Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Absolvente ale Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”, Bianca Bănăţeanu şi Lorena Manu, 10 la BAC, după contestaţii

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1849

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2499_29.jpgDoi elevi ai Colegiului Național Dinicu Golescu au obţinut media 10 la bacalaureat după recorectarea lucrărilor. După contestaţii, 62,54% dintre elevii argeşeni care au susţinut examenul maturităţii au reuşit să obţină medii peste 6. În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 3.180 de candidaţi, dintr-un total de 4.852 de candidaţi prezenţi.

„Dacă îţi doreşti ceva cu adevărat în viaţă, nimic nu este imposibil cu perseverenţă şi muncă susţinută!”

Cinci candidaţi au obţinut media 10 (trei după depunerea contestaţiilor, iar 23 de absolvenţi au obţinut nota 10 la proba de Limba şi Literatura Română. La proba obligatorie a profilului, 59 de elevi au obţinut nota 10 la Istorie şi 65 de elevi au obţinut nota 10 la Matematică. 269 de elevi au obţinut nota 10 la proba la alegere a profilului şi a specializării. Printre cei cu media 10 la BAC se numără şi două eleve din Câmpulung, ambele absolvente ale Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”: Bianca Bănăţeanu şi Lorena Manu. Bianca Bănăţeanu şi-a dorit foarte mult să atingă pragul maxim, dar la prima evaluare profesorii i-au acordat calificativul 9,80 la Limba şi Literatura Română. Convinsă că i s-a făcut o nedreptate, Bianca a făcut contestaţie şi visul i s-a îndeplinit. Acum o aşteaptă un alt examen important, cel de admitere la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. „Am trecut un prag din viaţă cu emoţii mari. M-am pregătit intens pentru examenul de Bacalaureat pentru că mi-am dorit întotdeauna să obţin o notă cât mai mare, 10 dacă se poate, şi s-a putut. Ceea ce mi-a dovedit încă o dată că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat şi munceşti ca să-l obţii ai rezultatul dorit. Deşi la Limba şi Literatura Română am avut iniţial nota 9,80 ştiam că nu aceasta era nota care reflecta lucrarea mea şi de aceea nu am renunţat, alegând să fac contestaţie, iar la final am obţinut nota 10. Cred că în viaţă este important să-ţi apreciezi în mod corect munca, să lupţi până la capăt şi să nu renunţi la visurile tale. Sunt fericită că am fost eleva Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” un liceu de excepţie, că am reuşit să-l reprezint cu mândrie în decursul celor patru ani de şcoală şi că am învăţat aici ce înseamnă performanţa. Am făcut parte dintr-un colectiv minunat condus de doamna dirigintă Nicoleta Vlădău, căreia vreau să-i mulţumesc că ne-a încurajat permanent şi ne-a fost alături. Le mulţumesc tuturor celorlalţi profesori care ne-au format şi în mod special doamnelor profesor Laura Neguş, Dana Pascu şi Mihaela Stanciu. Bucuria trăită este cu atât mai mare cu cât situaţia nu ne-a permis să ne luăm rămas bun în condiţii normale, nu am putut să participăm la festivităţile specifice sfârşitului celei mai importante etape din viaţă, liceul. Munca şi emoţiile mele nu se opresc aici, mă aşteaptă un examen foarte important pentru viitorul meu profesional, examenul la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care sper să-l trec cu bine. Pot spune cu certitudine faptul că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat în viaţă, nimic nu este imposibil cu perseverenţă şi muncă susţinută!”, a declarat Bianca Bănăţeanu pentru Muscel Tv.

„Am învăţat că orice vis poate deveni realitate atunci când eşti hotărât să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti!”

Într-o situaţie similară s-a aflat şi Lorena Manu, care, la prima corectare, a obţinut nota 9,60 la aceeaşi materie, Limba şi Literatura Română. După contestaţie, în mod firesc, a obţinut nota maximă şi speră acum să treacă cu bine de un alt prag al vieţii sale, la fel de important, admiterea la Facultatea de Medicină. Examenul de Bacalaureat reprezintă încheierea unei etape importante din viaţa oricărei persoane, fapt pentru care sunt foarte fericită că am reuşit să obţin un asemenea rezultat ca urmare a muncii depuse în perioada celor patru ani de liceu. Deşi obţinusem iniţial nota 9,60 la proba de Limba şi Literatura Română, am considerat că este foarte important să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti indiferent de limitele impuse de societate. Astfel am reuşit să obţin după contestaţie nota 10 la această probă şi media generală 10 la examenul de Bacalaureat. Sunt mândră să reprezint Colegiul Naţional „Dinicu Golescu”, care a jucat un rol extrem de important în formarea mea, atât ca elev, cât şi ca persoană. Am făcut parte dintr-un colectiv deosebit, care a fost ca o a doua familie pentru mine, condus de doamna Nicoleta Vlădău căreia vreau să-i mulţumesc pentru tot sprijinul acordat în anii de liceu. Desigur, toţi profesorii au avut o contribuţie importantă pentru succesul meu, nu numai cei ale căror materii au fost de examen, ci şi restul. Fapt pentru care le mulţumesc tuturor şi în mod special doamnelor Laura Neguş, Dana Pascu şi Ludmila Buţoiu. Chiar dacă a lipsit festivitatea de absolvire şi banchetul, sunt fericită că am reuşit să obţin rezultatele la care am îndrăznit să sper şi care a devenit realitate. Cu toate acestea, vacanţa nu a început încă pentru mine deoarece urmează un examen extrem de important pentru viitorul meu, examenul la Facultatea de Medicină pe care sper să-l trec cu bine. În urma examenului susţinut pot spune că am învăţat că orice vis poate deveni realitate atunci când eşti hotărât să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti!”, a fost declaraţia Lorenei Manu pentru postul local Muscel Tv. Ama IVAN

The most visited gambling websites in The UK