Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Un proiectant din Bucureşti stabileşte cum vor fi renovate faţadele caselor Primăriei de pe bulevard

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 448

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2019_Noiembrie_2436_27.jpgCum constructorul care a câştigat contractul pentru reabilitarea Bulevardului „Pardon” n-a dat semne tot anul că are de gând să-şi mute şantierul din Piaţa Primăriei pe noul front de lucru, nici autorităţile n-au fost zorite de investiţia programată în faţadele clădirilor proprii din centru. În 2019, planurile administratorului imobilelor publice se rezumau la întocmirea unei D.A.L.I. - documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru trei case de pe strada Negru Vodă şi una de pe Matei Basarab. Toate în „buricul târgului”, incluse, cel mai probabil, cu refacerea exterioarelor în bugetul anului 2020. Cu trei luni înaintea încheierii acestui an, municipalitatea a comandat studiul menţionat, în acord cu amenajarea zonei istorice cuprinse între Policlinică şi fosta sticlărie, atât partea pietonală reprezentată de Bulevardul „Pardon” şi trotuarele străzilor Negru Vodă şi Republicii, cât şi carosabilul. În paralel cu obligaţia executanţilor Group Concif şi Ratelen Construct, care şi-au tras ca moţ un al treilea SRL de familie, Conteh Barengott, Primăria are şi ea sarcinile sale. Principala constă în aranjarea hrubelor care arată groaznic, în special cea poziţionată în rând cu Hotelul Regal. Cum-necum, centrul se va înnoi, din păcate, cu un „putregai” care va dăinui, nu se ştie pentru cât timp, în mijlocul unei amenajări proaspete. 

În afara ANL-urilor noi, se face certificatul energetic şi pentru scările B şi C ale blocului D22

Revenind la subiectul acestui articol, casele Primăriei de pe bulevard, împreună cu care a fost inclusă la pachet şi una de pe strada paralelă, Matei Basarab, invitaţia adresată proiectanţilor interesaţi să elaboreze documentaţia premergătoare lucrării propriu-zise a fost lansată la sfârşitul lunii august. O lună şi jumătate mai târziu, s-a încheiat contractul cu o firmă din Bucureşti, a cărei sarcină de lucru constă în elaborarea D.A.L.I.-ului pentru imobilele situate pe strada Negru Vodă, la numerele 113, 130 şi 214, şi pe strada Matei Basarab, nr.36. Proiectantul angajat va asigura documentaţia certificatului de urbanism şi pe cea necesară obţinerii avizelor impuse prin certificatul de urbanism (mediu, utilităţi, etc.).

Atrase de valoarea estimată a studiului de care are nevoie Primăria, 160.650 lei, şi-au depus ofertele două societăţi: SC AM Project Design&Consulting SRL, din Bucureşti, reprezentată de Cristina Adriana Mihalcea, care şi-a oferit serviciile la preţul de 130.305 lei, şi SC Silvora Tera SRL, din Merişani, reprezentată de Răzvan Olteanu, a cărei ofertă s-a cifrat la 141.610 lei. Întrucât criteriul de atribuire a contractului l-a reprezentat „preţul cel mai scăzut”, a fost aleasă oferta proiectantului din Bucureşti. Contractul s-a semnat pe 15 octombrie 2019, anunţul fiind făcut nouă zile mai târziu. 

Întrucât am adus vorba despre imobilele administrate de Primăria Câmpulung mai mult cu numele, doar ca încasator de chirii, nu şi de gospodar preocupat de starea construcţiilor aflate în proprietatea municipiului. De curând, ne-am informat cititorii în privinţa contractării de către autorităţile locale a serviciilor de elaborare a certificatului energetic pentru ANL-urile construite şi repartizate în timpul primarului Călin Andrei. Documentaţia solicitată la Notariat, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu locatarii, care se pregăteşte pentru blocurile A şi A1 (fiecare cu câte 13 apartamente), B şi B1 (cu câte 12 apartamente), este întocmită de o firmă din Piteşti, Util Apa Proiect SRL, la un cost de 7.140 lei. Aceeaşi firmă primeşte în plus 4.284 lei, tot pentru întocmirea certificatului energetic de care este nevoie în cadrul procedurii de înstrăinare de către Primărie, către chiriaşi, a locuinţelor din blocul D22, scările B şi C, fiecare cu câte 14 apartamente şi două spaţii la parter. M.B.    

 

The most visited gambling websites in The UK