Aproape 9 miliarde s-au cheltuit pentru asfaltarea străzilor de la Spital

Sâmbătă, 28 August 2010 • Răzvan GRIGORE • 534 vizualizari
Imprimare PDF
asflat.jpg Programul de asfaltări al ADP-ului este în plină desfăşurare. Pe lângă străzile care erau incluse în planurile serviciului pentru această jumătate de an, acum, se lucrează la reabilitarea arterelor, cu bani din fondul de rulment. Condiţiile de lucru ale muncitorilor nu sunt bune, după părerea lor, şi se plâng că trebuie să se lupte cu temperaturile ridicate de afară. Cu toate acestea, conducerea ADP-ului susţine că încearcă să le creeze condiţiile optime de lucru, conform normelor protecţiei muncii.

7 străzi sunt în programul de asfaltare din fondul de rulment

De multe ori, am relatat despre situaţia ruşinoasă în care se afla strada Elena Doamna, cea din faţa Spitalului Municipal. Fiind tronsonul de drum care face accesul spre Piaţa Centrală, este extrem de circulată. Tot în această zonă este amplasată şi o staţie Peco. Cei mai mulţi dintre şoferi preferau să alimenteze de la staţii mult mai îndepărtate, decât să îşi mai bage maşinile prin hârtoapele formate aici. Încă din primăvară, am pus problema asfaltării, dar ni s-a spus că nu se putea, la acea vreme, din cauză că nu se terminase licitaţia pentru cumpărarea asfaltului. Abia la jumătatea acestei luni, au început demersurile pentru reabilitarea străzilor prinse în acest proiect. Este vorba despre 7 artere: Emil Gârleanu, Poenaru Bordea, Sfântul Ilie, C.D. Aricescu, Elena Doamna, Alexandru Voievod şi Doctor Costea. Miercuri, era asfaltată strada C.D. Aricescu şi era pregătită strada Sfântul Ilie. Unii muncitori ai ADP-ului aşteptau să le fie adus materialul, pentru a fi turnat pe stradă, iar alţii curăţau strada Mihai Tican Rumano. De la directorul ADP, Liviu Popescu, am aflat că: „Aceste străzi au fost executate din programul de reabilitare din cele 8,8 miliarde,  pe fondul de rulment. Noi am făcut socoteala pentru atunci când TVA-ul era de 19%. Mărindu-se, s-ar putea să nu mai putem să luăm 3.000 de tone, ci în jur de 2.800.” Potrivit afirmaţiilor sale, din cele 2.800 de tone, s-au folosit deja 1.200.

Muncitorii acuză condiţiile vitrege de lucru

Cei angajaţi la ADP, la secţia asfaltare, sunt nevoiţi să lucreze în aer liber, cu soarele torid deasupra capului. Temperaturile ridicate din ultima vreme nu prea le-au convenit acestora. Căldura excesivă le îngreunează munca echipelor care se plâng de condiţiile grele pe care sunt nevoiţi să le suporte. „Faptul că noi suntem nevoiţi să muncim la temperaturi de 37 de grade nu se vede. La asta nu se gândeşte nimeni. După ce că muncim în condiţiile acestea, mai luăm şi salariul minim pe economie.”, ne-a declarat unul dintre adp-işti. Despre această problemă am discutat cu directorul ADP, care ne-a declarat sec: „Muncitorilor le dăm apă minerală şi le-am spus să mai stea la umbră.” Aceasta a fost soluţia găsită de şefii lucrătorilor, care muncesc pe arşiţa de afară, inspirându-se dintr-o vorbă mai veche: „Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese!” Şi dacă nu sunt de ajuns cele peste 30 de grade Celsius, adăugăm căldura emanată de asfaltul încins, adus de la staţia ADP. Cel mai mare inconvenient este plata acestei munci. Indignarea li se trage de la fondul salarizării, care atinge pragul cel mai de jos. Cu toate acestea, dacă ar fi primit salariul mediu pe economie, cu siguranţă că tot s-ar fi plâns de faptul că îi arde prea tare soarele, pentru că aşa este învăţat românul, să se plângă tot timpul.

Au început lucrările pe strada Ion Giurculescu

Am relatat recent despre situaţia gravă în care se află străzile afectate de viituri, fiind vorba despre drumurile care duc spre Mărcuş şi Valea Româneştilor. În ultimul ceas, autorităţile au demarat lucrările. Pentru că sunt conştiente de faptul că amploarea proiectelor îi depăşesc, au apelat la o firmă particulară. Pentru lucrările de pe strada Ion Giurculescu, a fost contractată firma Cornea Industrial Construct, pentru că ADP-ul nu are posibilităţi să execute gabioanele din zonele respective. Se speră ca, la jumătatea săptămânii viitoare, să se dea în folosinţă această cale de acces. Pe Drăceşti, cealaltă stradă afectată de viituri, s-a lărgit strada şi se aşteaptă în continuare o soluţie pentru consolidare. Şi aici ADP-ul este depăşit de greutatea proiectului. Directorul ADP spune că s-au făcut multiple demersuri la cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a face un front comun, în  vederea strângerii de fonduri de la Prefectură şi de la Consiliul Judeţean. Tot directorul acestui serviciu ne-a mai spus că, cu resursele umane şi materiale pe care le au autorităţile, nu pot interveni în acest moment. Au nevoie de mai multă susţinere materială şi, mai ales, de mai multă mână de lucru pricepută. Lucrarea, fiind una complexă, nu poate fi făcută de ochii lumii. Astfel, se aşteaptă încă un ajutor de la mai-marii judeţului, chiar dacă Primăria trebuia să aibă un fond pentru situaţii de urgenţă. Probabil, au crezut că noi nu vom fi loviţi niciodată de furia naturii. După calculele viceprimarului Liviu Ţâroiu, ar fi fost nevoie de peste 10 miliarde de lei vechi, pentru a acoperi cheltuielile acestor lucrări, bani de care Primăria nu dispune.
Tags:
Avem 561 vizitatori online

EVENIMENTUL MUSCELEAN

ISSN 1224-9068


Câmpulung Muscel, Str. Fraţii Goleşti, Nr. 7, Bl. A39, Sc. D, parter


Tel/Fax: 0248.512.117 | Mobil: 0753.311.650


evenimentulmuscelean@yahoo.com