Licitaţia pentru computerul-tomograf din Spital nu a dat niciun câştigător

Marţi, 24 Ianuarie 2012 • Răzvan GRIGORE • 321 vizualizari
Imprimare PDF

dc7bf7d4bf7929a9a10a322ffae50203.jpg Situaţia spaţiului pentru computerul tomograf de la Spitalul Municipal a rămas la fel de neclară ca şi până acum. V-am relatat în articolele anterioare despre faptul că Elim a încetat relaţiile contractuale cu unitatea medicală şi a lăsat în urmă un computer tomograf, pe care îl achiziţionase în leasing de la Banca Transilvania. Două firme au fost interesate de spaţiul disponibil, iar ieri, de la ora 10.00, a avut loc o licitaţie cu strigare. S.C. Parga Sat S.R.L. şi S.C. Clubul Sănătăţii S.R.L au fost cele care au depus ofertele, dar nu a fost de ajuns, pentru că cei din comisie au considerat că niciunul dintre ofertanţi nu este eligibil. Astfel că s-a decis ca licitaţia să se reia peste o săptămână. Se aşteaptă în continuare depunerea contestaţiilor şi soluţionarea lor la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Am luat legătura cu preşedintele comisiei de licitaţie, Petrina Florea, juristul Spitalului, care ne-a informat despre faptul că niciuna dintre oferte nu a fost eligibilă şi se aşteaptă depunerea contestaţiilor. „S-a terminat licitaţia publică cu strigare, însă Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor trebuie să delibereze, dacă ei vor depune contestaţii. Nu a fost declarat niciun câştigător, pentru că niciunul nu a fost eligibil. S-au prezentat două firme, S.C. Parga Sat S.R.L. şi S.C. Clubul Sănătăţii S.R.L. Comisia a hotărât să se reia licitaţia şi urmează termenul de 24 de ore pentru contestaţii, apoi se decide ce se va întâmpla. Nu s-a putut merge mai departe cu licitaţia, pentru că niciunul dintre ofertanţi nu a fost eligibil, aşa încât am hotărât să se facă o nouă licitaţie şi aşteptăm termenele de contestaţii. Până mâine (n.r. astăzi), la ora 10.00, se pot depune contestaţiile şi poimâine se va da şi răspunsul la contestaţii.”, a relatat juristul Spitalului Municipal. Fiecare firmă a venit cu pretenţiile ei, dar niciuna nu a îndeplinit cerinţele comisiei formate din reprezentanţi ai Primăriei şi ai unităţii medicale. Parga Sat doreşte să preia echipamentul computerului-tomograf, având asigurată finanţarea pentru achiziţionarea lui. Ca să poată desfăşura această activitate cât mai repede şi cât mai bine, Parga Sat a cerut Spitalului Municipal şi Consiliului Local câteva condiţii. Încheierea contractului de închiriere să se facă pe minimum cinci ani, la tarifele aprobate de Consiliul Local, iar documentaţia pentru atribuirea spaţiului să prevadă obligaţia asumată de chiriaş de a cumpăra computerul-tomograf. Conducerea Parga Sat s-a gândit şi la încheierea unui contract de participare în asociere cu Spitalul Municipal, prin care unitatea pune la dispoziţie spaţiul necesar funcţionării echipamentului, pe care îl preia firma, împreună cu administrarea Laboratorului CT. Dacă firmele nu vor depune contestaţii şi cazul nu se va soluţiona la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, mâine, licitaţia se va relua într-o săptămână.

Tags:     contestaţiilor      contestaţii      licitaţia
Avem 845 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com