Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Festivalul „Sus la munte, la Muscel”, la a VI-a ediţie

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 309

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Iulie_2400_Clipboard09.jpgCasa de Cultură „Tudor Muşatescu”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Câmpulung, Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” , Centrul Cultural Judeţean Argeş, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti şi Cercul Militar Câmpulung, organizează, în perioada 19 - 21 iulie 2019, a VI-a  ediţie a Festivalului Naţional - Concurs de Muzică Populară „Sus la munte, la Muscel”, deschis copiilor şi tinerilor din România, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani.

Festivalul concurs îşi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării vocale a cântecului popular românesc, să identifice copiii şi tinerii care doresc să păstreze şi să promoveze valorile culturii tradiţionale româneşti pe plan naţional şi internaţional.

Juriul va fi format din specialişti şi personalităţi ale domeniului muzical - folcloric românesc (muzicieni, folclorişti, profesori de canto popular, dirijori), preşedintele juriului fiind profesorul Gavriil Prunoiu.

Se vor acorda premiile: Marele Premiu şi Trofeul Festivalului, care poartă numele renumitului interpret şi profesor „Gavriil Prunoiu”, Premiul de Excelenţă „Marioara Murărescu”, pentru autenticitatea repertoriului vocal şi a costumului popular, premiile I, II, III şi trei menţiuni.

În urma preselecţiei desfăşurate în data de 2 iulie 2019, s-au calificat în faza finală a festivalului şi vor participa în concurs 18 concurenţi din cele mai reprezentative zone etnofolclorice ale României.

Festivalul Concurs se va desfăşura după următorul program:

-vineri, 19 iulie 2019, ora 18.00, va avea loc Concursul în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” (Clubul ARO). După concurs, vor cânta în recital îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Daniala Cernea şi Gheorghe Gheorghe;

-sâmbătă, 20 iulie 2019, toţi participanţii la festival vor beneficia de o excursie din partea organizatorilor, pentru a vizita cele mai reprezentative obiective turistice din municipiul Câmpulung şi frumoasele meleaguri muscelene;

-duminică, 21 iulie 2019, ora 18.00, vor avea loc Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor, la Stadionul Municipal Câmpulung, în deschiderea Concertului de muzică populară, organizat cu prilejul Zilelor Municipiului Câmpulung.

Acompaniază Orchestra de Muzică Populară, condusă de profesorul Cătălin Iancu, iar intrarea este liberă.

The most visited gambling websites in The UK