Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Menu
TRAFIC

Când combustibilul s-a ieftinit, patronul care face maxi-taxi pe ruta Malu - Câmpulung a scumpit biletul la 10 lei

  • Written by Evenimentul Muscelean
  • Hits: 1219

b_400_250_16777215_10_images_images2_ziar_2020_iulie_2499_16.jpgScumpirea biletului pentru călătoria cu maxi-taxi a constituit una dintre problemele reclamate în plenul Consiliului Local Godeni, prin vocea unui ales reprezentant al satului Malu. Nelu Nicola, care intervine la aproape fiecare şedinţă de Consiliu în favoarea consătenilor din această parte a localităţii, unde este nevoie urgentă de reparaţia drumului judeţean, a adus în discuţie alt inconvenient: majorarea preţului cursei Malu - Câmpulung la zece lei! A fost suficient ca un coleg să deschidă subiectul, căci a actualizat o mai veche cerinţă lansată tot la o dezbatere a Consiliului Local şeful ADP Câmpulung, Bogdan Pătru. Şi anume afişarea programului, plus o justificare din partea transportatorului pentru creşterea tarifelor, în condiţiile în care benzina şi motorina s-au ieftinit. 

Copiii care vin de la Lăzăreşti merg pe jos până la Capu Piscului

„Ce facem cu maxi-taxi?, l-a întrebat consilierul Nelu Nicola pe primarul Ion Pădureanu în a cărui responsabilitate intră şi activitatea de transport public local cu microbuze maxi-taxi, pe care este obligat s-o monitorizeze. „A făcut biletul zece lei, din Malu până la Câmpulung. În alte părţi, tarifele au rămas la fel ca înainte. E o sumă prea mare.”, a adăugat reprezentantul satului Malu în Consiliul Local. Moment în care a intervenit în discuţie Bogdan Pătru, mai cunoscut câmpulungenilor graţie funcţiei de director al Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat Câmpulung decât de consilier local la Godeni. „Eu, de trei ani, strig în Consiliul Local să pună programul curselor şi să îl respecte.”, a reluat acesta cerinţe mai vechi nesocotite şi de privatul din domeniul transportului maxi-taxi, şi de Primărie, care putea să-l preseze pe patron să se conformeze. 

Cel care a abordat noul inconvenient - deplasări mai scumpe - a precizat că deţinătorul firmei ameninţă că scoate maşina de pe traseu. Probabil, avertismentele patronului au ajuns şi la urechile autorităţilor, de vreme ce nu-l deranjează cu solicitări de explicaţii. Ori cu solicitările din partea aleşilor, cum este cea a colegului de partid al primarului, Bogdan Pătru, care a insistat la sfârşitul lunii mai: „Reiau problema afişării în staţii a programului transportatorului de maxi-taxi, pe care trebuie să-l respecte. Cum justifică aceste scumpiri când ştim cu toţii că preţul combustibilului a scăzut la 4,30 lei?” 

N-a fost singura doleanţă care, probabil, va rămâne la stadiul declarativ. „Am cerut când se face licitaţia la Piteşti, noi, Consiliul Local, să facem o adresă, prin care să solicităm să ni se spună când se ţine licitaţia, ca să participe şi alte firme.”, şi-a amintit o cerinţă anterioară alt ales, Ion Livezeanu. Acesta a solicitat, în trecut, o cursă şi la Capu Piscului, solicitare care rămâne valabilă pe mai departe. „Sunt copiii care vin de la Lăzăreşti şi merg pe jos până la Capu Piscului. Este foarte greu, mai ales iarna.”, a încheiat acesta. „E.M.” 

The most visited gambling websites in The UK