Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Ce mai închiriază Primăria Câmpulung

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1587

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Decembrie_2447_14.jpgOdată cu situaţia creată pe planul dezvoltării economico-sociale după accesarea României în UE, activitatea autorităţilor administraţiei publice, pe lângă sarcinile de administrare propriu-zise stabilite prin acte normative specifice, urmează să fie caracterizată şi de adoptarea şi aplicarea unui management economic bazat pe o eficienţă sporită, care se referă şi la modul în care sunt administrate şi exploatate valorile materiale reprezentând bunurile din domeniul public, în folosul general al cetăţenilor.

În acest context se înscrie şi necesitatea asigurării gestionării, administrării şi exploatării bazate pe eficienţă şi profesionalism a spaţiilor din proprietatea UAT-ului. La şedinţa de astăzi, 23 decembrie, consilierilor locali le sunt prezentate, spre aprobare, cinci proiecte de hotărâre, privind închirierea sau concesionarea tot atâtor spaţii comerciale şi suprafeţe de teren.

=Doi metri pătraţi, la parterul Blocului Central al Spitalului Municipal Câmpulung, din strada Doctor Costea, nr. 8, pentru amplasarea unui aparat de preparare băuturi calde. Suprafaţa se află lângă alte două spaţii închiriate, în imobilul care are regim de înălţime P+5, are structură de rezistenţă din stâlpi şi grinzi din beton armat, pereţi din zidărie de cărămidă, planşee din beton armat şi acoperiş cu învelitoare din tablă, iar starea de întreţinere a spaţiului este bună. Termenul de închiriere a suprafeţei din spital este de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire cu jumătate din durata iniţială, dacă se respectă clauzele contractuale. Preţul de pornire al licitaţiei este de 190 lei/mp/lună (cel stabilit pentru holuri, spaţii sanitare), adică 380 lei/2 mp/lună, termenul de plată al chiriei fiind data de 10 a lunii următoare, iar pentru luna decembrie, termenul este data de 20 decembrie. În cazul în care termenul de plată al chiriei este depăşit, Primăria va percepe penalităţi de 2% pe lună. Pentru spaţiul închiriat în urma licitaţiei, preţul chiriei va fi indexat cu indicele de inflaţie lunar, raportat de INS.

În situaţia actuală, suprafaţa propusă spre închiriere nu aduce niciun folos pentru Consiliul Local şi, implicit, pentru cetăţenii municipiului, spaţiul nefiind exploatat sau gospodărit în mod eficient, pe acesta putându-se amplasa un aparat de preparare băuturi calde, lângă alte două spaţii închiriate, în care se desfăşoară această activitate. Autoritatea locală a justificat iniţierea procedurii de închiriere prin obţinerea unor venituri suplimentare la bugetul local, prin încasarea chiriei aferente spaţiului, iar beneficiarul consideră oportun amplasarea aparatului de preparat băuturi calde benefice persoanelor internate, precum şi pentru vizitatorii bolnavilor, din oraş sau din împrejurimi.

Prin contract, cel care închiriază trebuie să respecte legislaţia în vigoare privind protecţia mediului. Adică, prin activitatea desfăşurată, nu va infesta apele freatice sau subterane; va deţine toate instalaţiile necesare recuperării şi depozitării agenţilor poluanţi, deşeurilor care rezultă din activitatea sa, în vederea reciclării acestora; va încheia contracte cu agenţii economici autorizaţi pentru reciclarea materialelor; va respecta legislaţia în vigoare privind nivelul zgomotului produs de activitatea proprie în incinta spitalului. Toate cheltuielile legate de realizarea obligaţiilor de mediu se vor efectua de către chiriaş, care nu are dreptul de a subînchiria spaţiul. 

=9 metri pătraţi, suprafaţă de teren situată în incinta Spitalului Municipal, în vederea desfăşurării de activităţi comerciale cu produse alimentare, prin amplasarea unei construcţii provizorii (chioşc). Termenul de închiriere va fi de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu jumătate din durata iniţială, dacă se respectă clauzele contractului. În acest caz, preţul minim de pornire al licitaţiei este de 5 lei/mp/lună, adică 45 lei/9mp/lună. Din anul 2012, această suprafaţă de teren a fost închiriată de Radu Pescaru SRL, pe o perioadă de cinci ani, cu prelungire de o jumătate din durata iniţială, astfel că, în 2020, contractul nu mai poate fi lungit prin act adiţional, şi s-a impus scoaterea la licitaţie din nou a celor 9 mp.

=Spaţii disponibile din imobilul situat în strada Poenaru Bordea, nr. 12 (Policlinică), aflat în domeniul public, pentru desfăşurarea de activităţi medicale şi/sau conexe actului medical. Termenul de închiriere va fi de 10 ani, cu termenul de prelungire cu jumătate din durata iniţială, dacă se respectă clauzele contractuale.

Preţul de pornire al licitaţiei este cel stabilit prin Hotărârea Consiliului Local de aprobare a taxelor şi impozitelor locale, de minim 33 lei pe metru pătrat. În calitate de titular al dreptului de administrare, Spitalul Municipal va încasa o cotă parte de 50% din nivelul chiriei, restul urmând a se face venit la bugetul local. Termenul de plată al chiriei este cel târziu în ultima zi a lunii pentru luna următoare, iar dacă este depăşit, se vor percepe penalităţi de 2% pe lună.

În cadrul Policlinicii, sunt scoase la licitaţie două locaţii. Una este compusă dintr-o cameră de 32,50 mp (camera nr. 12), iar cealaltă, din cinci camere, cu o suprafaţă totală de 74,97 mp (camera nr. 13: 24,62 mp; camera nr. 14: 23,42 mp; camera nr. 16: 4,02 mp; camera nr. 17: 13,89 mp; camera nr. 18: 9,02 mp).

Conform studiului de oportunitate, imobilul în care se află spaţiul care se va închiria are un regim de înălţime de P+2, structură de rezistenţă din stâlpi şi grinzi din beton armat, pereţi din zidărie de cărămidă, planşee din beton armat.

Motivele pentru care se închiriază sunt unele de ordin financiar, social şi de mediu, suprafeţele propuse nu au niciun folos pentru Spitalul Municipal, fiind neocupate. Prin închirierea lor, se vor atrage fonduri suplimentare, fiind o sursă de venituri proprii, din care unitatea medicală poate asigura o parte din fondurile necesare desfăşurării activităţii.

Prin contract, chiriaşul se obligă să asigure pe întreaga durată a contractului întreţinerea şi exploatarea eficientă, în regim de continuitate şi permanenţă a spaţiului ce face obiectul închirierii, plus că are interdicţia subînchirierii.

=O parte din fostul Restaurant „Cina”, adică 174,20 mp, de la parterul Hotelului „Regal”, strada Negru Vodă, nr. 107, pentru desfăşurarea de activităţi economice. Locaţia, cu suprafaţa totală de 174,20 mp, este compusă din cinci magazine, de 47,10 mp, 44,10 mp, 32,16 mp, 29,53 mp şi 8,91 mp, şi o magazie de 12,40 mp. Şi în acest caz, termenul de închiriere a fost stabilit la 5 ani, cu posibilitatea prelungirii cu jumătate din durata iniţială, dacă se respectă clauzele contractuale. 

Preţul minim de închiriere a fost stabilit la 5.476 lei pe lună, din care rezultă 31,43 lei pe metru pătrat (6,6 euro/mp). Imobilul în care sunt spaţiile este situat în zona centrală a Câmpulungului, zona A, mixtă rezidenţială/nerezidenţială, cu proprietăţi case, blocuri de locuinţe cu regim de înălţime P+4E şi, de asemenea, spaţii comerciale, Piaţa Centrală. Clădirea cu spaţiul de închiriat are un regim de înălţime P+1, structură de rezistenţă din stâlpi şi grinzi din beton armat, pereţi din zidărie de cărămidă, planşee din beton armat, acoperiş tip şarpantă din lemn, cu învelitoare din tablă. Starea de întreţinere a spaţiilor este satisfăcătoare. Deşi imobilul are reţele de apă, canalizare, energie electrică, spaţiul comercial supus închirierii nu este racordat la acestea. Nu dispune de grup sanitar propriu şi nici de sursă de încălzire, reţeaua de gaze naturale aflându-se la limita de proprietate. 

=Un spaţiu comercial, care este tot în fosta locaţie a Restaurantului „Cina”, în care a funcţionat un birou de asigurări, din strada Negru Vodă, nr. 107. Este vorba de suprafaţa de 44,77 mp, din care 35,55 mp - spaţiu comercial, 3,92 mp - birou şi 5,30 mp - depozit.

Termenul de închiriere propus a fost de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, iar preţul de pornire a licitaţiei este de 1.259 lei pe lună. Ca şi la precedenta închiriere, din acelaşi imobil, spaţiul nu este racordat la reţelele publice de apă şi canalizare, are instalaţie de energie electrică, da nu dispune de grup sanitar propriu şi nici de sursă de încălzire.    

=Primăria mai concesionează 3.384 metri pătraţi teren intravilan, din domeniul public al Municipiului Câmpulung, situat în strada Grigore Alexandrescu, pentru amenajare parcare, suprafaţă defalcată din 6.724 metri pătraţi.

Pentru aceasta s-a stabilit o redevenţă minimă de 1.114 lei pe lună (233 euro/lună), iar concesionarea urmând a se face pe durata a cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, cu condiţia ca durata însumată să nu depăşească 49 de ani, în vederea desfăşurării de activităţi economice. Raportul pentru stabilirea redevenţei minime a fost făcut de evaluatorul autorizat Mirel Vasile Cătănoiu, prin firma Total Rom Proiect SRL, care a prevăzut 13.368 lei pe an (2.796 euro pe an).

Din punct de vedere urbanistic, imobilul este situat în zona de impozitare C, are categoria de folosinţă curţi construcţii, cu posibilitatea de racordare la apă şi energie electrică, acces auto şi pietonal.  Isabela FILIP

The most visited gambling websites in The UK