Ce ne facem cu zăpada?

Vineri, 17 Februarie 2012 • Daniela BENEA • 399 vizualizari
Imprimare PDF

9166a9590f02d310c6d112e1f9e1e318.jpg Că iarna nu-i ca vara e un fapt bine ştiut. Doar că muscelenii trăiesc cu impresia că iarna nu e nici ca iarna. De autorităţile de orice fel nici nu mai mai vorbim. Zăpada aflată în bonus şi pentru 10 ani de acum înainte a scos la iveală aspecte mai mult sau mai puţin neaşteptate. Ninsorile s-au ţinut de mână în ultimul timp, ignorând denumirea actualizată de cod portocaliu, descoperind imagini inedite.

1.Cum să scapi de nervii din trafic

Iarna şi-a făcut treaba la fel de bine ca pe vremea bunicilor, care au scos săniile din cui şi caii din grajd. La Lereşti, timpul parcă a stat în loc, aceeaşi iarnă, doar alţi cai şi alte sănii. Nu e singura comună unde caii-putere au fost înlocuiţi cu cei de tracţiune. De fapt, în localitatea vecină, dacă n-ai cal e ca şi cum n-ai avea maşină. Dacă autorităţile locale nu se grăbeau cu deszăpezirea, am fi crezut că peisajul era desprins, săptămâna aceasta, din poveşti şi nimic nu aducea aminte de forfota apropiată din Câmpulung. La mare căutare, plimbarea cu sania trasă de cal costă în jur de 15 euro ora în ofertele promoţionale ale pensiunilor. La Lereşti, face parte din peisaj şi costă 1 leu poza, dacă vrei să păstrezi în amintire ceea ce mai rar vezi în epoca bolizilor. Uneori, şi un măgăruş e bun, oricum, mai bun decât orice mijloc de transport consumator de combustibil şi cu şanse de împotmolire instantanee.

2.Zăpada ne apropie!

Încă de la începutul săptămânii, când ne-a lovit furia codului portocaliu, odată ieşită din casă, toată suflarea musceleană căuta înnebunită poteci. Cine n-a avut lopată şi-a cumpărat una, înlesnind noua afacere de sezon, iar cine n-a avut bani a împrumutat-o de la vecini. Clar ca lumina zilei, cine n-a avut lopată n-a avut nici potecă. Majoritatea, însă, şi cea mai câştigată, fără chef de muncă, cu sau fără lopată, s-a uitat la alţii puşi pe unealta cea mai râvnită şi păşind pe potecile făcute de ei, ascultau poveşti cu puturoşi la fiecare colţ de stradă. Cu toate acestea, zăpada are şi părţile ei bune. Zăpada i-a unit pe câmpulungeni, i-a adunat pe potecile din centru, pe care a fost bătaie, s-a stat chiar la coadă. Amabilitatea unora, în locul datului din coate, i-a luat pe neaşteptate pe cei lăsaţi să treacă înainte  şi mulţi s-au trezit purtaţi cu gândul în vremurile când pe Bulevardul Pardon domnii salutau cucoanele, înclinându-se politicos. Încet, dar sigur, muscelenii au ajuns la destinaţie, urmând potecă după potecă. Leneşi, dar uniţi de zăpadă, precum pinguinii, localnicii au trecut în cartea amintirilor o filă a cumplitei ierni din 2012, când pe o potecă, poate, mulţi s-au împăcat cu vecinul sau au cunoscut iubirea vieţii lor! Dă-o... de lopata!

3. Nu-i lopata, nu-i poteca, nu-i maşina

Tot de poteci e vorba. Şi de lopeţi, evident. Pentru a uşura munca posesorilor de vehicule venim în ajutorul lor cu câteva sfaturi utile şi strategii de deszăpezire a maşinii din faţa blocului. Pasul 1: Gândeşte-te înainte dacă te bagi să o scoţi de sub zăpadă, că altul îţi va lua locul de parcare şi nu va mai pleca de acolo până la primăvară. Pasul 2: De fapt, acesta e primul pas, identificarea maşinii. Deci, unde e maşina? Pasul 3: Ai zărit-o sau crezi că ai găsit maşina ta, dar nu e poteca. Pasul 4: Nu-i lopata, nu-i poteca. Pasul 5:  E vecinul, e lopata, e poteca. Pasul 6: După solicitări ale muşchilor principali, bicepşi, tricepşi, fesieri şi pectorali... este maşina. Pasul 7: E maşina, e poteca, e lopata, e febră musculară... este şi aspirina în... maşina vecinului.

4.“Team Building”, de ochii soacrei

Efectul de turmă s-a simţit cel mai bine luni, când, la ordinul primarului, angajaţii instituţiei au ieşit, cu mic, cu mare, să dea un bun exemplu localnicilor, intrând la rândul lor, în mare parte, în rândul „lopătarilor” cuprinşi parcă de un soi de sentiment de ruşine temporară. Hărnicia nu i-a ţinut decât, aşa de ochii soacrei, căci, de marţi, au pus cu toţii lopata în cui. Miercuri, au început să se vaite că se circulă ca în Siberia şi chiar ca la Polul Sud, revenind, în final, la poveştile cu leneşii oraşului, care nu fac nimic, pentru a scăpa de maldărele de zăpadă care a dat peste ei.

5.Încă puţin şi am scăpat  de indicatoare, la anul, urmează semafoarele!

La capitolul semne de circulaţie nu am stat niciodată bine, motiv pentru care, dacă sunt înghiţite de minunea albă, care nu se mai opreşte, nimeni nu observă. Oricum, parcă arată mai bine aşa pe un fond imaculat. Iar carosabilul e beton, chiar dacă înjură şoferii. Nu se mai văd gropile. E perfect aşa. Zăpada ascunde desăvârşit orice imperfecţiune a şoselelor, imaginându-ne că facem parte dintr-un peisaj din poveste, iar efectul psihic e unul “marfă”. Suntem în culmea fericirii, circulăm de capul nostru, fără reguli şi indicatoare. Măcar de-ar fi îngropate cu totul şi scuarurile din intersecţii, măcar să nu le mai vedem. Cine ştie, la anul, poate, scăpăm şi de semafoare!

6.Aţi obosit?

Nici cu băncile nu e mare scofală că au dispărut. Repausul, oricum, nu face bine la şezut. Cine se încumetă să le caute? Povestea se repetă. Unde-i banca? Unde-i poteca şi lopata? De vecin am scăpat, l-a agăţat o damă bine pe poteca din faţă de la Big, când s-au ciocnit pe traseu. Aşa că nu ne rămâne decât să dăm la o parte zăpada fără lopată, cu ce se nimereşte. Partea cea mai grea va veni mai târziu, când vom descoperi că, de fapt, zăpada nu dispare, pur şi simplu, ci este... dar în altă parte.

7.Au înnebunit şi câinii

Într-o lume nebună, au luat-o razna şi câinii. Vrăjite de splendoarea albă, patrupedele s-au trezit la mare înălţime, sus, pe garajele dintre blocuri. Mâine - poimâine, vor lătra la geamuri, pentru a cere mâncare, dacă se reia codul portocaliu al ninsorilor peste cel ce tocmai a trecut! Zăpada ne-a transformat, iar iarna din 2012 va intra în istorie. „Ce faci de zăpadă? Mergem la un protest?”, îşi dau bineţe trecătorii pe o potecă.

Tags:     zăpada      dacă      pasul
Avem 619 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com