Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Din moştenirea dubioasă a fostului primar al Câmpulungului Avantajând o ofertă INCOMPLETĂ, Ţâroiu i-a permis firmei de pe locul II să câştige blocul nevoiaşilor de lux

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1142

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2021_Ianuarie_2553_Clipboard19.jpgNu toate licitaţiile i-au mers ca unse lui Liviu Ţâroiu. Sau, cel puţin, aceasta a fost impresia lăsată: că, la licitaţia pentru blocul social de lux, Primăria n-a dormit de grija de a economisi banii promişi de fostul Minister al Dezvoltării, pentru ridicarea unei construcţii inutile şi exagerat de scumpe. Singura licitaţie organizată de fostul primar, care s-a „soldat” cu contestaţii, a arătat a regie în regulă. Poate ne înşelăm, dar senzaţia este că n-a fost întâmplătoare succesiunea de contestaţii şi procese, declanşate din pură figuraţie. Nicidecum că s-ar fi războit, „pe bune”, între ele participantele la licitaţie. O licitaţie în aşa fel „bibilită” încât să câştige ocupanta locului doi, italiană de origine, la fel ca ocupanta primului loc.     

Dacă ce s-a întâmplat la licitaţia pentru blocul social nu miroase a aranjament…, spuneţi-i cum doriţi! Ce a făcut Liviu Ţâroiu? A atribuit contractul de construcţie a imobilului firmei care, teoretic, oferea cel mai avantajos preţ. Căci asta voia finanţatorul să audă: preţul cel mai mic. De ce era cel mai mic? Pentru că, aparent, nu includea lucrările de instalaţii electrice şi de gaze naturale, învingătoarea nefiind autorizată pentru acest gen de intervenţii. Şi nici n-a adus la licitaţie un subantreprenor care să-şi asume sarcina. Prin urmare, ocupanta poziţiei secunde a atacat rezultatul licitaţiei şi a câştigat, de mai multe ori, la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, după cum era de aşteptat. Ţâroiu şi Primăria, de ochii lumii, au atacat decizia C.N.S.C. la Curtea de Apel şi, la fel, după cum era de aşteptat, au pierdut. Şi aşa a promovat înaintea ofertei  mai mici ocupanta locului doi.  

„Răfuiala” italienilor 

Începută în toamna lui 2019, achiziţia  serviciilor constructorului a fost tranşată, practic, de instituţiile de decizie ale statului: Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor şi Curtea de Apel Piteşti, care au schimbat câştigătorul ales de Liviu Ţâroiu, conform criteriului preţului cel mai mic. Condiţia de bază a procedurii pornite de la o valoare estimată de 17.465.270,62 lei. La licitaţie s-au înscris patru asocieri de firme, dintre care trei cu oferte destul de apropiate. S-a distanţat de acestea Asocierea formată din Monti Consult SRL, Migifra SRL şi ISO Proiect SRL, plasată la o diferenţă de 984.390,62 lei de preţul de pornire. Următoarea poziţionată, Asocierea compusă din Manelli Impresa SRL şi Interactive Design SRL, se afla la o diferenţă de cea dintâi clasată de 713.160 lei. Mult pentru Ţâroiu, care căuta, la nivel declarativ, preţul cel mai mic. Primarul i-a dat câştigători pe cei de la Monti Consult. Au urmat ripostele în lanţ ale firmei de pe locul doi, care nu s-a lăsat până nu s-a văzut cu contractul.                  

Manelli Impresa, firma respinsă de Primărie, câştigă la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor 

La începutul lunii martie a anului trecut, Asocierea formată din Manelli Impresa SRL şi Interactive Design SRL, având ca lider de asociere firma din Italia, reprezentată legal prin administratorul Sergio Onofrio Manelli, a contestat verdictul Primăriei Câmpulung, la finalul procedurii de achiziţie pentru lucrarea „Bloc de locuinţe sociale, 50 de apartamente, proiectare + execuţie”. În februarie 2020, autoritatea contractantă a comunicat participantelor rezultatul deliberărilor care au dat câştigătoare o altă asociere italienească, formată din Monti Consult SRL, Migifra SRL şi ISO Proiect SRL. 

Pe 3 martie 2020, cei de la Manelli Impresa au cerut Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte şi declararea în postura de câştigătoare a asocierii căreia i-a aparţinut acţiunea despre care relatăm. Perdanta la licitaţie n-a irosit timpul iniţiind acest demers, căci, pe 31 martie 2020, C.N.S.C. i-a admis, în parte, contestaţia. În urmă cu un an, Consiliul a anulat raportul cu care s-a încheiat procedura organizată de Primărie şi toate comunicările referitoare la rezultat. Mai mult, autorităţile locale au fost obligate să le plătească celor de la Manelli Impresa 3.000 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată, ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Şi, totodată, să analizeze din nou oferta depusă de Monti Consult SRL, Migifra SRL şi ISO Proiect SRL. 

Concluzia Consiliului: Primăria n-a evaluat cu maximă obiectivitate oferta câştigătoare 

Înfrântă de mai multe ori la C.N.S.C., Primăria Câmpulung a mers în instanţă. Primăvara trecută, Curtea de Apel Piteşti a făcut lumină în chestiunea licitaţiei pentru găsirea constructorului blocului nevoiaşilor de lux. Municipalitatea condusă de Liviu Ţâroiu a atacat în instanţă decizia Consiliului, însă n-a schimbat cu nimic verdictul C.N.S.C. Instanţa de la Piteşti a remarcat „varza” din documentele cu care s-au prezentat la proces cei de la Primărie, care au atacat decizia Consiliului din 31 martie 2020, dar, la finalul plângerii, au cerut judecătorilor să anuleze o altă decizie, din 27 ianuarie 2020. 

Pe 27 ianuarie, dacă tot s-a adus în discuţie această dată, C.N.S.C. a dispus anularea primului rezultat al procedurii de achiziţie, prin care a fost desemnată câştigătoare tot asocierea condusă de Monti Consult, la preţul de 16.480.880 lei. Primăria Câmpulung s-a conformat cerinţei de reevaluare a ofertei câştigătoare, dar, în februarie 2020, comisia „a declarat conformă, din punct de vedere tehnic, oferta Asocierii Monti Consult SRL, Migifra SRL şi ISO Proiect SRL.” 

Manelli Impresa a contestat din nou şi, pe 31 martie 2020, a câştigat. Aceasta a susţinut, încă de la prima contestaţie, din ianuarie, că asocierea condusă de Monti Consult „nu este atestată să execute lucrări de instalaţii electrice şi de gaze naturale, în condiţiile în care vor trebui proiectate şi executate astfel de lucrări, şi nu a declarat niciun subcontractant care să fie autorizat în acest sens.” Argument acceptat, înainte de instanţă, şi de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, care a considerat că: „(…) Întrucât pentru proiectarea şi executarea lucrărilor sunt necesare atestări A.N.R.E. pentru instalaţiile electrice şi de gaze naturale, operatorii economici nu se pot prevala de lipsa menţionării cerinţelor în anunţul de participare simplificat şi să proiecteze şi să execute lucrările în mod ilicit. Legalitatea proiectării şi executării lucrărilor presupune inclusiv deţinerea tuturor autorizărilor/ atestatelor necesare.”, redăm din hotărârea preluată pe portalul rolii.ro.

Aşadar, s-a considerat ca lipsită de relevanţă „neincluderea unor cerinţe în anunţul de participare simplificat, atât timp cât acestea sunt determinate de o reglementare specifică, iar, în lipsa lor, serviciile de proiectare şi lucrările corespunzătoare acestora nu pot fi realizate în mod legal, astfel încât acestea trebuiau verificate anterior atribuirii contractului.”

Sunt argumentele care au determinat Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor să considere că „evaluarea efectuată de autoritatea contractantă în privinţa ofertei depuse de Asocierea Monti Consult SRL, Migifra SRL şi ISO Proiect SRL nu s-a realizat cu maximă obiectivitate.”

Concluzia magistraţilor: Primăria a aplicat eronat indicaţiile Consiliului 

În timpul procesului de la Curtea de Apel, magistraţii au considerat şi ei eronată „modalitatea în care autoritatea contractantă  a înţeles să interpreteze şi să aplice indicaţiile Consiliului din decizia anterior emisă, în noua procedură de reevaluare (…), echivalând, practic, cu nesocotirea acestei decizii, pe care, de altfel, nu a atacat-o.” Primăria, după cum au constatat şi judecătorii, a acceptat ca justificare „posibilitatea indicării ulterioare a subcontractanţilor care ar îndeplini condiţia legală.” Asta ca să menţină aceeaşi firmă câştigătoare. 

Mai precis, cei de la Primărie le-au trimis o hârtie câştigătorilor, prin care le solicitau documente care atestau faptul că cel puţin un membru al asocierii deţine atestări A.N.R.E. La care cei de la Monti Consult au răspuns că şi-au asumat îndeplinirea tuturor obligaţiilor rezultate din participarea cu ofertă, inclusiv realizarea proiectării şi execuţiei instalaţiilor electrice şi de gaze naturale, numai cu operatori economici atestaţi A.N.R.E., urmând ca subcontractanţii de specialitate să fie introduşi în contract. 

Pentru Primărie a fost suficient acest angajament. Nu şi pentru instanţă, care a considerat că angajaţii Primăriei, implicaţi în procedura de licitaţie, trebuiau să verifice - în perioada de evaluare a ofertelor, nu în cea de execuţie a lucrărilor - modul efectiv în care subcontractanţii necesari urmau să fie implicaţi în derularea contractului. 

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este corectă, plângerea Primăriei fiind respinsă pe 24 aprilie 2020.   

Primăria, obligată de C.N.S.C. să finalizeze licitaţia  

După proces şi după o nouă ripostă a liderului asocierii de firme de pe locul doi, Manelli Impresa, pe 10 iunie 2020, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a obligat Primăria Câmpulung să finalizeze evaluarea ofertelor şi să identifice sumele necesare derulării în condiţii de legalitate a contractului. În plus, municipalitatea a fost „arsă” cu alţi 4.000 de lei, cheltuieli cuvenite celor de la Manelli Impresa, pentru demersul la C.N.S.C.

După o jumătate de an de fricţiuni între cele trei părţi, comisia de evaluare a Primăriei Câmpulung a declarat câştigătoare oferta firmei Manelli Impresa, care s-a prezentat cu un preţ de 17.194.040 lei. Cu 271.230,62 lei sub estimarea de la licitaţie. Fapt care ne face să ne întrebăm dacă nu cumva asta s-a urmărit de la bun început.  

Magda BĂNCESCU

The most visited gambling websites in The UK