O piesă despre Câmpulung face furori pe Internet

Miercuri, 15 Mai 2013 • Alex BARBU • 1285 vizualizari
Imprimare PDF

muscelean.jpgVizualizări de două ori cât populaţia oraşului
Îi place să cânte, a compus o piesă despre Câmpulung, a filmat un videoclip, l-a postat pe Youtube şi ajuns la peste 77.000 de vizualizări, un număr de două ori cât populaţia oraşului nostru. Pare o joacă de copil, dar în spatele succesului tânărului din Câmpulung stau o întreagă echipă, strategii de promovare şi multă muncă. Silviu Cosmin Brenescu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic, spune că şi-a îndeplinit un vis, iar totul nu se opreşte aici, ci este doar începutul, pentru că planurile lui de viitor se leagă de o carieră în muzică.

“Mi-am exprimat iubirea pentru Câmpulung prin ceea ce ştiu eu să fac”

Un gen muzical plăcut tinerilor, muzică comercială hip-hop, ajuns să fie ascultat chiar şi de persoane de vârsta a treia. Motivul? Tema piesei, care a făcut furori pe internet, este Câmpulungul. Imaginile din videoclip, locurile cele mai frumoase din oraş au atras ca un magnet. După filmări, a urmat montajul piesei făcute cu profesionalism, deşi echipa din spatele camerei se află la primele încercări în acest domeniu. O casă de discuri făcută în joacă, în ideea de promovare a pieselor pe internet, Verbal Records, reuneşte mai mulţi tineri din Câmpulung şi din afara lui. Silviu a ales un nume de scenă,  Relover, s-a consultat cu prietenii şi, pas cu pas, cu camera video, au plecat prin oraş, pentru a găsi locurile cele mai reprezentative. Au trecut prin peripeţii, dar toate acestea sunt acum amintiri frumoase. În căutarea unui loc înalt, de unde să se vadă tot oraşul, prima oară, au pus ochii pe Hotel “Muscelul”, dar au fost refuzaţi de angajata de la recepţie. Teeo, cea care s-a ocupat cu partea de Regie, a ales Creţişoara, locul de unde Câmpulungul părea de poveste, exact ce trebuia în videoclip. Printre claxoane au filmat la intrarea în Câmpulung şi apoi în Grădina Publică, cerând acordul copiilor, care nu s-au lăsat uşor convinşi că acolo se filmează un clip, care va fi vizionat de 77.000 de oameni. Un adevărat record, neatins nici de artişti consacraţi, care dau averi pe manageri de proiecte muzicale, un videoclip realizat cu buget zero, dar  cu înflăcărare, optimism şi elan tineresc. Tinerii implicaţi aproape nu realizează că au reuşit ceea ce nu s-a realizat cu banii grei în ultimii ani, promovarea Câmpulungului, cu zero lei. De “vină” sunt Relover şi echipa formată din Puiu Bruno, Diana Elena Iliescu, Mary Domenco, Georgiana Bădescu, Teodora Benea, o colaborare între „Dinicu Golescu” şi Colegiul Tehnic.
„M-am gândit că nimeni nu a mai făcut un videoclip despre Câmpulung. Verbal Records e un fel de casă de discuri. Aşa a început. Lucrăm în echipă, ne propunem un target şi, dacă îl îndeplinim, facem şi alte piese. Am avut 77.000 de vizualizări într-o săptămână. Am distribuit pe Facebook şi pe diferite site-uri. A doua zi, aveam deja 2500 de vizualizări. Chiar în primul comentariu de pe Youtube am fost întrebat de ce „război” în Câmpulung. M-am referit la un război sufletesc pe care toţi îl avem într-un fel. Mă întrebau de ce am făcut piesa asta, dacă am probleme cu societatea, cu familia. Doamne fereşte! Nu am nicio problemă cu nimeni, dimpotrivă, mi-am exprimat iubirea pentru oraşul Câmpulung prin ce ştiu eu să fac, prin versuri hip-hop. E prima capitală a Ţării Româneşti, e oraşul în care m-am născut. Melodia trebuie să aibă un mesaj, ca să faci o piesă bună, trebuie să transmiţi o stare sufletească. Am vrut să transmit şi părţile frumoase. De la un post local de televiziune, mi-au spus că vor să folosească piesa mea ca o prezentare în Belgia despre Câmpulung. Am promovat piesa pe diferite pagini de internet, am primit mesaje de la o femeie de 58 de ani, mi-a spus că îi plac peisajele din videoclip şi textul. E un vis care începe să se realizeze. Momentan, nu mă gândesc să câştig bani din muzică.”, ne-a spus Silviu. Un videoclip cu muzică care place tineretului, dar tema atrage oameni de toate vârstele. Silviu a făcut patru ani de canto la Piteşti şi îşi doreşte o carieră muzicală. Deja a primit propuneri de colaborare din Bucureşti şi se gândeşte la următoarea piesă care va fi filmată la mare. Piesa despre Câmpulung, despre care Relover spune că e „oraşul meu, e al tuturor, dar, spre deosebire de ei, eu am învăţat să zbor.”, se găseşte pe Internet şi este vizualizată în continuare.

Tags:     câmpulung      videoclip      despre

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com