Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Parcă era vorba că lămureşte Ţâroiu cu Căţoiu chiria pentru pământul de sub pensiune

 

Poftiţi o relatare destinată în special celor mai entuziasmaţi aleşi ai Câmpulungului - şi ne referim la cei care n-au mai făcut politică şi/sau administraţie publică -, încrezători că pot muta munţii după Liviu Ţâroiu. Personal, ne mulţumim şi cu mutarea unei pensiuni din centru, al cărei patron s-ar fi întins (dar asta o stabileşte instanţa) pe terenul statului, fără ca Primăria să ştie. Fără ca Primăria să ştie că are acel teren, după cum s-au apărat la unison Ţâroiu şi Ghinea, acum vreo trei ani, când au făcut descoperirea funciară. Nu din iniţiativa lor, bineînţeles, ci dorind să-i satisfacă nevoia de curte a vecinului pensiunii, care a “cumpărat” o clădire cu chiriaşi, fără pământul aferent, întrucât acesta nu se vinde. În sfârşit, între cei doi oameni de afaceri de pe bulevard au existat mai multe dispute în instanţă, şi la Câmpulung, şi la Piteşti, fiind antrenată, la un moment dat, şi Primăria. Cel mai proaspăt litigiu se judecă la Tribunal, începând din primăvara anului trecut, şi pune la cheltuială administraţia locală, nevoită să-şi angajeze un avocat. Deşi asta este treabă de jurist al Primăriei, căci patronul pensiunii cere anularea unei hotărâri a Consiliului Local. Aşadar, nimic care să depăşească priceperea şi cunoştinţele angajaţilor Primăriei, care dacă nici să apere actele propriei instituţii nu se descurcă… 

V-am povestit data trecută cât ne costă acţiunea promovată de Nicolae Căţoiu împotriva municipalităţii. Oferta Primăriei pentru avocaţii interesaţi porneşte de la 3.570 lei, onorariul pentru procesul prin care omul de afaceri urmăreşte desfiinţarea unui act emis de fostul Consiliu Local, la recomandarea fermă a fostului secretar Nicolae Ghinea. Actualii consilieri au ocazia să afle cum votau foştii, ca berbecii, fără să aprofundeze, cerinţele Executivului. Asta ca să se edifice dacă: eu, ca ales local, mă expun unui risc, penal, civil, etc., dacă ridic mâna în spirit de turmă?! 

Poate, şi în Consiliul prezent sunt aleşi care se lasă în nădejdea iniţiatorilor hotărârilor, aşa cum este cea cu procesele Primăriei, pe motiv că n-au timp, n-au răbdare, n-au disponibilitatea unei lecturi greoaie, aşa cum sunt dosarele aflate în derulare. Greşit! Toţi consilierii, până la ultimul, trebuie să aibă habar de cronologia litigiilor instituţiei, pentru că se lasă cu pierderi de imobile şi bani pentru comunitatea câmpulungeană, de care şi ei, alături de primar, sunt răspunzători. În cazul Mausoleului Mateiaş, veţi vedea consecinţele iresponsabilităţii ridicării mâinii la comandă politică. O comandă căreia i s-au supus şi liberalii de ziceai că sunt în acelaşi partid cu Liviu Ţâroiu. Trei dintre ei fac şi astăzi figuraţie în Consiliul Local, alături de noua putere. 

Între noianul de lucruri lăsate nerezolvate de fostul primar, care generează costuri ridicate pentru remedierea lor, sunt mai multe speţe, unele decurgând din activitatea curentă a administraţiei. Aşa cum este diferendul având ca miză o parcelă situată pe bulevard, în interiorul unei proprietăţi private. În martie 2018, s-a adus în atenţia Consiliului Local un proiect de hotărâre straniu, prin care Primăria căuta să-şi întregească proprietatea cu o bucată de teren de 72 de metri pătraţi, pe care a descoperit, cu mare întârziere, că o are. Unde? Sub o parte a unei pensiuni câmpulungene, ridicate - cităm dintr-un document transmis de juriştii Primăriei, de la acel moment, Ghinea şi Ilie, Judecătoriei Câmpulung - fără „autorizaţie de construire şi cadastru, în condiţiile legii”. 

Invocându-se argumentul că Primăria nu este capabilă - lucru demonstrat cu vârf şi îndesat - să-şi consolideze clădirile proprii, Consiliul Local în funcţie în anul 2013  a votat înstrăinarea imobilului din strada Negru Vodă, nr.124, către chiriaşii aflaţi în clădire. Prin aceeaşi hotărâre din mai 2013 s-a votat şi scoaterea la licitaţie în vederea înstrăinării prin schimb a celorlalte spaţii locative. Într-un final, clădirea a făcut obiectul contractului de schimb încheiat de autorităţile locale cu familia Ion, care a oferit apartamente pentru locatarii care n-au dorit să cumpere de la Primărie.

La cinci ani distanţă de momentul schimbului de imobile, juriştii publici au constatat, pe baza unor măsurători cadastrale, că există 72 de metri pătraţi în plus faţă de suprafaţa de 646 de metri pătraţi, care a făcut obiectul schimbului. Prin urmare, consilierilor li s-a cerut să fie de acord cu introducerea în domeniul privat a celor 72 de metri pătraţi din strada Negru Vodă, nr.124. Teren descoperit - dar acoperit de o construcţie particulară -  după mai multe sesizări, după deplasarea la Câmpulung a celor de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, după compararea cadastrelor din zonă. 

Dacă nu izbucnea conflictul între cei doi vecini din centru, probabil că cei 72 de metri pătraţi rămâneau ai cui îi stăpâneşte. Oricum, vor rămâne ai patronului pensiunii, indiferent dacă va demonstra sau nu în instanţă că a fost de bună credinţă. Iar Primăriei nu-i rămâne, dacă face dovada că sub vila lui Căţoiu este şi pământ public, decât să-i ia chirie. Atât. 

În martie 2018, hotărârea a picat la vot, însă, două luni mai târziu, aleşii le-au făcut hatârul lui Ghinea şi Ţâroiu, votând preluarea celor 72 de metri pătraţi. Iniţial, propunerea picase cu ajutorul liberalilor care, fiind în opoziţie, s-au abţinut. În schimb, după şedinţă, au făcut pe grozavii, gâdilând cu lumânarea nişte fitiluri sensibile, cum că în actul de schimb apar alte suprafeţe faţă de cele de la licitaţie. Şi că terenul care se cuvenea să fie tot al celui care a preluat clădirea, ca să aibă acces la bunul său, ar fi trebuit să facă obiectul altei hotărâri şi altei proceduri. 

Acum, liberalii sunt la putere şi nu se mai pot văicări că n-au acces la documente. Pot scotoci arhivele Primăriei, după contracte, după bunul plac! Ia să scoată la vedere toate ilegalităţile lui Ţâroiu, căci ne-a făcut poftă Executivul, cu angajările de avocaţi, de nişte procese adevărate. Şi încă ceva. Acum trei ani, Ţâroiu, foarte grav, le povestea câmpulungenilor cum îl va invita pe Căţoiu la dialog, ca să lămurească treaba cu pământul de sub pensiune, pentru care e musai să plătească. Şi de bine ce-au „lămurit-o”, Căţoiu a chemat Consiliul Local la Tribunal.

The most visited gambling websites in The UK