Un bărbat de 65 de ani, din comuna Mihăieşti, satul Drăghici, şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se în faţa casei sale. Nu avea soţie şi nici copii. Îi plăcea să bea şi, ca o regulă, atunci când îl supăra cineva, apela la foc, pentru a se răzbuna. Aşa a procedat şi cu o săptămână în urmă, după ce a terminat de strâns fânul la o vecină, iar aceasta nu i-ar fi plătit cât trebuia. Atunci, omul i-a incendiat fânul adunat. Cum femeia l-a reclamat la Poliţie, bărbatul a hotărât să se răzbune mai rău. La două zile, a revenit şi a dat foc grajdului, care se afla la numai 30 de metri de fânul ars. În schimbul ajutorului dat în gospodărie, femeia îl lăsa să locuiască la ea, în grajd, dar, atunci când nu a mai fost primit, s-a răzbunat. Veronica D., proprietara clădirii, l-a reclamat Poliţiei, care-l chemase pe om la audieri. În loc să meargă să răspundă în faţa autorităţilor pentru fapta lui, Gheorghe Popa a preferat să-şi pună capăt zilelor.
Focul şi băutura erau pasiunea lui
Bărbatul avea 65 de ani şi locuia singur, din luna mai a acestui an, după ce sora lui a trecut în lumea celor drepţi. Muncea pe unde putea şi avea o pensie de CAP, cu care se putea descurca, dacă nu avea patima băuturii. Deja îşi adunase lemne pentru iarnă şi acoperişul deasupra capului îl avea asigurat, chiar dacă era o căsuţă dărăpănată. Dar se pare că teama de a fi cercetat pentru faptele sale a fost mai mare decât dorinţa de a mai trăi. Fratele vitreg al spânzuratului spunea: „Nu era bolnav, nu avea familie şi nici copii. Singura lui grijă era băutura. Avea o pensie de CAP, de 350 lei, şi o bea toată la poştaş. Chiar şi ieri, a băut bere la bar, la poştaş. Nu avea nici o problemă, singura lui problemă era faptul că nu-i ajungea pensia pentru băutură. Suntem mai mulţi fraţi, dar fiecare avea familia lui. El nu avea nici casă, cu ceva timp în urmă, a dat foc casei părinteşti. Vă daţi seama ce om era, a dat foc casei unde a crescut! Aici, stătea în casa uneia dintre surori, care, între timp, a murit şi l-a lăsat pe el în casă. Un timp, a stat la o femeie tot aici, în sat, dar nu prea mult, şi a venit înapoi în casă. A mai dormit, în primăvară, la un grajd. Dar, din cauza băuturii, pierdea animalele şi nu l-au mai ţinut acolo.” O altă vecină spunea: „Era un om tăcut, nu prea vorbea cu nimeni. Pe drum, abia spunea „bună ziua” şi trecea mai departe, nu avea treabă cu nimeni. Un timp, a trăit cu o femeie cu 20 de ani mai mare ca el, dar nu au avut copii. A stat cu ea până a murit şi, de atunci, umblă aşa pe unde apucă. Era un du-te-vino. Se descurca din pensia lui şi nu avea datorii.” Oamenii cred că bărbatul era agăţat în pom de seara, după ce a ajuns acasă, de la barul, unde băuse câteva beri. Dimineaţă, la prima oră, vecinii au văzut imaginea de groază: Gheorghe era legat cu o funie în mărul din faţa casei unde locuia.
“Am văzut de toate în viaţa mea, dar aşa ceva, niciodată”
Extrem de singur, nu avea copii, nici soţie, având patima băuturii şi cercetat de Poliţie pentru faptele sale, bărbatul n-a mai suportat şi a pus punct la tot ce înseamnă viaţă. Vineri dimineaţă, acesta a fost găsit de vecini atârnând de creanga mărului aflat în faţa casei dărăpănate. După ce se lăudase pe la crâşma din sat, întreagă săptămână, că „a aranjat-o” pe femeia pentru care muncise toată vara, acum, nu suporta gândul că trebuie să dea explicaţii la Poliţie. Poliţistul din comună ne spunea: „Ieri (n.r. joi) trebuia să vină la sediu pentru audieri. Era bănuit de incendierea unei căpiţe cu fân şi apoi a grajdului altei persoane, unde el a stat o perioadă. Acum două luni, l-a dat afară. L-am întâlnit prin sat şi i-am zis să vină astăzi (n.r. vineri) să dea o declaraţie.” Probabil, omul s-a speriat şi a preferat să recurgă la un gest mai puţin cugetat. Unul dintre vecinii adunaţi în drum, ca la circ, spunea: „Am văzut de toate în viaţa mea, dar aşa ceva, niciodată.” Imaginea grotescă din faţa casei a putut fi văzută până după ora 9.30, când au ajuns poliţiştii criminalişti de la Câmpulung, pentru a face cercetările la faţa locului, apoi cadavrul a fost coborât din pom.
“Dacă s-a spânzurat, îl duce ca pe un câine la groapă”
În afară de fraţi şi nepoţi, bărbatul nu avea pe nimeni. Tocmai de aceea, în momentul în care l-au găsit mort, toate rudele îndepărtate ridicau din umeri, când a venit vorba de cine o să se ocupe de înmormântarea bărbatului, care a hotărât să-şi încheie socotelile cu viaţa spânzurându-se. Oamenii adunaţi în faţa casei spuneau: „Să vină nepotul său, să intre în casă, să vadă dacă are ceva. Mai are un frate bun, care îl mai poate ajuta. Dar, dacă s-a spânzurat, îl duce ca pe un câine la groapă. Cu toate acestea, trebuie plătite nişte taxe la biserică, îi trebuie şi coşciug. Să vină fratele lui bun, Nicolae Popa, el va lua ajutorul de înmormântare. De pomeni nu are nevoie, doar nu a murit de moarte bună, s-a spânzurat, până la 7 ani nu are nevoie de nimic. Nici nu-i face slujbă şi nici în biserică nu intră.” Aşa îşi dădeau oamenii cu părerea, atâta timp cât omul stătea agăţat în pomul de lângă drum. Alţii treceau la vale şi la deal, îşi făceau cruce şi mergeau mai departe. Copiii se uitau înspăimântaţi. Nimeni nu putea înţelege ce a fost în mintea omului, care şi-a pus ştreangul la gât, cu o seară înainte.
Tags:
evenimentulmuscelean@yahoo.com