Evenimentul Muscelean - ziarul tuturor muscelenilor

La 22 de ani de la Revoluţie, starea celor care deţin certificate care le atestă, cel puţin, în acte implicarea în evenimentele din decembrie ’89, dar, mai ales, în indemnizaţii, este una tensionată. Articolul din ziarul nostru, apărut la finele anului trecut, în care am publicat lista revoluţionarilor musceleni, a stârnit un adevărat cutremur între ei, dar şi în rândul cititorilor noştri. Cei din urmă se întreabă şi acum ce revoluţie a fost în Câmpulung, pentru că mulţi dintre musceleni aflaţi în acea perioadă în faţa Primăriei ştiu foarte bine că la noi în oraş nu s-a tras şi nici nu au existat victime. Acordarea indemnizaţiilor, care au ajuns până la aproape 19 milioane de lei vechi lunar, dar şi a unor despăgubiri retroactive, atingând 1 miliard de lei vechi, a tulburat şi mai mult apele în Câmpulung. Pentru că aşa cum cei aproape 200 de beneficiari musceleni ai acestor aşa-zise drepturi au avut parte de ele, se pare că şi mulţi alţii le-ar fi putut obţine. Cum? Pentru acest lucru era suficient să arunci câteva tablouri pe geam şi să dai foc la cărţi cu chipul lui Ceauşescu.

Ajutoarele din ’89, împărţite între angajaţii Primăriei

Locuim într-un oraş mic, cu avantajele şi dezavantajele acestui fapt. Oamenii se cunosc între ei, chiar dacă unii nu şi-au vorbit niciodată. Din vedere, din bârfe, boală fără şansă de vindecare, muscelenii se ştiu, cel puţin, din auzite. În decembrie ’89, evenimentele i-au scos în stradă pe mulţi musceleni înflăcăraţi de un ideal, pentru a fi alături de cei mulţi. Este greu să nu-ţi aduci aminte acele zile, feţele întâlnite, dacă ai făcut parte din mulţime. Pe Steliana Jianu, fostă ingineră la Uzina Aro, 22 decembrie 1989 a prins-o la scurt timp după ce se pensionase pe caz de boală. Unul din fiii acesteia se afla în stagiu militar la Bucureşti şi, o lungă perioadă de timp, familia nu a ştiut nimic de el în acea perioadă.

“Eu am stat zi şi noapte, şi în Primărie, şi afară. Am urcat în Primărie cu domnul doctor Albulescu, sus, în balcon, am aruncat tablouri, cărţi. Băiatul meu îşi făcea stagiul militar la Bucureşti, în Băneasa. Eu, ca mamă, puteam să intru în casă să pun geană pe geană? Am vrut să mă agăţ de gărzi să plec la Bucureşti. Opreau la BIG, dar nu a vrut să mă ia niciunul, vroiam să mă duc la Bucureşti, la copil, pentru că nu ştiam nimic de el. Cât de greu l-am găsit, numai Dumnezeu ştie. Nu-mi spunea nimeni nimic, nu avea voie să scrie. Doar ce mă pensionasem pe caz de boală. Nu mă interesa în momentul acela dacă muream. Pe mine mă interesa ce face copilul. Am întâlnit atâţia oameni în Primărie, ştiu tot ce au făcut. Îmi aduc bine aminte, au venit  tiruri întregi cu ajutoare atunci. Copilul meu mai mic a stat, săracul, nemâncat nu ştiu câte zile, crezând că îi dă şi lui ceva. Având 3 copii, am făcut referat, la Primărie, unde se aprobau listele. Erau nişte geci de culoare alb-argintii. Aveam o situaţie foarte grea atunci, m-am gândit că o geacă i-ar prinde bine şi băiatului meu. Ştiţi pe cine am văzut gecile? Erau purtate de personalul de la Primărie, de oameni care n-aveau copii, care aveau tot ce le trebuie.”, ne-a povestit Steliana Jianu.

Tablourile cu Ceauşescu, paşaport pentru certificatul de revoluţionar

În momentul în care au fost date publicităţii numele revoluţionarilor publicate şi la noi în ziar, s-a declanşat un soi de revoltă în rândul populaţiei. Până la certitudine, toate acestea erau considerate zvonuri, nelipsite bârfe ale oraşului sau întrebări în mintea fiecăruia. 1 miliard nu e o sumă tocmai de lepădat şi e de înţeles nebunia de acum 22 de ani de a fi printre primii care au aruncat tablouri de la balconul Primăriei. Sau muscelenii noştri cu diplome şi acte în regulă de “revoluţionar” s-au expus riscului pentru un ideal, pentru a fi liberi sau de a scăpa de urgia comunismului pentru un viitor mai bun pentru ei şi familiile lor? Aşa am crezut şi noi, vorba unui cântec cunoscut. Aşa a crezut şi fosta angajată de la Aro şi mulţi alţi musceleni, care vor să semneze o petiţie, prin care să ceară lămuriri în ceea ce priveşte revoluţionarii din Câmpulung.
“Ce e cu atâţia revoluţionari? Nu s-a tras aici. Am întrebat pe cineva din Primărie dacă mai sunt revoluţionari în Câmpulung. Mi-au spus că nu mai sunt decât doi. Am aflat că în “Evenimentul Muscelean” sunt trecuţi toţi revoluţionarii. Când am început să citesc lista, m-a lovit în ceafă, pur şi simplu, când am dat de acest nume: Poştoacă Dorel. Este văr primar cu mine, am crescut pe aceeaşi stradă. Era o zăpăceală atunci, intra fiecare, lua cărţi arunca de la balcon, alţii dădeau foc, era o nebunie. Am aruncat şi eu pe geam tablouri, s-a dat foc jos în faţa Primăriei, au trecut maşini de la Timişoara, din toată ţara, nu au stat mai mult de 10 minute, au plecat mai departe cu steagurile în geam. Asta a fost toată Revoluţia la Câmpulung Muscel. Acum, îmi dau eu seama de unde avea atâţia bani vărul meu. Noi suntem mai multe persoane, vrem să înaintăm o sesizare la Parchet, fiecare să fie luat şi întrebat. Eu acum am aflat, dacă mie mi s-a spus că nu sunt decât doi revoluţionari în Câmpulung.  Să ia atâţia bani! Să dea socoteală! La noi, în Câmpulung, nu s-a tras, să justifice pe ce bază au luat atâţia bani.”

Dată afară, că a cerut lămuiri

Steliana Jianu este o femeie cu care viaţa nu a fost foarte darnică. Singură de 11 ani de când i-a murit soţul, bolnavă, aceasta nu mai ştie numărul operaţiilor. Cu toate acestea, nu se lasă bătută cu una, cu două. În căutarea adevărului, a bătut la uşa unei încăperi din Primărie, unde avea loc una din obişnuitele şedinţe a revoluţionarilor din Câmpulung. Din spusele acesteia, am aflat că, după un schimb de replici şi întrebări la care nu a primit răspunsul, a fost bruscată şi împinsă afară din încăpere de însuşi şeful revoluţionarilor musceleni, Serafim Cotenescu.
„Am aflat că revoluţionarii au şedinţă. Am intrat, m-a întrebat cine sunt, m-am prezentat de unde sunt, unde am lucrat, le-am spus că sunt pensionară. M-au întrebat ce probleme am. O singură întrebare aveam: când s-a făcut această listă? N-am apucat să scot ziarul, când unul de acolo a zis: “Vă treziţi, după 20 de ani?” A făcut un gest, nu se poate să fii bruscat în faţa la zeci de oameni şi dată afară. Nu am atins pe nimeni, nu am fost violentă, am vorbit frumos. L-am văzut pe domnul Pătraşcu, vecinul meu din bloc acolo. Domnul Ariciu a spus că mă cunoaşte, dar vecinul meu n-a zis nimic. După aceea, mi-am dat seama că şeful lor, Serafim Cotenescu, era cel care m-a bruscat. Eu nu am avut nicio intenţie , atât am vrut să ştiu, când şi cine a făcut această listă cu revoluţionarii şi, probabil, pe dânsul l-a iritat. Eu, la anii mei, bolnavă şi suferindă, puteam să pic. Asemenea ieşiri nu sunt normale. Eu am vorbit civilizat. Nu ştiu de ce s-a purtat aşa. Noroc că cineva din Primărie mi-a dat un pahar cu apă şi m-am mai liniştit. Nu se poate să ai asemenea ieşiri în public. În primul rând, sunt femeie.”, ne-a povestit Steliana Jianu.

„Am rugat pe cineva să o dea afară”

În legătură cu acest conflict, şeful revoluţionarilor ne-a spus că nu a bruscat-o pe femeie, ci a rugat-o să iasă afară. „Stăteam liniştiţi la şedinţă. Am rugat-o să iasă afară. I-am spus că discutăm după şedinţă. Până la urmă, am rugat pe cineva să o scoată afară. Nu a împins-o, a îndreptat-o spre uşă. Într-o şedinţă intră oricine? I-am spus cu frumosul. Ce liste? Aici nu e pe liste. Fiecare şi-a făcut dosar, care a trecut prin comisie. Nu a fost bruscată, a fost dată afară, pentru că nu ne puteam ţine şedinţa. Colonelul Pătraşcu o cunoaşte, e vecina lui. Mă vedeţi pe mine în stare să bruschez o femeie?”, ne-a spus Serafim Cotenescu.