„Lăsăm toţi derbedeii să fure fierul?! Zece ani la beci! Eu fac beciul!”

Marţi, 14 Februarie 2012 • Magda BĂNCESCU • 334 vizualizari
Imprimare PDF

49ed299d269765fd35ed1fb97510a387.jpgDan Şipoteanu lansează în Consiliu alte idei de siguranţă stradală, de data aceasta, pentru protejarea indicatoarelor
După ce a anunţat, de mai multe ori, în Consiliul Local, că va reînvia tradiţia obştei, care, prin patrule şi pază nocturnă, urma să asigure protecţia câmpulungeanului şi a bunurilor acestuia, Dan Şipoteanu a venit în faţa colegilor cu altă idee preluată din practica domnitorilor de altădată: temniţele, în care să fie aruncaţi răufăcătorii „cetăţii”. Dacă legea interzice - i-a retezat „Şarpe” elanul secretarului Nicolae Ghinea, care se pregătea să-i dezarmeze iniţiativa cu argumente legislative - atunci, Consiliul îşi face propria lege, după care să-i întemniţeze pe găinarii urbani, autori de fărădelegi mărunte, „sloboziţi” de instanţe, din cauza valorii neînsemnate a pagubei. Şipoteanu s-a oferit să construiască, pe propria cheltuială, „beciul” şi a lansat şi o pedeapsă pentru autorii de furtişaguri şi huliganii care devastează bunurile comunităţii.

“Facem noi o lege a Consiliului Local, pentru toţi cei care fură!”

Mai întâi, s-a legat de indivizii care au umplut municipiul de resturi, de vederea cărora suntem scutiţi, deocamdată, datorită zăpezii, care le-a acoperit, după care şi-a adus aminte iar de infractorii Câmpulungului, care distrug, fură, fac scandal, taie şi spânzură în oraş. La ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Câmpulung, peremistul Dan Şipoteanu a abordat problema gunoaielor, care au împânzit diverse zone ale municipiului. „Se aruncă „fără număr”.”, a încercat acesta o expresie pe înţelesul celor care se şi îndeletnicesc cu această practică. „Ce posibilităţi avem să monitorizăm acest fenomen? Acum, nu se mai văd de zăpadă, dar, când s-o duce zăpada, este dezastru! În special, la podul spre Stadionul Municipal şi la Autogară, unde s-au făcut nişte construcţii şi s-au aruncat materiale. Dar mai sunt şi alte locuri.”, a susţinut Dan Şipoteanu.

Tot el a lansat în faţa colegilor consilieri următoarea propunere, care îi vizează pe cei care fură indicatoare stradale. „Trebuie să-i pedepsim ca lumea. Zece ani la beci! Dacă îi ducem în instanţă, oricum, le dă drumul, fiindcă furtul e prea mic. Ce, e un fier, deşi nu contează! Dar eu zic că pentru o inscripţionare a străzilor şi montarea stâlpilor, cu indicatoare, cu tot, s-a muncit mult şi, în plus, schimbă imaginea oraşului. Noi lăsăm toţi derbedeii să fure fierul, nu?! Zece ani la beci, eu fac beciul! Domnul Ghinea, să nu-mi spuneţi că nu este legal, că facem noi o lege a Consiliului Local, pentru toţi care fură! Vă spun eu! Şi pentru alt gen de infracţiuni, că văd că nu se mai pomeneşte nimic! Poliţia este tot într-o continuă schimbare... Să luăm noi iniţiativă atunci! Beciul este asigurat, mai trebuie să facem proiectul de hotărâre.”, a fost propunerea lui Şipoteanu, pe care colegii au luat-o ca pe o fantezie, căci nu de „pivniţe” ducea lipsă Câmpulungul.

Tags:     şipoteanu      local      fură
Avem 631 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com