Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Logo

Montana MG, în insolvenţă

În anul 1977, a fost dată în folosinţă Fabrica de Scule şi Matriţe de pe fosta platforma ARO Câmpulung, un obiectiv industrial extrem de important pentru România acelor vremuri, care a fost realizat ca urmare a insistenţelor fostului director general al uzinei muscelene, Victor Naghi. Puţini sunt cei care ştiu că această fabrică de matriţe, considerată „Perla” uzinei ARO, a fost construită cu ajutorul chinezilor, o contribuţie substanţială aducând-o şi fostul preşedinte al Chinei, Jiang Zemin, la vremea respectivă, şeful specialiştilor chinezi, care au pus în funcţiune unitatea. Cât a durat punerea în funcţiune a F.S.M., Jiang Zemin a locuit, între şase-opt luni, la Câmpulung. Fabrica a funcţionat ca o componentă a lui ARO până în 2004, când controversatul om de afaceri John Perez, care cumpărase cu un an înainte platforma industrială, ca operaţiune de privatizare, a vândut-o firmei Montana MG Câmpulung, ai cărei acţionari sunt, fiecare cu 50% din acţiuni, Marinela şi Gheorghe  Bulugea. Acesta din urmă deţine şi calitatea de administrator al societăţii. Activitatea de producţie a continuat şi s-a dezvoltat mult, în alte condiţii şi la alţi parametri. Dar, mai nou, au apărut probleme cu societatea care a cumpărat FSM ARO, aceasta intrând, în luna iunie, în procedura insolvenţei.

Insolvenţa, cerută chiar de patron

Victor Naghi a stăruit foarte mult la Ministerul Construcţiilor de Maşini ca Uzina ARO, care producea şi exporta autoturisme, să aibă o fabrică de matriţe proprie. Oportunitatea s-a ivit după inundaţiile din 1970, atunci când Guvernul chinez a oferit statului român un sprijin de 25 de milioane de dolari americani. Şi Câmpulungul a beneficiat de pe urma acordului de colaborare între cele două ţări, alegându-se cu Fabrica de Matriţe, pentru care insistase directorul Victor Naghi. 

După evenimentele din Decembrie 1989, pe platforma industrială producătoare de automobile de teren ARO au apărut, în ’95, centrele de profit ale uzinei, fiind desprinse din ARO subsidiarele sale CESAR, FSM, CGCA, FPSA, în cadrul manevrei efectuate de conducere pentru a asigura un circuit sinuos al banilor, care să evite acumularea tuturor veniturilor la societatea “mamă”, cu riscul de executare din partea creditorilor. Consecinţa era că FSM şi celelalte trei societăţi comerciale aveau buget propriu, încasări proprii, iar când uzina rămânea fără bani, apela la conturile „puilor”. 

Fabrica de Scule şi Matriţe a fost cea mai profitabilă şi, la data vânzării, era pe profit. Cu un management performant, era capabilă să ţină cheltuielile cu personalul pentru întreaga fabrică. FSM a fost unul dintre obiectivele industriale vândute în septembrie 2003 lui John Perez şi firmei Cross Lander USA, ca operaţiune de privatizare. Doar că Perez a avut o ofertă de nerefuzat în 2004. După ce a dat circa 150.000 de dolari pentru toată platforma industrială, a vândut FSM cu 2,7 milioane de dolari. Cumpărător a fost Montana MG Câmpulung, una dintre firmele omului de afaceri Gheorghe Bulugea care, din fericire, a continuat şi dezvoltat activitatea în mare parte a fabricii. 

Musceleanul completa astfel un lanţ de proprietăţi în cadrul firmelor sale cu activitate diversă, de la producţie industrială la servicii, activitate care, de-a lungul timpului, i-a creat o avere considerabilă. Numai că, iată, în acest an, au apărut şi problemele, omul de afaceri fiind nevoit, în luna mai, să ceară insolvenţa firmei Montana MG la Tribunalul Specializat Argeş. Instanţa i-a admis solicitarea o lună mai târziu, astfel că s-a deschis procedura. Administrator judiciar provizoriu a fost desemnată firma Prosolvenţa IPURL, lichidatorul fostei societăţi Termoficare 2000 Piteşti. Instanţa i-a aprobat acestuia cererea de continuare a perioadei de observaţie în procedura generală a debitorului Montana MG. Administratorul judiciar se va ocupa şi de întocmirea tabelului de creanţe. Pe 7 noiembrie este noul termen administrativ de control stabilit de Tribunalul Specializat Argeş. Pe lista creditorilor firmei Montana MG se află 23 de nume de persoane fizice şi juridice, dar şi instituţii, cum ar fi: Direcţia Regională a Finanţelor Ploieşti, prin Administraţia Judeţeană Argeş, Primăria Câmpulung, Unicredit Bank, Engie România, furnizori de materiale, echipamente şi servicii precum Bogner Edelstahl şi Grenke Renting, operatori de leasing, dar şi o altă firmă a lui Bulugea, Montana MG Transport, şi patronul însuşi, Gheorghe Bulugea. Pe de altă parte, Montana MG figurează ca firmă creditoare în procedura insolvenţei altor firme. Ama IVAN

Evenimentul Muscelean