10 milioane de lei a cheltuit Ministerul Sănătăţii pentru un million de doze de vaccin antigripal cumpărat de la Institutul “Cantacuzino”. Nu mai puţin de 100 de miliarde de lei vechi s-au dus pe Apa Sâmbetei, după ce s-a decis că ar lipsi o tulpină din trei din serul fabricat special pentru a evita simptomele deranjante ale gripei de toate felurile, an de an, pusă pe diversificare. Dacă, în noiembrie, medicii de familie din Câmpulung se plângeau că nu au primit suficiente doze, acum, mai că le pare rău că le-au primit şi pe acelea. Pentru că vaccinul din acest an este apă de ploaie, sau cel puţin acestea sunt declaraţiile oficiale ale reprezentanţilor Ministerului. Cu doar 10 doze de vaccinuri, căci atât le revineau în toamna târzie a anului 2011, medicii de familie au fost nevoiţi să împace şi capra, şi varza, iar viruşii setaţi în adormire până la următoarea doză, care, până la urmă, a sosit, dar cum? Fără o tulpină, dar, totuşi, cu celelalte două din componenţa bine gândită de specialişti. Doar 1.000 de doze au fost distribuite iniţial la 67 de medici de familie şi trei spitale din zona musceleană, ceea ce a declanşat o serie de nemulţumiri. O stare, care mai bine ar fi rămas aşa, pentru că acum cei care au făcut pasul spre imunizare au devenit îngrijoraţi, sceptici şi şi-au pierdut încrederea în orice fel de vaccinuri, minister şi chiar în medicii de familie.
Din milionul de doze distribuite la nivel naţional, jumătate au fost deja administrate. Iar din cele 36.350 trimise în Argeş, s-au folosit deja 30.135. Rămânând la cifre, la Câmpulung, din 8.320 de doze, au fost retrase 3.000, deci putem spune că 5.320 de câmpulungeni s-au vaccinat degeaba. Vaccinul gripal trivalent purificat şi inactivat se pare că nu-şi face treaba decât pe două tulpini sau într-un procent de peste 50%. Cu toate că oficialităţile au asigurat populaţia că efectul administrării acestuia nu este nociv, ci doar ineficient, se pare că muscelenii şi-au pierdut încrederea în ceea ce, în alţi ani, le asigura imunitatea pe perioada iernii, dar chiar îşi fac griji pentru sănătatea lor. “Vom retrage definitiv toate dozele rămase, pe bază de proces verbal. S-a dovedit, în cele din urmă, că una din tulpinile din care a fost alcătuit vaccinul nu asigură imunizarea. Cei care şi-au făcut deja vaccinul nu au motive de îngrijorare, pentru că nu există posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse. Ci, pur şi simplu, există riscul ca vaccinul antigripal să nu asigure o imunitate ridicată împotriva bolii.”, a asigurat în presa judeţeană dr. Sorina Honţaru, directorul DSP Argeş. Cu alte cuvinte, eroarea medicală nu dăunează nimănui, ci doar costă multe miliarde, bani din banii noştri, iar populaţia vaccinată poate să stea liniştită. Până la urmă, nu e prima oară când se aruncă cu bani în ceea ce visează noaptea guvernanţii. O experienţă asemănătoare a mai sărăcit buzunarele ministerului, când alte miliarde au fost pierdute cu vaccinul de prevenire a cancerului de col, odată cu expirarea şi aruncarea a mii de doze de vaccinuri. Se pare că ceea ce visează noaptea reprezentanţii ministeriali pun în aplicare ziua şi nimeni nu ştie ce interese sunt ascunse în spatele acestor erori inexplicabile pentru o ţară civilizată şi europeană, dar, mai ales, cine plăteşte pentru ele.
ISSN 1224-9068
Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter
Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650
evenimentulmuscelean@yahoo.com