti), Religie Ortodoxă: 5,35

Analisa Ioana Frăcea (Dragoslavele), educatoare: 5,60

Claudia Mihaela Geantă (Câmpulung), educatoare: 8,70

Alexandru Ionuţ Georgescu (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 4,65

Maria Ionela Ghizdaveţ (Godeni), educatoare: 8,70

Gabriela Glejaru (Câmpulung), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 3,95

Raluca Alexandra Hapaina (Mihăeşti), Limba şi Literatura Română: 8,85

Georgiana Andreea Iancu (Stâlpeni), Matematică: 6,45

Amalia Georgiana Idor (Rucăr), educatoare: 8,15

Mădălina Costinela Idoraş (Câmpulung), Limba şi Literatura Engleză: 6,55

George Vasile Ilie (Câmpulung), Limba şi Literatura Engleză: 6,60

Elena Luiza Ionete (Câmpulung), educatoare: 9,90

Luisa Mihaela Iosub (Câmpulung), educatoare: 8,75

Ionela Cristina Isăroiu (Bughea de Jos), educatoare: 9,15

Mariana Iuliana Jugănaru (Vlădeşti), Terapia Educaţională Complexă şi Integrată: 5,35

Liliana Florentina Lau (Rucăr), educatoare: 7,95

Daniela Delia Leoca (Câmpulung), Educaţie Fizică şi Sport: 7,30

Ana Maria Lică (Stâlpeni), educatoare: 8,65

Florina Alexandra Lixăndroiu (Dragoslavele), Limba şi Literatura Română: 6,75

Elena Daniela Lixandru (Dârmăneşti), educatoare: 7,50

Cornelia Ioana Marga (Câmpulung), învăţător: 7,85

Elena Mălăiaşi Ghiţă (Schitu Goleşti), Terapia Educaţională Complexă şi Integrată: 5,05

Georgiana Diana Măntescu (Mihăeşti), educatoare: 8,50

Daniela Georgiana Mihai (Câmpulung), educatoare: 9,60

Rodica Iosefina Mihai (Coşeşti), învăţător: 5,80

Mihai Mincă (Poienarii de Muscel), Religie Ortodoxă: 8,00

Aritina Cristina Moroe (Dragoslavele), Consilieri Psihopedagogică: 7,40

Ionela Cristina Neacşu (Vultureşti), Limba şi Literatura Engleză: 7,40

Georgiana Narcisa Neagu (Dârmăneşti), educatoare: 9,55

Elena Larisa Neculae (Stâlpeni), educatoare: 8,20

Ana Maria Nedelcu (Dârmăneşti), educatoare: 9,15

Bianca Alexandra Nica (Rucăr), educatoare: 8,80

Raluca Andreea Nica (Mihăeşti), educatoare: 7,15

Eliana Maria Nicolae (Mihăeşti), educatoare: 4,50

Alina Roxana Oancea (Lereşti), educatoare: 8,95

Eugenia Daniela Oncioiu (Câmpulung), Matematică: 6,30

Georgiana Oncioiu (Câmpulung), educatoare: 9,10

Alexandra Gabriela Oprescu (Valea Mare Pravăţ), e-ducatoare: 8,15

Petruţa Cornelia Oprişoiu (Boteni), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 5,05

Lucica Costina Pantea (Dâmbovicioara), educatoare: 8,10

George Eugen Păun (Dârmăneşti), Educaţie Fizică şi Sport: 3,95

Elisabeta Cristina Pelmuş (Câmpulung), învăţător: 9,70

Ioana Costinela Pescaru (Rucăr), educatoare: 7,05

Marius Ionuţ Piţigoi (Bughea de Sus), Religie Ortodoxă: 8,90

Ionuţ Popa (Dragoslavele), Mecanică: 3,00

Georgiana Popescu (Coşeşti), educatoare: 7,85

Ionuţ Aurelian Poştoacă (Lereşti), Geografie: 8,60

Maria Cristina Rachieru (Aninoasa), educatoare: 7,60

Eufimia Octavia Răuţă (Bughea de Jos), educatoare: 10

Andreea Mihaela Răuţă (Dragoslavele), Consiliere Psihopedagogică: 6,20

Elisabeta Răuţă (Rucăr), educatoare: 7,90

Ancuţa Elena Rîndaşu (Vlădeşti), învăţător: 7,70

Lorin Ionuţ Roman (Aninoasa), învăţător: 5,80

Mihaela Cristina Săceanu (Schitu Goleşti), educatoare: 9,30

Steluţa Sălcescu (Câmpulung), Psihopedagogie Specială: 7,00

Andree Carina Săvescu (Câmpulung), Filozofie şi Logică, Argumentare şi Comunicare: 7,80

Malisia Mihaela Şchioapa (Berevoeşti), învăţător. 9,90

Andreea Nicoleta Simăn Mitu (Mioarele), educatoare: 6,20

Elena Diana Simionescu (Aninoasa), educatoare: 7,50

Diana Simon (Rucăr), educatoare: 8,35

Ana Maria Stana (Aninoasa), educatoare: 8,65

Ileana Stanciu (Vlădeşti), educatoare: 7,65

Monica Raluca Stanciu (Bughea de Sus), educatoare: 9,35

Ana Maria Stanciu (Vlădeşti), învăţător: 6,30

Andreea Stănescu (Câmpulung), Psihopedagogie Specială: 8,30

Elena Luminiţa Stinghe (Albeştii de Muscel), educatoare: 8,65

Aurel Nicolae Stoica (Bughea de Sus), Educaţie Fizică şi Sport: 10

Andra Gabriela Stoica (Bughea de Sus), educatoare: 8,25

Alexandra Maria Stoicuţ (Stoeneşti), educatoare: 9,05

Ştefania Roxana Şerban (Schitu Goleşti), educatoare: 4,15

Mariana Claudia Ştefănescu (Boteni), educatoare: 7,40

Georgiana Tănase (Stâlpeni), educatoare: 9,20

Mihaela Roxana Tămîrjan (Câmpulung), educatoare: 8,55

Diana Lucia Tică Diaconu (Câmpulung), Informatică şi Tehnologia Informaţiei: 4,05

Daniela Maria Ţintea (Godeni), învăţător: 7,30

Elena Liliana Toma (Ţiţeşti), educatoare: 7,60

Andreea Elena Ungureanu (Aninoasa), educatoare: 9,50

Andreea Loredana Vasiloiu (Berevoeşti), educatoare: 7,10

 

The most visited gambling websites in The UK