Evenimentul Muscelean - ziarul tuturor muscelenilor

La Bucureşti, protestele împotriva Guvernului şi a preşedintelui Băsescu nu au încetat de mai bine de două săptămâni, indiferent de vreme, după un orar ce rar a depăşit ora 23.00, dependent de plecarea ultimului metrou din Piaţa Universităţii sau a altor mijloace de transport. La Piteşti, manifestările sunt autorizate, dar, oarecum, restricţionate, astfel că piteştenii au voie să protesteze până pe 31 ianuarie, doar între orele 17.00-21.00, iar numărul maxim de participanţi, pe care organizatorii contează în fiecare seară, este de 2.000. Câmpulungul ieşit, oarecum, din sfera a ceea ce se întâmplă în ţară, muscelenii preferând să urmărească la televizor sau, pur şi simplu, să fie total în afara atmosferei protestatare din România, pare închis într-un glob de cristal. Nemulţumirile şi sărăcia sunt strigate la orice colţ de stradă de localnicii lipsiţi de locuri de muncă, un trai decent şi multe alte posibilităţi ale unui oraş mai mare. Defavorizat din multe puncte de vedere, oraşul nostru ar trebui, în mod normal, să figureze printre primele localităţi pe harta protestatarilor, îndreptăţiţi de însuşi preşedintele Băsescu să iasă în stradă, conform ultimului discurs de la Cotroceni al acestuia. Nu este prima oară când ne întrebăm de ce, în ciuda unei realităţi pe care nu o poate nimeni contesta, muscelenii stau departe de tot şi de toate, preferând tăcerea.

Muscelenii sunt laşi?

Pe 18 ianuarie, în jur de 200 de musceleni au protestat în faţa Primăriei şi la Câmpulung într-un miting organizat şi, aproape în fiecare seară, un grup format din aproximativ 10 localnici, mereu aceiaşi, şi-a strigat nemulţumirile în acelaşi loc, fără a fi băgat în seamă nici măcar de forţele de ordine. „Hai la un protest” pare a fi îndemnul celor care ies din tiparul unui oraş adormit într-o lene provincială, cu localnici lăsaţi în voia lui „fie ce-o fi”, de altfel, mulţi „revoluţionari” cu acte în regulă, care-şi strigau vitejia mai ieri pentru bravuri efemere aducătoare de colosale indemnizaţii, pe care nici nu le visau în acel decembrie ’89. Sunt muscelenii laşi? Dincolo de ceea ce se întâmplă, acea mână de oameni din faţa Primăriei  este de admirat şi şi-a luat în serios noua meserie ce se arată la orizont, aceea de „protestatar”. Căci nu e uşor, în primul rând, la manifestare trebuie să vii pregătit, cu pancarte, cu plămâni puternici, dar, mai ales, să fii motivat. La Câmpulung s-ar zice că, dacă mâine ar fi alegeri, Băsescu cel protestat ar fi ales într-o majoritate covârşitoare, mai puţin procentul dat de cei zece manifestanţi. „Lumea e laşă în Câmpulung. Unde e lumea? Încă la Câmpulung se trăieşte foarte bine. La majoritatea le e frică de patronii la care lucrează şi de cei de la PDL. Patronii, marea majoritate, au nişte funcţii, fac parte din anumite partide. Aşa e din ’90, toţi au făcut parte din partidele politice, ca să obţină anumite facilităţi. Eu sunt pensionară, am lucrat la Aro. Ce e cu carnetele astea de revoluţionari la noi în Câmpulung? Pentru ce? Toată Uzina a fost aici în ’89. Mi-au luat din pensie, după 40 de ani de muncă? Nu vedeţi că nu vine lumea? Am văzut oameni care trec pe aici şi râd de noi.”, ne-a spus o pensionară, fostă angajată la Uzină.

Buturuga mică răstoarnă carul mare

Parcă anticipând ceea ce va urma în întreaga ţară, unul din manifestanţii nelipsiţi de la Câmpulung este Georgel Marian, cel care a început şirul protestelor printr-o grevă în faţa Primăriei, încă de pe 1 decembrie, anul trecut. Dacă ne întoarcem în timp cu o aproape două luni, am putea spune că pentru ceea ce se întâmplă în România s-a dat startul la Câmpulung. În acel moment, primarul Călin Andrei a restricţionat şi spaţiul, şi timpul celui care îşi striga nemulţumirile faţă de toţi cei aflaţi la putere, fie locală, fie naţională. Eram tentaţi să ne lăsăm influenţaţi de un proverb cunoscut nouă, românilor. „Cu o floare nu se face primăvară” ce pare potrivit, dacă ar fi să descriem caracterul minimal al manifestaţiilor câmpulungene. Georgel Marian ne-a dat replica, însă, spunându-ne că „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. Aşa să fie? „Am ieşit pentru ce se întâmplă acum în ţară, ce se întâmplă de 22 de ani încoace, pentru că aşa-zişii parlamentari, aşa-zişii oameni deştepţi ne-au furat şi ne-au adus în prag de sărăcie şi mizerie. Cât să mai suportăm? Ieşim până când se va schimba ceva în această ţară. În Câmpulung, ca şi în ’89, le trebuie o scânteie. La Bucureşti e foc. Eu, când am ieşit pe 1 decembrie, anul trecut, îmi place să cred că am fost o scânteie. Am strigat, atunci, că în România nu se mai poate trăi în sărăcie, oamenii, poate, au înţeles de la mine sau, poate, au simţit acelaşi lucru. Am solicitat aceleaşi lucruri, să stopăm mizeria, corupţia din ţara asta. Nu putem să trăim bine dacă aşteptăm să ne dea alţii cu ţârâita. Noi avem nevoie de un guvern de tehnocraţi, oameni capabili din care să nu facă parte comunişti. La ora actuală, toţi parlamentarii ar trebui să-şi dea demisia şi să fie aleşi oameni din popor, nu oameni cu funcţii.” , ne-a spus Georgel Marian

“Eroii” de la Câmpulung

Chiar dacă o parte a trecătorilor râde de ei, nu le pasă. Cei câţiva câmpulungeni au continuat insistent să strige slogane antiguvernamentale pentru a fi în rândul manifestanţilor de la Bucureşti. Cu experienţa mitingurilor de la Braşov, Piteşti sau Bucureşti, unde au fost prezenţi o parte din ei, eroii din faţa Primăriei, au venit pregătiţi în ultimele seri cu pancarte noi. Iată care sunt explicaţiile acestora în legătură cu lipsa câmpulungenilor de la manifestaţii şi care sunt motivele pentru care, în opinia lor, aceştia preferă fotoliul comod din faţa televizorului.
„Muscelenii sunt de mămăligă. Le e frică. Sunt comozi. E o reticenţă în zona noastră. Aşteaptă să pice de sus, să iasă alţii. Acum nu mai vreau să îmi dea banii înapoi de la pensie, vreau demisia guvernului şi alegeri anticipate. M-am săturat de minciuni.”
„La Câmpulung, sunt mulţi care nu au serviciu. Toţi aşteaptă să le pice de sus. Sunt 200 de revoluţionari musceleni, dar niciunul nu participă la mitinguri. Au luat banii degeaba, la Câmpulung nu a fost Revoluţie. Eu am lucrat la Restaurantul “Muscelul”, am fost primul aici pe scări, în ’89, nu pot să spun că am fost revoluţionar şi am spart şi eu un tablou. Dar cei care iau bani ca revoluţionari? Mulţi nu au fost aici, îi cunosc. Şi-au luat pe şpagă carnetul de revoluţionar. Le e ruşine să iasă acum, pentru că toată lumea îi cunoaşte. Dacă îi asculţi, toţi se vaită pe la colţuri, toţi sunt nemulţumiţi. Dar nimeni nu vine aici. Se uită urât la noi cei care trec pe aici.”
„Am fost şi la Bucureşti, şi la Braşov. Nu ies, că lor le convine să aibă pensiile mici, să iasă tovarăşul primar, să le dea nişte sărmăluţe de pomană cu mămăliguţă. Dacă nu sunt cu noi, înseamnă că lor le convine să fie milogi. Până în ’89 nu aveam căldură, acum, am centrală şi stau cu ea la 16 grade, ca să nu plătesc mult, că nu-mi permit şi tot frig e în casă. Şi ei fură miliarde. Au înnebunit sistemul şcolar, sănătatea, tot. Cum vă închipuiţi că acest guvern merită să mai fie în continuare?! Acum, se ascund ca şobolanii, în loc să iasă în faţă să spună: am fost nişte proşti, voi, care ne-aţi votat, aţi fost mai proşti ca noi, că noi v-am păcălit, am greşit, ne asumăm răspunderea.”