Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

La volei, CN „Nicolae Titulescu” - CSS „Dinicu Golescu” 1-3

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 203

 

Debut cu dreptul în Campionatul Naţional de volei pentru cadeţi a echipei Clubului Şcolar „Dinicu Golescu” din Câmpulung. Sportivii musceleni, pregătiţi de profesoara Raluca Moisescu Nedelcu, s-au impus cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Craiova, împotriva celor de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu”.

CSS „Dinicu Golescu” a câştigat primul set cu 26-24, l-au pierdut pe cel de-al doilea cu 22-25, iar în următoarele două au învins cu 25-16, respectiv 25-23. Este un rezultat excelent care încununează eforturile copiilor depuse la antrenamente şi dă speranţe pentru rezultate cel puţin la fel de bune în partidele viitoare. Primul obiectiv al tinerilor jucători musceleni este accederea în faza a doua a competiţiei. În prima etapă, la Craiova, CSS „Dinicu Golescu” a început în următoarea formulă: George Bălan, Andrei Brăgărea, Teodor Bugheanu, Sebastian Nistor, Andrei Ungureanu şi Andrei Colţoi. Pe parcursul meciului au mai evoluat Tudor Bădescu, Tudor Costea şi Marian Pop. În celălalt meci al grupei C, CSS „Oţelul Roşu” a pierdut acasă, cu 0-3 în faţa formaţiei CSS Blaj. Voleibaliştii de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, din Râmnicu Vâlcea au stat. În runda următoare, pe 20 octombrie, muscelenii vor juca pe teren propriu cu CSS „Oţelul Roşu”. A.B.

The most visited gambling websites in The UK